Acasa » Sport Life » Elena Frâncu, la ultima acțiune ca șef al DJST Constanța: „Este o zi foarte grea pentru mine”

Elena Frâncu, la ultima acțiune ca șef al DJST Constanța: „Este o zi foarte grea pentru mine”

Directorul executiv al DJST Constanța, Elena Frâncu (59 de ani), a participat, joi, la ultima ședință de analiză a activității instituției pe care o conduce, aceasta urmând să elibereze postul la 13 martie, pe motiv de vârstă.
Elena Frâncu, la ultima acțiune ca șef al DJST Constanța: "Este o zi foarte grea pentru mine"

Directorul executiv al DJST Constanța, Elena Frâncu (59 de ani), a participat, joi, la ultima ședință de analiză a activității instituției pe care o conduce, aceasta urmând să elibereze postul la 13 martie, pe motiv de vârstă.

Pavilionul Expozițional din Constanța a găzduit ședința de analiză a activității DJST Constanța și a CS Farul. În cadrul evenimentului au fost prezenți cei mai buni sportivi constănțeni ai anului trecut, dar și foști sportivi din sportul constănțean, în cadrul proiectului „Să ne amintim de ei”: Maria Aftenie, Dan Ciocan, Liviu Levonian, Ion Filip, Anca Dragu, Mircea Iacob, Florin Dobrin, Dan Zaharia și Marcela Andreev.

La eveniment au participat și Doina Melinte (președinte ANST), Ioan Dobrescu (secretar general COSR), reprezentanți ai structurilor sportive constănțene și alte personalități.

„Este o zi foarte grea pentru mine, este ziua care marchează finalul carierei mele în cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța. Este o zi grea pentru că este ultima ședință de bilanț la care voi lua parte după 27 ani ca funcționar al DJST. Asta este viața”, a declarat Elena Frâncu.

Prin Directorul Direcției Coordonare Instituții Subordonate din cadrul Consiliului Județean Constanța, Elena Frâncu a primit titlul de cetățean de onoare al județului. Din partea COSR, prin secretarul general Ioan Dobrescu, Elenei Frâncu i-a fost înmânat Trofeul de Excelență pentru întreaga carieră, fiind doar a cincea personalitate căreia COSR îi acordă acest trofeu.

Mediafax

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Bursa transferurilor explodează! U Cluj și Petrolul, mutări oficiale, Dinamo pierde, Alibec rămâne la Farul
Mediafax
488 lei în plus la pensii pentru acești pensionari din România. Cine se încadrează și care este condiția
Cancan.ro
Micile obiceiuri care îți pot aduce mii de euro în plus la pensie. Ce fac diferit oamenii care reușesc să economisească
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Mario Mutu, fiul lui Adrian Mutu și al Alexandrei Dinu, apariție rară! La 23 de ani arată total diferit. E aproape de nerecunoscut! Imagini cu el de la un eveniment din Milano au uimit internetul!
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. MARIA: – Bă Ioane, dacă îți bag un piranha în chiloți, știi ce face?
Râzi cu lacrimi
O planetă potențial locuibilă la doar 10 ani-lumină de Pământ!
Descopera.ro
ULTIMUL mesaj al Mariei, tânăra de 21 de ani care a fost aruncată în gol fără coardă de siguranță. Și-ar fi prevestit moartea 😲
Cancan.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Adevărul despre harta radarelor fixe din România. CNAIR explică de ce camerele inteligente nu dau amenzi în 2026
Promotor.ro