Ce performanță! Răzvan Nedu și Alex Benchea, cei doi sportivi care văd împreună 1%, au ajuns pe Vârful Elbrus

Ce performanță! Răzvan Nedu și Alex Benchea, cei doi sportivi care văd împreună 1%, au ajuns pe Vârful Elbrus
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Nedu și Alex Benchea, cei doi sportivi din Lotul Național de Paraclimbing, legitimați la Asociația Club Sportiv Climb Again, care văd împreună 1% au reușit să cucerească Elbrusul după câteva zile foarte grele. 

După expediția pe Kilimanjaro a lui Alex în 2019 și ascensiunea din 2020 a celor doi sportivi pe Mont Blanc, Răzvan și Alex au dus steagul României și în cel mai înalt punct din Europa – Elbrus. Ei au fost însoțiți de antrenorul Claudiu Miu, alpinistul Teofil Vlad, coordonatorul Iulian Lupoaia și de fotograful Cătălin Grigoriu.

Răzvan Nedu și Alex Benchea văd împreună 1%

Echipa a trecut prin mai multe încercări pe parcursul zilelor de ascensiune. Primul pas din expediție a fost  vârful Terskol aflat la 3100 m. Planul de aclimatizare a fost unul complex, iar diferența de nivel nu s-a simțit. Băieții au continuat pînă la 3800 m, apoi au urcat la  pietrele lui Pastukhov de unde au coborât la Heart of Elbrus, urmând ca apoi să urce cu bagajele la 4100 m. De la 4100m până la 5100m au înfruntat mai multe averse de lapoviță și ninsoare și rafale de vânt.

Apoi însă, pe rând, Iulian, Răzvan și Claudiu au  făcut cale întoarsă, pentru că nu s-au simțit bine. Alex Benchea a continuat alături de Teofil Vlad. De la 5100 metri au traversat până în șaua de la 5300 m altitudine în condiții relativ bune, dar de acolo au avut parte de un viscol năpraznic, pe care l-au înfruntat și au reușit să ajungă în vârf.

Alex Benchea are 22 ani și este student la Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca. S-a născut fără vedere și i se spune “alpinistul cu ochii albi”.

„Urcarea spre vârf a început duminică  la 1 noaptea și pentru mine a durat opt ore și jumătate în loc de zece, datorită lui Teo care m-a încurajat în îndeplinirea obiectivului meu. Pe la altitudinea de 5100m, prietenului și colegului meu, Răzvan Nedu, i s-a făcut rău, luând înțeleapta decizie de a coborî. Pe vârf am avut parte de un vânt foarte puternic care amplifica temperatura resimțită și care viscolea zăpada. Dar, a fost incredibil că am ajuns acolo, sus. Vreau să le mulțumesc tuturor din echipă pentru că am reușit să ducem steagul României până sus – Teofil, Claudiu, Iulian, Cătălin și Răzvan – aceasta a fost echipa perfectă de pe Elbrus.”

Răzvan Nedu a reușit să ajungă în vârf după 1 zi

Răzvan nu s-a lăsat descurajat de faptul că nu s-a simțit bine și după reușita lui Alex, întreaga echipă a hotărât să îl sprijine să mai încerce o dată. Răzvan Nedu are 24 ani și este căpitanul Lotului Național de Paraclimbing și instructor de escaladă la Centrul Climb Again.

„Mă durea fața de la vânt si de la zăpada care venea. Mergeam și abia simțeam că pot să stau în picioare. M-am și dezechilibrat de câteva ori. Am ajuns pe vârf și nici nu mi-am dat seama că sunt acolo. Tot ce era, era doar vânt și frig. Ce pot să zic, o super experiență. Am trăit niște emoții…când urcam și bătea vântul mă întrebam de ce sunt aici, de ce fac asta, de ce urc.

Acolo sus mi-am răspuns la întrebarea de ce. Am mers ca să-l văd, să văd vârful, chiar dacă nu l-am văzut în adevăratul sens al cuvântului. A fost o experiență unică, o experiență pe care nu aș recomanda-o altora pe o astfel de vreme, nu în condițiile astea. Dar a fost o experiență genială pentru mine!” a spus Răzvan Nedu.

Claudiu Miu, antrenor și fondatorul Asociației Climb Again : „Totul a fost bine pregătit, ne-am ținut de program, am făcut etapele de aclimatizare. Vremea a fost bună până în ziua vârfului. Am plecat în formulă completă duminică. Au fost 2 aspecte determinante pentru ziua de duminică: vremea proastă și toxinfecția lui Iulian și Răzvan. Alex a continuat cu Teo, cu Cătălin și Slava, ghidul rus. Pe un ger năprasnic Alex a continuat și a dus steagul României pe vârf. Apoi a reușit și Răzvan. Ce pot să spun mai mult – suntem fericiți că ne-am atins obiectivele.

Teofil Vlad: „A fost o tură grea din cauza lipsei de vizibilitate și viscolului, iar pentru Alex a fost ceva mai greu decât făcuse până acum în termeni de diferență de nivel, altitudine și condiții. Știu că Alex a urcat pentru a-și depăsi limitele, dar și pentru toată echipa din spatele lui și pentru toți cei care au crezut în el. Cu acești băieți sunt mereu în prima bancă la un curs motivațional aplicat. În mod cert pentru mine această zi este mai mult decât o altă ascensiune pe Elbrus.”

Partenerii care susțin această expediție sunt: Fundația Superbet, Decathlon România, Viva  Credit, Zuzu, Groupama, Kaufland România, R Systems, Comitetul Național Paralimpic, FRAE.

Asociația Climb Again, coordonator al echipei de paraclimbing a României, este o organizație non-guvernamentală afiliată la Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE), fondată și condusă de Claudiu Miu, fost campion balcanic de escaladă.  Încă din 2014, Climb Again organizează sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru copii și tineri cu dizabilități: deficiență de vedere, de auz, tulburare de spectru autist, tulburări neuromotorii, deficiențe asociate.

 

 

 

 

Antonio, Toni pentru prieteni, îmbină foarte bine sportul cu „mondenul”. Nu are legătură de rudenie cu jucătorul care e campion alături de CFR Cluj, Andrei Burcă, e doar o coincidență de nume. Scrie despre fotbal și alte sporturi fără nicio problemă, fiind un mare fan al celor de ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bolojan, realist în privința deficitului bugetar: 'Nu va putea coborî la 7% în 2025'
Bolojan, realist în privința deficitului bugetar: 'Nu va putea coborî la 7% în 2025'
Câți lei costă o șaorma cu pui la Beach, please! NIMENI nu se aștepta la suma asta
Câți lei costă o șaorma cu pui la Beach, please! NIMENI nu se aștepta la suma asta
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul…
Pleacă de la Legia? Edi Iordănescu nu și-a mai ascuns dezamăgirea: „Nu mă simt bine”
Pleacă de la Legia? Edi Iordănescu nu și-a mai ascuns dezamăgirea: „Nu mă simt bine”
Mircea Lucescu, OUT de la echipa naţională! Selecţionerul i-a înştiinţat pe şefii FRF când se va produce ruptura! Cine este principalul favorit să îi ia locul
Mircea Lucescu, OUT de la echipa naţională! Selecţionerul i-a înştiinţat pe şefii FRF când se va produce ruptura! Cine este…
Dani Coman a făcut anunţul după înfrângerea cu Rapid:
Dani Coman a făcut anunţul după înfrângerea cu Rapid: "A semnat!". "Săgeţi" către conducerea Rapidului: "Ei sunt mai deştepţi, mai…
O mai recunoști? Astăzi este cunoscută de toată lumea și a fost căsătorită cu un artist de renume! Imagini rare din tinerețea ei
O mai recunoști? Astăzi este cunoscută de toată lumea și a fost căsătorită cu un artist de renume! Imagini rare…
Anamaria Prodan, anunţ de ultimă oră despre căsătoria cu Ronald Gavril. Party pe lux și opulență cu 50 de invitaţi, mese bogate, proţap şi lăutari / VIDEO
Anamaria Prodan, anunţ de ultimă oră despre căsătoria cu Ronald Gavril. Party pe lux și opulență cu 50 de invitaţi,…
BANCUL ZILEI. Bulă se întoarce trist dintr-o țară exotică: – Am vrut fată, nu băiat!
BANCUL ZILEI. Bulă se întoarce trist dintr-o țară exotică: – Am vrut fată, nu băiat!
Ce ne aşteaptă de la 1 august, când cresc accizele şi TVA. Analist economic:
Ce ne aşteaptă de la 1 august, când cresc accizele şi TVA. Analist economic: "Inflaţia va exploda"
Planeta care PLUTEȘTE pe APĂ! Cum e posibil?
Planeta care PLUTEȘTE pe APĂ! Cum e posibil?
Mi-a luat asta tot! Fostul milionar român şi-a pierdut toată averea şi a ajuns să locuiască la Florin Prunea!
Mi-a luat asta tot! Fostul milionar român şi-a pierdut toată averea şi a ajuns să locuiască la Florin Prunea!
O tânără de doar 20 de ani a fost omorâtă înainte de ziua ei de naștere. Crima ȘOCANTĂ a avut loc la bordul unui iaht de lux
O tânără de doar 20 de ani a fost omorâtă înainte de ziua ei de naștere. Crima ȘOCANTĂ a avut…
Noua TAXĂ care se pregătește în România. Proprietățile vor fi suprataxate. Românii care vor contribui mai mult la stat.
Noua TAXĂ care se pregătește în România. Proprietățile vor fi suprataxate. Românii care vor contribui mai mult la stat.
VIDEO Primul caz de malarie luat din România. Pacientul, internat la Spitalul Victor Babeș
VIDEO Primul caz de malarie luat din România. Pacientul, internat la Spitalul Victor Babeș
Divele din România care au atras toate privirile cu cele mai îndrăznețe ţinute! Imagini de colecție
Divele din România care au atras toate privirile cu cele mai îndrăznețe ţinute! Imagini de colecție
Sfârșitul unei ere? Creatorul din spatele The Last of Us spune adio echipei de producție
Sfârșitul unei ere? Creatorul din spatele The Last of Us spune adio echipei de producție
Greșeala pe care o fac șoferii de camion pe drumurile naționale
Greșeala pe care o fac șoferii de camion pe drumurile naționale
Care este motivul pentru care Claudiu Gherguț a refuzat un salariu lunar de 12.000 de euro. Unde i s-a propus să gătească
Care este motivul pentru care Claudiu Gherguț a refuzat un salariu lunar de 12.000 de euro. Unde i s-a propus să…
×