Cornel Dinu a fost acuzat că a colaborat cu Securitatea din vremea comunistă. Fostul internațional a negat vehement și a spus că, dimpotrivă, a fost o victimă pentru că era mereu urmărit, monitorizat și înregistrat. Noua poveste este din anul 1974. Dinu era căpitanul formației Dinamo și i se reproșează a scris anumite declarații care puteau să aducă la arestarea și condamnarea unui scriitor.
Povestea are un parfum de film polițist. În anul 1973, agenții de la securitate au găsit în bagajele unui studente americane, două exemplare dintr-o piesă de teatru care îl avea în rolul principal pe Jan Palach. Este vorba de un student ceh care și-a dat foc în anul 1969, după ce trupele „Tratatului de la Varșovia” au intrat în Praga pentru a stopa reformele liberale ale regimului Alexander Dubček.
Piesa se numea „Requiem pentru Jan” și a fost scrisă de Ion Coja, lingvist, lector la Facultatea de Litere a Universității București. În bagajele tinerei s-a găsit și o scrisoare pentru Ioan Petru Culianu, un scriitor stabilit la Milano în perioada respectivă. Ion Coja îl ruga să-l ajute ca piesa lui să fie tradusă și publicată peste hotare. Ca o paranteză, Ioan Culianu a fost împușcat într-o toaletă din Chicago în anul 1991. Cel care a tras nu a fost identificat.
Securitatea a început o anchetă în dosarul numit „Dramaturgul”, iar pe 27 aprilie 1974 a primit un raport de la Cornel Dinu, scriu cei de la contributors.ro. Căpitanul echipei Dinamo susținea că Ioan Coja l-a contactat și l-a rugat să-i scoată creația din țară. Denunțul fostului internațional a fost un moment important în această anchetă care ar fi putut aduce o condamnare grea pentru scriitorul Coja.
Interesant este faptul că în anul 1975, Securitatea a închis acest dosar. Iar aici intervin anumite informații contradictorii. Se pare că toată povestea a fost mușamaliată pentru că Ioan Coja, susțin cei de la contributors.ro, ar fi acceptat să lucreze cu agenții de securitate. Numele lui ar fi apărut chiar pe o listă a colaboratorilor „Departamentului Securității Statului” și se spune că a ajutat organele statului cu informații despre Iosif Constantin Drăgan, un personaj de mare interes pentru Nicolae Ceaușescu.
Nu este prima oară când numele lui Cornel Dinu apare într-o poveste de acest gen. GSP a scris că fostul internațional avea la securitate un dosar, cu nume de cod „Dobrescu”. De urmărit, nu de colaborator.
Despre Cornel Dinu și „aventurile” lui cu securitatea din România a scris și Florian Bichir. Istoricul a ajuns la concluzia că ar putea fi vorba de o confuzie pentru că în arhivă apar doi de Cornel Dinu. Unul era fotbalist, celălat strungar. Cele două dosare au o lungime de 28 de kilometri.
„În calitatea mea de istoric și de cercetător al Arhivelor Securității timp de 12 ani pot depune mărturie că domnul Cornel Dinu nu a fost colaborator al organelor de Securitate. Dimpotrivă, a fost un persecutat și filat non-stop. Există doi Cornel Dinu (nume destul de comun, dar înnobilat de fotbalist) născuți în România, în aceeași zi! (…)
Cum să-i identific? O situație incredibilă! Mai ales că unul avea dosar de Rețea, iar altul Informativ. Mai pe românește unul era turnător, iar celălalt urmărit. Cu cele două dosare în față, solicitate de la arhiva care are nu mai puțin de 28 de kilometri liniari (jumătatea distanței dintre București și Ploiești), mi-a lămurit sufletul.
Un pârlit de strungar turna cu cine bea el prin uzină, iar ilustrul fotbalist era urmărit la cheie. Cu Tehnică Operativă introdusă în camera de hotel!”, scria Bichir acum doi ani.
Cornel Dinu a vorbit și el de multe ori despre securitatea din România. În cartea autobiografică „Jucând cu destinul” a recunoscut că a scris două note informative, o dată când a rămas Sătmăreanu la Frankfurt. După acel moment, toți fotbaliștii au fost puși să scrie tot ce știu despre povestea respectivă. Dinu a susținut că nu a fost niciodată colaborator al securității. A spus chiar că a avut de suferit pentru că a fost tot timpul urmărit și înregistrat.
„Din 1985 până în 1989, viața mea s-a transformat într-o vânătoare continuă, nu mi s-a mai dat voie să intru în București. Oriunde mă duceam, Securitatea venea după mine și începeau rapoartele denigratoare, greutățile, mizeriile, până eram silit să plec în altă parte. Mi-aduc aminte că la Cluj, în toamna lui 1987, trei luni de zile nu am avut voie să fiu anunțat ca antrenor, nu am avut voie să stau pe bancă, nu se vorbea la radio de mine, chiar dacă antrenam o echipă de primă divizie – Universitatea Cluj.
Cu tot acest «incognito», am fost asaltat de Securitate și acolo, de unde am fost dat afară în 1988, și atunci Valentin Ceaușescu a fost singurul care s-a oferit să mă ajute. Obosit de vânătoarea aceasta continuă, am acceptat postul de antrenor la Scornicești, acolo unde brațul Securității și al Ministerului de Interne nu mai era așa de lung”, se arată în volumul „Jucând cu destinul”.
Care e cel mai bun portar dinamovist din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER