Clipe de panică pentru jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia care a suferit un AVC! „Am trecut printr-un moment greu”

Clipe de panică pentru jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia care a suferit un AVC! „Am trecut printr-un moment greu"

Ovidiu Ioanițoaia (77 de ani) a suferit un atac vascular cerebral sâmbătă seara la Balcic (Bulgaria), dar starea este una în afara oricărui pericol.

Se pare că momentul de panică ar fi survenit la finalul partidei România – Finlanda, meci încheiat cu 1-0.

Soția cunoscutului jurnalist ar fi condus din Bulgaria până la un spital din Constanța, unde a fost internat de urgență, în jurul orei 3 dimineața.

Clipe de panică pentru jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia care a suferit un AVC! „Am trecut printr-un moment greu”

Ovidiu Ioanițoaia a discutat în această dimineață cu mai mulți apropiați, asigurându-i că starea sa este una bună

“Mă simt bine, nu mai am probleme. Mâna stângă este ok. Am trecut printr-un moment greu, mi s-a confirmat că a fost AVC. O formă ușoară, a trecut, dar voi mai face niște consultațații.

A condus soția și am ajuns azi-noapte la 3 la Constanța, de la Balcic”, a declarat Ovidiu Ioanițoaia pentru Fanatik.

Ovidiu Ioanițoaia a lucrat 14 ani la revista Flacăra, împreună cu Adrian Păunescu. În 1991 a fondat și condus ziarul Sportul Românesc. În 1997 l-a părăsit pentru a crea un nou ziar, Pro Sport. Din 2003 este la Gazeta Sporturilor, al cărui director este și acum.

Începând din 5 martie 1995 a realizat la Pro Tv „Procesul Etapei”, o emisiune sportivă în direct cu cea mai mare audiență din Romania și, mai apoi, „Recursul etapei” la Antena 1.

Poveste de la primul meci văzut pe stadion de Ovidiu Ioanițoaia

Ovidiu Ioanițoaia a relatat pentru Adevărul cum a văzut primul meci live pe fosta arenă 23 August.

„Am fost prima oară pe stadion la cinci ani. Iar acasă, când aveam musafiri, eram atracţia: inventam transmisii de meciuri, ca la radio.

Ţin minte că am fost prin ’54 pe Stadionul „23 August”. Tata cumpărase doar un bilet. La intrare, l-au întrebat: „Bine, dar copilul câţi ani are?” Ca să pot intra şi eu, a spus că am 6 ani, or eram în clasa a doua, aveam 8. Nu ne-au lăsat.

Atunci tata a făcut un gest pe care n-am să-l uit niciodată: „Nu intru eu, intră copilul”, a zis.

Şi aşa m-am trezit singur şi dezorientat printre zeci de mii de oameni. Tata m-a aşteptat la ieşire şi, pe drumul înapoi spre Giurgiu, i-am povestit meciul”, și-a amintit jurnalistul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania