CONSPIRAȚIA fraților Păunescu!** Ce persoane din fosta Securitate au vrut să preia controlul asupra fotbalului românesc

CONSPIRAȚIA fraților Păunescu!** Ce persoane din fosta Securitate au vrut să preia controlul asupra fotbalului românesc
  • Publicat:
  • Actualizat:

O poveste aparte, confirmată indirect, printr-un dialog redat în
carte, și de Mircea Sandu, o reprezintă tentativa unor oameni din
Securitate de a prelua controlul asupra fotbalului.

Mircea Angelescu susține că vârful de lance al planului au fost
frații Păunescu. „Cei trei frați Păunescu – Valentin (n.r. –
decedat între timp), Viorel și George Constantin – au făcut și
continuă să facă parte din cercul celor ce-au știut să se implice
atât în Securitate, cât și în fotbalul românesc. (…) Parcă prin
1994-1995, am auzit că George Constantin Păunescu fusese ofițer de
grad înalt în Ministerul de Interne, mai exact, colonel de
Securitate și, respectiv, director în Ministerul Comerțului
Exterior de atunci”, spunea Angelescu.

Monstruoasa
coaliție

Puciul a început, conform celor scrise, în decembrie 1992, când
s-a constituit Asociația „Național Fotbal Club”, organizație care
reunea diverși oameni cu bani și funcții, al cărei președinte a
fost ales George Constantin Păunescu. Din această calitate,
afaceristul a devenit, până în 1998, și președinte onorific al FRF.
Iată cum descrie Mircea Angelescu componența acestei asociații. „În
rândul membrilor fondatori ai Asociației Național Fotbal Club se
află mai mulți oameni, printre care Cataramă Viorel, Dănescu George
Ion (fost ministru de Interne), Victor Stănculescu (fost ministru
al Apărării), dar și foști securiști din Ministerul de Interne,
Dună Constantin (Banca „Ion Țiriac”) – fiica lui căsătorită cu
Valentin Ceaușescu – și Mâșu Ștefan, fost securist la Ministerul
Comerțului Exterior, Bobei Eugen, fost securist tot la MCE, Arnăutu
Eugen, fost securist la Ministerul de Interne”.

Scopul NFC, înființată inițial în ideea de a ajuta fotbalul, a
fost, în realitate, după cum spune Mircea Angelescu, de a acapara
FRF, LPF, Steaua și Dinamo. Concluzia lui Mircea Sandu, trasă în
fața lui Mircea Angelescu: „Se vede clar ce intenționa George
Constantin Păunescu: planul, socoteala lui vădită era să extindă la
maximum pentru a acapara fotbalul românesc. (…) Ei au încercat să
aibă putere absolută în fotbalul românesc”.

Mircea
Sandu: „Voiau să acapareze în întregime FRF”

Bătălia finală pentru FRF s-a dat, după cum i se confesa Sandu
lui Angelescu, în 1995. În tabăra adversă: George Constantin,
Viorel și Valentin Păunescu, generalul George Ioan Dănescu, Dumitru
Dragomir, Duna Constantin, libanezul Fathi Taher. Cei 200.000 de
dolari împrumutați de ultimul către FRF ar fi constituit pretextul.
„De fapt, voiau să acapareze în întregime FRF, să facă ei din ea un
instrument docil, iar Național Fotbal Club să devină proprietatea
lor. Într-un cuvânt, voiau să dețină puterea atât la FRF, cât și la
cele două mari cluburi, Steaua și Dinamo”, explica Mircea
Sandu.

Venirea Convenției Democratice la putere, în 1996, a stopat
brusc atacul fostei Securități asupra FRF.
În parte, planul a reușit în final, pentru că Dumitru Dragomir
(semnatar al protocolului, în calitate de reprezentant al clubului
Dinamo în 1993) e acum șef la LPF, generalul George Ioan Dănescu
(decedat în 2002) a condus, până în 1996, la Dinamo și Petrolul, în
timp ce frații Păunescu au condus Craiova (1992-1996) și Steaua
(1998-2003). Fathi Taher a fost, la un moment dat, asociat cu Copos
la Rapid.

„Oamenii politici din fosta Securitate, atât frații
Păunescu (n.r. – George Constantin și Viorel), cât și alți oameni,
se pare că s-au luat după modelul practicat actualmente la
Dinamo”
, Mircea Angelescu

„Angelescu prindea
muște”

Viorel Păunescu, unul dintre cei acuzați de Mircea Angelescu în
cartea sa, a reacționat cu calm: „Doar fratele meu a fost ofițer,
eu nu. Atunci când a scris cartea, Angelescu prindea muște. Adică
era senil. A fost un mare bețiv și, la sfârșit, senil. Îmi pare rău
să spun astfel de lucruri, dar așa a fost. El a fost cu adevărat
ofițer de securitate. A fost un activist și a dus-o foarte bine pe
vremuri. Nu e o surpriză ce scrie Angelescu, dar n-are nicio
importanță. Păi, Angelescu l-a atacat și pe Mircea Sandu, care-l
întreținea!”. Fratele lui George Constantin Păunescu spune că
inițiativa „Național Fotbal Club” a plecat chiar de la FRF: „A fost
o acțiune destinată să ajute fotbalul. Taher i-a împrumutat cu
bani, fratele meu le-a dat drept premiu 13 mașini, pentru
calificarea la Mondialele din 1994… Cu Dinamo și cu Steaua n-are
nicio legătură. S-au unit atunci mai mulți oameni pentru a da o
mână de ajutor”. Viorel Păunescu știe și că Dragomir n-a fost atât
de malefic precum e prezentat: „A fost ofițer de Miliție, dar el
era cu sportul. Avea tot atâta treabă cu Miliția cât am eu cu
cutremurul din Pacific. După Revoluție, mi se pare că nici nu i-au
mai fost recunoscute gradele”.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen