Abia acum a ieșit la iveală! Scrisoarea lăsată de Diego Maradona cu 43 de zile înainte de a muri

Cosmin Olteanu
Abia acum a ieșit la iveală! Scrisoarea lăsată de Diego Maradona cu 43 de zile înainte de a muri

La aproape o lună după decesul legendarului Diego Maradona, în presa internațională a apărut o scrisoare pe care „El Pibe D’Oro” ar fi scris-o cu 43 de zile înainte de a muri.

În luna noiembrie, Diego Maradona a trecut printr-o operație dificilă, pe creier. Intervenția chirugicală a decurs normal, astfel că, la numai o zi după operație, Maradona a fost externat.

Deși trecuse cu bine de operație, starul argentinian s-a stins din viață pe 25 noiembrie, la vârsta de 60 de ani, în urma unui stop respirator.

Scrisoarea lăsată de Diego Maradona cu 43 de zile înainte de a muri

În scrisoarea care i-ar fi fost adresată avocatului său, Diego Maradona a scris faptul că, după ce va muri, își dorește ca trupul său să fie expus într-un muzeu, înconjurat de trofee și obiecte personale.

„După o analiză grea, vreau să îmi exprim dorința ca, după ce o să mor, corpul meu să fie îmbălsămat și să fie expus într-un muzeu, înconjurat de foarte multe trofee, obiecte personale și cât mai multe amintiri posibile”, a scris Maradona, potrivit publicației portugheze A Bola, care citează The Sun.

Mărturia cutremurătoare a Laurei Cibilla, fostă iubită a lui Diego Maradona

Fosta chelneriță Laura Cibilla l-a întâlnit pe celebrul Diego Maradona la clubul de bowling La Diosa, unde a lucrat. Aceasta a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre cum drogurile le-au marcat relația.

„Trecuseră 3 luni. Diego mă tot întreba dacă vreau și insista tot timpul. Jucam cărți până la 5 dimineața, eu adormeam și când mă trezeam el mă privea și mă întreba iar «Vrei și tu? Nu mulțumesc». Până la un moment dat când am fost de acord. M-am îmbolnăvit foarte rău. Și am ajuns la spital de câteva ori cu o greutate de 40 de kilograme… Asta din cauză că eu consumam alături de o persoană de 80-90 de kilograme, un atlet adevărat”, a relatat Laura Cibilla.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]