De Ziua Naţională, fanii Universităţii Craiova au jucat hora la cantonamentul „Ilie Balaci”, chiar înainte de antrenamentul lui Mirel Rădoi. Ce mesaj a transmis preşedintele Sorin Cârţu

Redactor:
Cosmin Staicu
De Ziua Naţională, fanii Universităţii Craiova au jucat hora la cantonamentul „Ilie Balaci”, chiar înainte de antrenamentul lui Mirel Rădoi. Ce mesaj a transmis preşedintele Sorin Cârţu
  • Publicat:

Chiar dacă pregătirile pentru derby-ul cu FCU Craiova sunt în toi la Universitatea Craiova, clubul condus de Mihai Rotaru a deschis porţile cantonamentului „Ilie Balaci”, aflat în Lunca Jiului, chiar în preajma antrenamentului programat după-amiază de Mirel Rădoi şi staff-ul său.

Prilejul a fost, evident, Ziua Naţională, pe care gruparea din Bănie a ţinut să o petreacă împreună cu fanii săi, într-un cadru special.

„Petrecem Ziua Națională a României în familia Științei la Cantonamentul „Ilie Balaci”, „hai să dăm mână cu mână” la antrenamentul Universității Craiova. Vino împreună cu întreaga familie lângă echipa ta favorită și sărbătorește alături de componenții Științei cea mai importantă zi din istoria modernă a României! Vom avea momente artistice dedicate însemnătății zilei de 1 Decembrie, dar și o sesiune de poze și autografe cu fotbaliștii care îmbracă tricoul sfânt al Universității Craiova”, a fost mesajul clubului din Bănie pentru fanii săi.

De Ziua Naţională, fanii Universităţii Craiova au jucat hora la cantonamentul „Ilie Balaci”. S-a cântat imnul naţional

N-au lipsit: pomul de iarnă împodobit, bucatele tradiţionale, momentele artistice, intonarea imnului naţional, iar fanii au fost angrenaţi într-o horă chiar pe terenurile de joc de la complexul din Lunca Jiului, alături de cele două mascote, leuţii Lionelu şi Simba, care au fost „în vizorul” copiilor. Magazinul mobil, precum şi autocarul echipei au fost şi ele la dispoziţia susţinătorilor, în special cei mici fiind extrem de încântaţi de ocazia ivită. În ciuda vremii ploioase, suporterii au profitat de invitaţie şi s-au bucurat de „casa Ştiinţei”.

Nu a fost prima acţiune de acest gen desfăşurată la cantonamentul din Lunca Jiului. Tot anul acesta, de Ziua Copilului, puştii îndrăgostiţi de la culorile alb-albastre au avut ocazia de a vizita locul unde se pregătesc favoriţii lor, iar legendele Ştiinţei i-au întâmpinat cu diverse surprize. Atunci, copiii au avut ocazia de a juca o miuţă pe terenurile de la cantonament, dar şi de a acorda atenţie câinilor fără stăpân, de la adăpostul canin din preajma oraşului.

Imaginea postata de Universitatea Craiova de Ziua Nationala. Sursa foto: ProSport

Sorin Cârţu a petrecut alături de angajaţii clubului, la o fasole cu ciolan

Nu a lipsit de la sărbătoarea de la cantonamentul Universităţii Craiova nici preşedintele Sori Cârţu, care a ţinut să transmită un mesaj cu prilejul zilei de 1 Decembrie. „Este sărbătoare mare pentru România. Profit și eu de această ocazie, pentru a transmite „La mulți ani, România!”. La mulți ani, Universității Craiova și pentru toți, care iubesc această echipă. În întâmpinarea acestei zi de sărbătoare am făcut și această acțiune a clubului, cu porțile deschise. Simpatizanții Universității Craiova și copii, care vrem să crească cu spritul și dragoastea pentru Universitatea Craiova, au venit într-un număr mare la antrenament și sper să se simtă bine. Am fost împreună și cu angajații clubului la o fasole cu ciolan mai devreme”, a spus Sorin Cârțu.

Sâmbătă, de la ora 19.00, pe stadionul „Ion Oblemenco”, Universitatea Craiova dispută derby-ul cu FCU Craiova, din etapa a 20-a a Superligii. Pentru acest joc, Mirel Rădoi are mari probleme de lot, Screciu fiind suspendat, Găman, Koljic, Martic şi Arlauskis sunt accidentaţi şi numai ultimii doi au şanse de a fi recuperaţi, în timp ce Markovic, Hanca şi Vînă sunt excluşi din lot. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Ce au plănuit RUŞII în România. Planul secret al lui Putin, dat în vileag la București
Ce au plănuit RUŞII în România. Planul secret al lui Putin, dat în vileag la București
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce s-a întâmplat!
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce s-a întâmplat!
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…