A făcut istorie în Europa cu Pandurii şi acum dezvăluie care a fost secretul: „Aveam prime mai mari decât salariile de acum din Liga I”

A făcut istorie în Europa cu Pandurii şi acum dezvăluie care a fost secretul: „Aveam prime mai mari decât salariile de acum din Liga I”

Alin Buleică (28 de ani) a făcut parte din echipa celor de la Pandurii care a fost vicecampioana României şi a ajuns în grupele Europa League, în 2013. El spune acum care a fost unul dintre secretele acelui parcurs istoric.

Pe lângă jucătorii importanţi de care beneficia atunci Cristi Pustai, primele de joc erau unele foarte mari, comparabile cu salariile care se dau acum jucătorilor din Liga I. Alin Buleică a dat de înţeles că el şi colegii încasau circa 3-4 mii  de euro la fiecare victorie.

„Nu mi-a lipsit nimic la Pandurii, jucam pe prime mari, luam mai mulţi bani prime decât salarii. O primă era mai mare decât un salariu din Liga I acum, pe la Dinamo sau alte echipe. Erau prime foarte mari la fiecare victorie şi chiar se dădeau. De aceea eram foarte motivaţi. Eu, la toate echipele la care am evoluat, am pierdut bani, dar la Pandurii a fost cel mai bine financiar, ţinând cont de acele prime. Marin Condescu era aproape de noi, nu aveam nicio problemă cu banii. Bine, eram şi foarte uniţi, ieşeam mereu la masă cu familiile, făceam grătare. Erau jucători buni, Nistor, Eric, Anton, Breveld, Momcilovic, Ciucur”, a povestit Alin Buleică, la Oltenia TV.

Golul carierei, la Braga

Jucătorul oltean îşi aminteşte şi cel mai important gol din cariera sa, cel prin care a deschis scorul la Braga, în victoria cu 2-0 a oltenilor, care i-a dus în grupele Europa League.

„La meciul cu Braga am dat cel mai important gol, am rămas în mintea multora cu acea reuşită. A fost o calificare istorică, Braga era echipă mare, jucase finala Europa League cu un an sau doi în urmă. Am jucat degajaţi şi de aceea am câştigat. Eder, care a intrat pe parcurs atunci, a dat golul decisiv în finala EURO 2016. Portarul lor era la naţională. Nu am avut nimic de pierdut şi de aceea ne-am calificat”, spune „Bule”.

Jucătorul născut la Craiova are şi un regret legat de colaborarea cu Pandurii: faptul că nu a fost lăsat să se transfere când avea cotă şi putea juca la un alt nivel şi pe contracte superioare.

„Ludogoreţ m-a vrut, din Turcia am avut oferte, din Arabia, unde s-a dus Eric. Şi de la Craiova am avut două oferte şi nu m-a lăsat Pandurii să plec. Şi peste un an m-am dus gratis la Chiajna. Acolo m-am accidentat grav şi acolo s-a cam terminat pentru mine”, a declarat Buleică.

Vrea promovarea cu Turris

Alin Buleică a evoluat în cariera sa la FC Universitatea Craiova, Gaz Metan CFR Craiova, Petrolul, Gaz Metan Severin, U Cluj, Pandurii, Chiajna, UTA, FC Argeş, iar acum este la Turris Tr. Măgurele, cu care va disputa play-off-ul pentru promovarea în Liga I. Mijlocaşul de 28 de ani consideră că sunt şanse reale de a se îndeplini obiectivul, chiar dacă Turris este nou-promovată. Înaintea celor 5 meciuri din play-off, echipa din Teleorman are 20 de puncte (rotunjite), deşi avea un meci mai puţin decât celelalte formaţii care au ajuns în Top 6.

„Ţinând cont că plecăm cu un meci în minus, începem practic cu puncte luate. Avem un grup bun, un antrenor pe placul nostru, o conducere stabilă şi am arătat că putem promova. N-a fost un obiectiv propus de la început, dar pe parcurs ne-am dat seama că putem încerca. Ar fi prima promovare pentru mine şi mi-ar rămâne la inimă. Pe 1 iunie începem pregătirea, atât ştiu deocamdată”, a declarat Buleică.

Echipa antrenată de Eric Lincar n-ar putea juca pe teren propriu dacă s-ar obţine promovarea, din cauza capacităţii reduse a arenei proprii, dar ar lua exemplul altor echipe care au ajuns în Liga I şi n-au putut juca acasă.

„Este păcat că nu putem juca acasă, pentru că stadionul acela mic al nostru este plin meci de meci şi sigur ar veni mulţi suporteri. Dar să ajungem noi acolo”, a completat Buleică.

Jucătorul a evoluat la 4 din cele 6 echipe care vor disputa play-off-ul pentru promovare: UTA, Petrolul, FC Argeş şi Turris.

„Ca şi atmosferă, cel mai bine m-am simţit la FC Argeş. Am refuzat oferte mai bune ca să rămân acolo, m-am simţit ca acasă, am prelungit la sugestia lui Nicolae Dică, dar am plecat după câteva etape, fiindcă nu s-a mai concretizat ce vorbisem”, a spus Buleică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Ca la MECI: Un diplomat a GOLIT borcanul cu alune și s-a lins pe degete. Nu s-a oprit
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania