D’ale lui Borcea! A cerut eliberarea din închisoare ca să stea cu cei șapte copii ai săi, dar instanța l-a dat de gol: „Va locui cu mama lui” :)

Redactor:
Mihaela Gidei
D'ale lui Borcea! A cerut eliberarea din închisoare ca să stea cu cei șapte copii ai săi, dar instanța l-a dat de gol:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Magistrații i-au respins cererea de liberare condiționată a lui Cristian Borcea deoarece, spun aceștia, timpul petrecut de el în detenție este insuficient și că, deși a spus că cei șapte copii au nevoie de tată, oricum el va locui cu mama sa, nu cu vreunul dintre minori.

„În acord cu reprezentantul Ministerului Public, profilul moral și comportamental al infractorilor ce comit astfel de fapte de tip ‘white collar’ este unul de obicei bun în mediul carceral, însă aceasta nu poate să releve în mod automat și o reeducare pe măsură, reținându-se doar acest aspect în mod singular și fără a-l corobora cu nici măcar o singură altă împrejurare personală. Or, pericolul față de ordinea de drept pe care-l reprezintă astfel de infractori care nu au comis simple infracțiuni de drept comun pentru a-și asigura un produs infracțional ocazional nu poate fi, în mod evident, ignorat de către prezenta instanță. (…) Pericolul are o natură diferită de cel reprezentat de faptele comise cu violență, fiind de asemenea unul extrem de ridicat și, prin urmare, instanța nu-și poate forma convingerea privind o reală reeducare doar prin afișarea unui comportament lipsit de sancțiuni”, se arată în motivarea magistraților Judecătoriei Sectorului 4.

Atunci când și-a susținut cererea de liberare condiționată, în luna mai, Cristian Borcea a menționat și faptul că cei șapte copii ai săi au nevoie de el, însă judecătorii spun, în motivare, că nu au fost convinși de această situație.

„Privitor la situația familială a deținutului (șapte copii în întreținere, din care șase minori) instanța constată că aceasta nu se circumscrie nici unui criteriu de analizat la aprecierea oportunității acordării liberării condiționate unui condamnat. Chiar și așa, aceasta ar trebui privită ca o cauză de agravare a situației sale deoarece condamnatul, la data comiterii faptelor, a acționat cu extrem de mare ușurință, nesocotind posibilitatea de a fi sancționat pentru faptele reprobabile pe care le comite și acceptând totuși producerea rezultatului vătămător, fără a-și lua în considerare câtuși de puțin copiii. În plus, chiar și în perioada detenției, și-a asumat imposibilitatea prezenței în viața unora dintre copiii concepuți și născuți în această perioadă. Analizând declarațiile notariale depuse la dosar în apărarea deținutului, prin apărătorul ales, declarații date de persoanele de sex feminin cu care deținutul are copii, dar și declarația mamei acestuia, se reține că ulterior liberării deținutul va locui cu mama sa și nu cu vreunul dintre copii”, mai spune instanța, în documentul menționat.

Tot în ședința în care s-a judecat cererea de liberare, apărătorul fostului finanțator al lui Dinamo a precizat că achitarea prejudiciului din dosar reprezintă un criteriu ce ar trebui luat în seamă de către judecători, însă aceștia au considerat că circumstanța nu poate fi luată în seamă.

„Referitor la apărările ce privesc posibilitățile de angajare ale deținutului după liberare, instanța le apreciază ca fiind favorabile acestuia însă nu reprezintă o garanție ca acesta se va angaja avand in vedere starea de sănătate precară pe care a invocat-o. În ceea ce privește apărarea că (Cristian Borcea) suferă de mai multe boli grave (intoxicație cu mercur/metale grele și operații pe cord) se constată, de asemenea, că această circumstanță nu poate fi luată în considerare în cadrul analizării unei liberări condiționate, condamnatul având posibilitatea de a solicita întreruperea executării pedepsei – art. 589 C.p.p rap. la art. 592 C.p.p”, mai spun judecătorii.

În motivarea soluției, judecătorii mai spun că faptele comise sunt grave, de aceea timpul petrecut în detenție este „vădit insuficient”.

„Instanța constată gravitatea deosebită a faptelor comise, prejudiciul mare creat și, față de toate acestea, timpul petrecut de condamnat în penitenciar apare ca vădit insuficient pentru a se putea considera în vreun fel atins scopul pedepsei aplicate. Mai mult, pedeapsa aplicată de instanță este o pedeapsă mare, executarea urmând să expire la data de 18.11.2019, acest termen fiind scurtat ca urmare al zilelor câștig acordate prin legea recursului compensatoriu. Instanța apreciază că în acest context condamnatul nu prezintă încă suficiente garanții în sensul că și-ar fi format o atitudine corectă față de ordinea de drept nefiind, pe cale de consecință, îndeplinite condițiile legale pentru a se putea dispune liberarea sa condiționată”, mai precizează sursa citată.

Magistrații Judecătoriei Sectorului 4 au respins, la începutul lunii mai, cererea de eliberare condiționată făcută de Cristian Borcea, decizia putând fi contestată. Fostul finanțator al clubului FC Dinamo poate depune o nouă solicitare de eliberare pe 26 august 2018.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen