Mario Iorgulescu a primit mandat de arestare preventivă în lipsă. Fiul președintelui LPF se află în Italia

Mario Iorgulescu a primit mandat de arestare preventivă în lipsă. Fiul președintelui LPF se află în Italia
  • Publicat:
  • Actualizat:

La șase luni de la data accidentului mortal provocat de Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF a primit un mandat de arestare preventivă în lipsă. Decizia a fost luată joi, de către Tribunalul București.

La acest moment, Mario Iorgulescu se află în Italia, internat la o clinică de specialitate, din data de 31 octombrie 2019.

 

Mario Iorgulescu, tratat în Italia

 

În urmă cu trei săptămâni, parchetul menționa că Iorgulescu jr. a fost externat de la Terapie Intensivă la 7 octombrie 2019 și a fost dus la un institut de reabilitare psihiatrică tot de pe teritoriul Italiei, pentru ca mai apoi să fie internat din nou : „La data de 23.09.2019, suspectul fost externat pentru a fi transportat la o clinică de terapie intensivă din Italia, unde a rămas internat până la data de 07.10.2019, când a fost externat și preluat de un institut de reabilitare psihiatrică din Italia. Ulterior, la data de 31.10.2019, a fost internat la o altă clinică din Italia”, se arata într-un comunicat al parchetului.

 

Justiția a deschis pe 20 decembrie dosar penal pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor subsanțe. Ulterior, încadrarea juridică a fost schimbată la omor.

 

Familia Iorgulescu a promis că-i va ajuta pe copiii rămași orfani

 

Mario Iorgulescu se afla sub influența drogurilor în momentul în care a provocat accidentul rutier, iar acum este pus sub acuzare de procurori, pe numele acestuia fiind deschis și un dosar penal. Atunci, pe data de 8 septembrie 2019, fiul șefului LPF a ucis un tânăr, tată a doi copii.

La câteva zile după drama trăită, familia Iorgulescu susținea atunci că va avea grijă de cei doi copii rămași orfani.
„În aceste ore grele pentru noi toţi cei atât de afectaţi de tragedia din noaptea de 8 septembrie, vă putem spune că am luat legătura cu familia tânărului decedat. Durerea noastră este mare, rugăminţile noastre către Dumnezeu nu se opresc nicio clipă.
Le-am făgăduit rudelor celui care a murit că vom face tot posibilul ca să ajutăm din toate punctele de vedere familia greu încercată, am promis în faţa lui Dumnezeu că vom avea grijă de copiii rămaşi fără tată.
Ştim că părintele este de neînlocuit, dar vom face tot ce e omeneşte posibil pentru creşterea şi educaţia lor, pentru ca drumul copiilor în viaţă să fie cât mai bun. Cu sufletul sfâşiat şi credinţă în Dumnezeu, Gabriela şi Gino Iorgulescu”, era mesajul familiei Iorgulescu.

 

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen