(P) Echipamentul potrivit nu e un moft!

(P) Echipamentul potrivit nu e un moft!
  • Publicat:

Să ai echipamentul potrivit pentru fiecare situație nu e un moft. Lumea sportului profesionist ne-a învățat cum adecvarea echipării nu doar că sporește performanța, ci ajută și la evitarea situațiilor neplăcute. Fotbaliștii, jucătoarele de tenis, handbalistele, baschetbaliștii sau piloții de curse, fiecare dintre aceștia se concentrează pe folosirea celor mai performante echipamente disponibile pe piață. Și, chiar dacă nu ești într-un monopost de Formula 1 pe străzile înguste din Monte Carlo, chiar dacă nu te bați cu timpii pe drumurile forestiere din Finlanda, într-o etapă de WRC, timpul pe care îl petreci la volan trebuie să fie în condiții de confort și siguranță.

Lentilele pentru condus Hoya EnRoute se comportă, astfel, ca un susținător de efort și de performanță pentru șoferi. Lentilele reduc strălucirea orbitoare și reflecțiile incomode cu care te confrunți atunci când conduci, de exemplu, cu apusul în față. Tehnologiile folosite la construirea lor te ajută să ai o vedere clară, confortabilă și cu contrast intens pe șosea indiferent de ora la care conduci sau de condițiile meteo în care te deplasezi cu mașina.

Tehnologiile lentilelor Hoya EnRoute

Condusul pe distanțe lungi solicită șoferii în special din cauza efortului depus la trecerile cu privirea de la parbriz la oglinzile retrovizoare sau de la instrumentele de bord înapoi la parbriz. Focalizarea și refocalizarea, acțiuni cu atât mai dificile pentru șoferii în vârstă, produc un disconfort considerabil și accenturează oboseala. Aici intervin lentilele Hoya EnRoute. Acestea oferă susținerea vizuală necesară prin încorporarea tehnologiilor FreeForm iD – pentru câmpuri vizuale mai largi și pentru comutarea rapidă între distanțe – și Controlul Echilibrat al Vederii – pentru o percepție stabilă a imaginii în situații dinamice de condus.

Sprinterii uriași ai lumii au stabilit recorduri mondiale colaborând cu producătorii de încălțăminte sport. Fotbaliștii pe care îi vedem la televizor reușesc execuții fantastice folosind ghete special gândite pentru a le pune în valoare calitățile. În tenis, diferența între o simplă participare și măreție poate fi dată de diferența dintre o rachetă normală și una fabricată din materiale de ultimă generație, racordată pentru a facilita loviturile preferate ale sportivului care o folosește. În condusul de zi cu zi de ce ar fi altfel? Să ai echipamentul potrivit pentru fiecare situație nu e un moft! E o necesitate la care Hoya, prin lentilele EnRoute, răspunde șoferilor indiferent de vârstă sau abilitățile demonstrate în spatele volanului.

Descoperă ofertele actuale în magazinele partenere Hoya Lens Romania!

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup