Un om în aer

Editorialist:
Radu Paraschivescu

În principiu, toate sporturile s-ar cuveni să găsească scurtături spre perfecțiune. Vestea bună e că unele chiar le descoperă. Când se întâmplă asta, armonia trupească a sportivului, un amănunt uneori neglijat în ziua de azi, se însoțește cu desăvârșirea unui fuleu, a unei sărituri sau a unei aruncări. Rezultatul poate fi un record, dar nu neapărat. Uneori emoția, bucuria, extazul și ochii dilatați contează mai mult decât aritmetica seacă a izbânzii. Mai sus de palmares stă amprenta pe care gestul sportivului o lasă pe retina, în memoria și în sufletul nostru. Iar sportul a știut, dincolo de șiretlicuri farmacologice, medici penali și șmecherii nedemne, să aducă mereu pe scenă candidați la ideal. Oameni fenomenali ca înzestrare și performanță, cu trecut care poate fi povestit, chiar ecranizat.

Michael Jordan se numără printre ei, la fel cum au făcut-o la noi Nadia Comăneci, Ilie Năstase și alți câțiva. Jordan a împlinit cincizeci de ani alaltăieri, dar marile lui meciuri la Chicago Bulls și în naționala de baschet a SUA zvâcnesc în aducerile noastre aminte de parcă s-ar fi jucat anul trecut. Diferența dintre el și un plurimedaliat olimpic de tipul lui Steve Redgrave e diferența dintre har și valoare. Și mai e un lucru. Jucând, Jordan se juca. La fel ca Dobrin, la fel ca Gațu, la fel ca Ronaldinho. Jordan n-a exilat niciodată frisonul ludic din ceea ce-a făcut pe parchet, indiferent de vârstă, miză și adversar. El a ilustrat categoria campionului-acrobat, a sportivului care trezește în tine fiara invidiei admirative și pe a cărui glorie ai vrea să dormi și tu măcar o noapte. Și poate că în toată tirania tehnologică a mileniului se va găsi cineva care să calculeze câte zile a petrecut Jordan în aer cât timp a jucat baschet. Căci dacă l-ai văzut jucând măcar o dată îi ții minte plutirea ireală spre coș, sentimentul de timp suspendat, de grevă a secundelor, precum și impresia că tălpile sportivului păreau că nu mai vor să coboare de la înălțimea unde le împinsese arcul detentei. De dragul comparației, doar la Vasile Stângă cel de-acum trei decenii s-a mai pomenit așa ceva.

Fapt interesant, magia lui Michael Jordan a rodit într-un sport care aduce a colocviu matematic. Și asta nu doar fiindcă aruncătorii dovedesc o precizie la milimetru, ci în primul rând fiindcă baschetul e jocul unde geometria plană se întâlnește cu geometria în spațiu, unde inelul și mingea sunt de fapt cercul lui Arhimede și sfera lui Platon. Adică două simboluri ale perfecțiunii. Așa cum tot un simbol al perfecțiunii a fost echipa de vis a SUA, care a desfășurat la JO de la Barcelona cel mai frumos baschet văzut vreodată. Cu un Michael Jordan care începuse deja să tatoneze postura omului în aer. Și cu un alai de artiști – Pippen, Magic Johnson, Bird, Mullin, Drexler, Malone, Barkley, Laettner, Ewing, Robinson, Stockton – care începeau fiecare fază cu gândul că în tribune erau o mulțime de copii mari, veniți acolo pentru o porție de vis și fericire.

Editorialist:
Radu Paraschivescu
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele