Drama antrenorului secund de la Inter Gaz

Drama antrenorului secund de la Inter Gaz
  • Publicat:

Pentru secundul lui Inter Gaz București, Iulian Mihăilă, viața a luat o turnură nefericită la finele săptămânii trecute.

Imediat după jocul de campionat, cu Petrolul, Iulian și-a luat familia și a plecat spre Constanța pentru a petrece un weekend într-un mod cât mai plăcut. Nu avea însă de unde să știe că urma să petreacă ultimele ore alături de soția sa, Nina. Duminică după-amiază, la întoarcerea spre București, aflat la volan, secundul lui Inter Gaz a pierdut controlul mașinii într-un moment de neatenție. Bolidul a intrat în parapet, iar soția lui Mihăilă a fost proiectată prin parbriz, decedând pe loc.

Alături de Mihăilă mai era în mașină și fiica sa, Ana-Maria, care se află și acum internată în spital și care nu a aflat încă vestea cumplită a dispariției mamei sale. Ana-Maria are câteva coaste fisurate, una dintre ele străpungându-i plămânul, în timp ce ginerele și nepotul antrenorului au scăpat, ca și el, fără răni grave.

Miercuri, Mihăilă și-a condus soția pe ultimul drum, alături fiindu-i toți cei de la clubul Inter Gaz, cunoscuții, prietenii și familia.

Ieri, la nici 24 de ore de la înmormântare, Mihăilă a revenit la antrenamentele formației din liga secundă, fiind convins să meargă mai departe chiar dacă viața a fost poate prea crudă cu el.

 

Poreclit „Schumacher”

 

Iulian Mihăilă are o pasiune nebună pentru șofat și viteză. Fără legătură cu nefericitul accident rutier de săptămâna trecută, Mihăilă a fost poreclit, în perioada cât a antrenat-o pe Municipal Câmpina, „Schumacher”, foștii săi elevi povestind episoade amuzante la vremea aceea. Astfel, de mai multe ori Mihăilă a plecat din cantonamentul echipei, din Câmpina, în dimineața meciului pentru a bea cafeaua alături de cea care i-a fost soție, la București, până la ora meciului întorcându-se la echipă!

 

A venit sponsor, a plecat antrenor

 

De numele lui Iulian Mihăilă se leagă unul dintre episoadele antologice petrecute pe arena din „Ștefan cel mare”. Dinamovist pur-sânge, Iulian Mihăilă, care nu lipsea de la nici un meci al favoriților, avea o pescărie, de unde, în partea secundă a episodului de tristă amintire, meciul cu pescarii islandezi de la Knattspyrnufelag, a venit la stadion cu doi crapi uriași pentru a ironiza prestația echipei bucureștene.

Mihăilă a ajuns la Câmpina drept sponsor al echipei, adus de prietenul său Ștefan Nanu. Fost portar de Divizia C, acesta a fost convins să se ocupe de pregătirea portarilor, Nanu înscriindu-l și la școala de antrenori! Cariera lui Mihăilă are și un scurt episod ca principal, două etape la Rocar, în Liga a III-a, în rest fiind legat de prietenul Nanu, pe care l-a însoțit la Câmpina, Petrolul și Inter Gaz.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup