Diana Șucu a ajutat un tânăr cu sindromul Asperger să intre la un liceu normal, iar acum a dezvăluit cum au evoluat lucrurile.
Soția patronului de la Rapid București nu a stat prea mult pe gânduri și a oferit mai multe detalii.
Diana Șucu, vice-președintele Fundației Mobexpert, a făcut un gest remarcabil față de un tânăr cu Asperger, o formă de autism infantil.
În urmă cu 15 ani, soția patronului de la Rapid a depus eforturi mari pentru a-l integra în sistemul de învățământ pe Călin, fiul fostului ei coleg din TVR, Adrian Sobaru.
Diana Șucu l-a ajutat să intre la un liceu normal și i-a oferit ședințe zilnice de terapie specializată, cu doi psihologi. Călin a absolvit liceul și facultatea, iar în prezent urmează un master în Germania.
„Cazul lui Călin rămâne unul din cele mai emoționante și mai speciale pentru mine. Nu pot uita șocul pe care l-am avut atunci când colegul meu de la TVR a făcut acel gest disperat, urcându-se pe clădirea Parlamentului îmbrăcat cu un tricou pe care a scris: «Ne-aţi ucis viitorul copiilor».
Abia atunci am aflat cu adevărat drama prin care trecea, luptându-se ani la rând ca fiul lui să fie acceptat la o școală normală. Și să aibă șansa de a ajunge cineva în viață.
Băiatul lui suferea de sindromul Asperger, o formă de autism infantil. Și, la acea dată, sistemul de învățământ nu era mai deloc deschis să îl întegreze alături de alți copii de vârsta lui.
Alături de soțul meu am decis să facem tot ce putem pentru a-l ajuta pe Călin. Era atunci într-o situație foarte neplăcută. Pentru că i se prescrisese să ia zilnic un pumn de medicamente.
Atât. Am rezolvat atunci să facă terapie specializată zilnic, alături de doi specialiști. Și a avut un progres uimitor într-un an și jumătate.
Apoi, a fost foarte dificil să îl înscriem la un liceu normal. Nu îl primeau pentru că suferea de acest sindrom de autism. Iar când găseam o directoare care era de acord, se lovea de refuzul părinților celorlalți copii din clasă.
Într-un final, după multe intervenții ale noastre, chiar la nivel de minister, am reușit să îl înscriem la un liceu normal. A repetat clasa a noua. A recuperat materia și a dovedit ce mare potențial avea.
A luat atunci chiar și premiul al doilea. A absolvit liceul și apoi Universitatea Politehnica din București, la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației.
În prezent este masterand în Germania la Institutul pentru Tehnologia Datelor de la Universitatea Tehnică din Darmstadt, Germania”, a declarat Diana Șucu.
Îmi dau pur și simplu lacrimile când mă gândesc ce om special este, ce potențial ascundea în el. Și, totuși, cât de dificil a fost să fie acceptat de sistemul de învățământ din România”, a spus soția patronului de la Rapid.