Eduard Irimia, povestea mașinii de 3.000.000 de euro! Cum a a ajuns bolidul să valoreze suma colosală | EXCLUSIV FOTO&VIDEO

  • Publicat:

Eduard Irimia (46 de ani), omul care a fondat Superkombat, campionat în care s-au desfășurat unele dintre cele mai spectaculoase gale de kickboxing, conduce o limuzină Bentley. Mașina are mai mulți ani vechime, e înmatriculată în Germania și un asemenea model, nou, costă câteva sute de mii de euro.

Totuși, bolidul roșu ca focul, ce-i aparține lui Irimia, valorează pentru proprietar fabuloasa sumă de trei milioane de euro.

Promotorul nu va vinde niciodată limuzina, conform propriei declarații oferite în trecut! Acum a fost văzut de fotoreporteri în Pipera, într-o zonă în care se construiește intens. S-a întâlnit cu un prieten, a discutat mai mult timp, totul având loc lângă Bentley-ul său care și acum ajunge la câteva zeci de mii pe piața auto.

Eduard Irimia, povestea mașinii de 3.000.000 de euro

Cum a ajuns mașina lui Eduard Irimia să valoreze trei milioane de euro, deși prețul acum ar fi de „doar” câteva zeci de mii de euro? Explica omul care a inventat practic K1 în România, promoția sa Superkombat fiind la un moment dat una dintre cele mai mari la nivel global.

Superkombat s-a înființat în 2011, iar în 2015 a existat o ofertă de cumpărare. „Am avut de-a face cu un om de afaceri german de origine rusă. Avea cel mai mare showroom de mașini din Hamburg și din Moscova. Un capital undeva la vreo 200 de milioane, mașini de lux” spunea Eduard Irimia pentru Libertatea. Și detalia:

„Am făcut un contract la notariat, după o negociere de o săptămână, în care dânsul voia să achiziționeze 44% din acțiunile noii firme înființată la Hamburg. Am deschis o firmă, Superkombat GMBH, în Hamburg, la notariat. Eu am avut o condiție, pentru acele acțiuni, să achite respectivul 3.000.000 avans, prin plată bunuri în mașini de lux pe care să le vindem, ca să acoperim acei bani…În showroomul lui mi-a plăcut foarte mult un Bentley Suporeport cu 640 de cai putere, pe care voiam să-l pun premiu pentru prima finală din 2015.

Apoi, la vreo două săptămâni, după prima mașină, am văzut că acest neamț o dădea așa de gard, nu prea achita nicio cheltuială: sala la Milano, să facă demersuri pentru a arăta forța lui financiară. Conform contractului, el suporta primele cheltuieli până la acoperirea celor 10.000.000, prețul tranzacției”.

Eduard Irimia, Bentley Suporeport

Pentru sursa citată, Irimia preciza cum a ajuns să aibă un Bentley Suporeport: „Am avut o discuție finală cu el, în care am spus că riscă brandul, care e evaluat la 30.000.000 la nivel global, spune-mi facă poți sau nu să faci față la ceea ce te-ai băgat…După ce am plecat acasă, m-am trezit că mi-a venit de la Poliția Ploiești o reclamație că o firmă din Hamburg vrea să primească Bentley-ul primit de mine în drive-test. Și să-l returnez.

M-am dus la Poliție, am demonstrat minciuna și denunțul calomnios, au închis cei din Germania cazul respectiv…Am renunțat la tot, mai puțin la acea mașină, este o chestiune afectivă, o putem denumi mașina lui Irimia de 3.000.000. Pe asta nu știu dacă o mai vând vreodată, pentru că a rămas, este o chestie afectivă, mi-a dat peste cap șase luni, n-am mai putut să fac nimic altceva pe parte de investiții. Noi am crescut un brand la nivel global pe care îl francizăm și îl dăm în diverse țări, de acolo ne vor veni banii în următorii ani”.

Eduard Irimia a vrut să organizeze cea mai tare luptă din România, Daniel Ghiță – Cătălin Moroșanu. Câștigătorul ar fi luat 100.000 de euro

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Bărbații între 18 și 60 ani, luați în Armată. Legea care sperie o țară întreagă
Bărbații între 18 și 60 ani, luați în Armată. Legea care sperie o țară întreagă
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen