Celebrul Flavio Briatore n-a știut că a avut coronavirus: „Am avut o umbră pe plămâni! Doctorul meu n-a știut ce se întâmplă”

Andrei Preotu
Celebrul Flavio Briatore n-a știut că a avut coronavirus: "Am avut o umbră pe plămâni! Doctorul meu n-a știut ce se întâmplă"

Fostul director din Formula 1, Flavio Briatore, a trecut și el printr-o perioadă grea, când încă nu se vorbea despre o pandemie de coronavirus. Ajuns la 69 de ani, Briatore n-a știut că a fost infectat cu COVID-19.

„Am fost bolnav în decembrie. Am avut febră foarte mare, dureri în plămâni şi dificultăţi respiratorii. Au durat aceste simptome câteva zile bune. Doctorul meu nu a ştiut ce se întâmplă. Mi-au făcut radiografii şi arătau că am o umbră pe plămâni. După ce virusul a izbucnit în Italia, medicul mi-a spus că am avut coronavirus. Din fericire, m-am recuperat”, a spus Briatore. Acesta știe cum s-a ajuns la catastrofa din Italia: „Toată lumea a subestimat virusul şi nimeni nu l-a luat în considerare. Îmi aduc aminte că erau câte două zboruri pe zi de la Milano până în Wuhan”.

Peste 7.500 de oameni și-au pierdut viața în Italia, țară unde s-a ajuns la aproape 75.000 de cazuri de COVID-19.

„Cred că am cel puțin o săptămână de când n-am mai văzut un om pe stradă. Stau pe balcon și mă mai uit așa pe stradă. Lumea este speriată, deși la început totul a fost văzut ca o glumă”, a povestit Romario Benzar, aflat acum la Perugia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]