Dacă Moldova fotbalistică din România este la pământ, ProSport a trecut Prutul și a ajuns în satul Sireți, la 460 de kilometri de București. Acolo întâlnit echipa de fotbal FC Real Sireți, care a luat naștere în urmă cu doar 3 ani, dar care are obiective mărețe.
La doar 20 de kilometri de Chișinău găsim localitatea Strășeni, iar în satul Sireți a apărut o echipă nouă de fotbal. În prezent, formația joacă în liga secundă din Republica Moldova și are șanse foarte mari să promoveze în Superliga la finalul acestui sezon, fiind lider în play-off, la două puncte peste următoarea clasată.
ProSport a vrut să afle mai multe detalii legate de proiectul de la Sireți și a vorbit direct cu Vladimir Rebeja, președintele și patronul clubului. Acesta este antreprenor și director al unei companii de telecomunicații din SUA.
În discuția cu Vladimir Rebeja, omul de afaceri a dezvăluit, printre altele, că în perioada următoare va ajunge în Republica Moldova legendarul Antonio Pintus, unul dintre cei mai importanți oameni din istoria lui Real Madrid, el fiind ani întregi preparator fizic al clubului spaniol.
– Spuneți-mi, vă rog, când a luat naștere această echipă și cum s-a format ea?
FC Real Sireți a fost fondat pe 1 martie 2023. Este un proiect construit din suflet, pornit din inițiativă proprie, alături de încă patru persoane cu o pasiune comună pentru fotbal. În calitate de președinte al clubului, pot spune că fiecare dintre noi a avut o contribuție importantă, iar munca noastră a fost esențială în dezvoltarea unei școli de fotbal pentru copii și a unei echipe competitive de seniori. Clubul s-a născut din dorința de a contribui la dezvoltarea fotbalului în comunitatea noastră și de a oferi tinerelor talente oportunitățile pe care noi nu le-am avut la început. Este un proiect construit prin colaborare, muncă și dedicare, care reflectă angajamentul nostru de a aduce fotbalul mai aproape de oameni.
– Ați crescut an de an, iar acum sunteți la un pas de promovarea în prima ligă moldovenească. Care ar fi secretul din spatele reușitelor clubului?
Secretul din spatele reușitelor clubului FC Real Sireți constă în munca de echipă, dedicare și perseverență. Am început cu pași mici, dar am avut mereu o viziune clară și un obiectiv comun: să creăm un club de fotbal solid, atât în ceea ce privește juniorii, cât și seniorii. Ne-am concentrat în primul rând pe dezvoltarea jucătorilor, pe o pregătire riguroasă și pe stabilirea unei culturi a muncii și disciplinei. De asemenea, am pus un mare accent pe colaborarea între antrenori, jucători și întreaga echipă tehnică, ceea ce ne-a ajutat să rămânem uniți chiar și în fața provocărilor.
– Aveți licențele necesare?
În prezent, suntem în Liga 1 și deținem toate licențele necesare pentru acest nivel competițional. În ceea ce privește Superliga, suntem într-un proces activ de licențiere și ne concentrăm toate resursele pentru a îndeplini toate cerințele suplimentare impuse pentru a accesa această ligă. Lucrăm îndeaproape cu Federația Moldovenească de Fotbal și cu specialiști în domeniu pentru a asigura că infrastructura noastră, managementul și toate aspectele clubului sunt conform standardelor în vigoare. Suntem încrezători că, prin eforturile noastre susținute, vom obține licența necesară pentru a promova în Superligă și a reprezenta clubul cu mândrie la cel mai înalt nivel al fotbalului din țară.
– Se naște o nouă forță în fotbalul moldovenesc?
Ne propunem să devenim o echipă puternică la nivel de Superliga, dar abordăm acest parcurs cu echilibru și responsabilitate. În acest moment suntem în Liga 1 și avem un obiectiv clar, promovarea. După acest pas, ne dorim să facem față nivelului și cerințelor din Superliga, să ne adaptăm și să creștem etapă cu etapă. Tot ce construim este gândit pe termen lung, iar în timp, prin muncă și continuitate, FC Real Sireți are toate premisele să devină unul dintre cluburile solide din fotbalul moldovenesc.
– Veți avea puterea financiară?
Suntem într-o poziție financiară stabilă și suntem pregătiți să facem față provocărilor viitoare, având o viziune clară și un plan strategic pe termen lung. În același timp, suntem deschiși către colaborări cu oameni și companii care împărtășesc aceleași valori și aceeași viziune. Suntem încrezători că, prin colaborări strategice, vom putea să atingem noi culmi în fotbalul moldovenesc.
– Apropo de partea asta, cine este patronul acestui club?
FC Real Sireți este un proiect pe care îl conduc cu mândrie, însă nu consider că acest club este despre o singură persoană. Sunt unicul finanțator al clubului, dar succesul nostru se datorează, în mare parte, echipei de oameni dedicați care lucrează din pasiune și pentru valori comune. Fiecare membru al administrației joacă un rol esențial în această poveste, iar împreună am reușit să construim ceea ce este astăzi clubul. Acest proiect este despre o echipă unită, care își pune toată energia și încrederea în viziunea noastră.
– Cum sunt salariile jucătorilor? Care ar fi cel mai mare salariu de la club?
Salariile jucătorilor nu sunt foarte mari, dar ne asigurăm că fiecare este tratat corect și că munca lor este apreciată. Ceea ce contează cu adevărat este că avem o echipă pasionată, care joacă din dragoste pentru fotbal și crede în acest proiect. Fiecare jucător face parte din club pentru că își dorește să crească și să contribuie la succesul echipei, nu doar pentru partea financiară.
– Băieții au primă de promovare anul acesta?
Obiectivul nostru principal anul acesta este promovarea, iar restul va veni natural.
– Aveți vreun model de club în fotbalul european pe care îl urmați?
Ne inspirăm din experiența cluburilor internaționale care au reușit să obțină rezultate remarcabile la nivel global. Un punct de referință important pentru noi este colaborarea cu Sevilla FC, cu care avem un parteneriat semnat. Acest parteneriat ne oferă oportunitatea de a învăța direct de la un club de elită și de a aplica metode profesioniste în dezvoltarea noastră.În același timp, rămânem concentrați pe valorile care ne definesc: pasiunea, transparența și spiritul de echipă. Credem că această combinație între expertiza internațională și cultura noastră internă reprezintă cheia succesului pe termen lung.
– Spuneți-mi mai multe despre acest parteneriat cu Sevilla. În ce constă el?
Parteneriatul cu Sevilla FC este, fără îndoială, un pas important pentru clubul nostru și o confirmare că FC Real Sireți merge într-o direcție serioasă. Din respect pentru termenii colaborării, nu putem oferi public toate detaliile acestui parteneriat, însă putem spune că el are o valoare reală pentru dezvoltarea clubului. Pentru noi, această colaborare înseamnă acces la o viziune modernă asupra organizării și dezvoltării fotbalului, atât la nivelul școlii de fotbal, cât și la nivelul echipei de seniori. Este un sprijin important în procesul nostru de creștere și ne ajută să construim mai corect, mai bine organizat și cu o perspectivă clară pe termen lung. În același timp, considerăm că un astfel de parteneriat nu este important doar pentru FC Real Sireți, ci și pentru comunitatea noastră și, într-un sens mai larg, pentru promovarea unui model sănătos de dezvoltare a fotbalului din Republica Moldova
– Totodată, înțeleg că sunteți într-o strânsă legătură cu fotbalul spaniol și urmează să faceți antrenamente speciale după metodele legendarului Antonio Pintus. Despre ce este vorba și cum ați ajuns la unul dintre cei mai buni preparatori fizici din lume?
În lumea fotbalului de elită, unde fiecare secundă contează și fiecare meci este o adevărată bătălie fizică și mentală, pregătirea fizică joacă un rol esențial. Succesul pe termen lung nu ține doar de talentul individual sau de strategii tactice bine gândite, ci și de o rezistență solidă și de capacitatea de a preveni accidentările. Însă nu este vorba doar despre prevenție, ci și despre abilitatea de a menține un nivel ridicat de performanță pe întreaga durată a meciului, indiferent de intensitate sau de presiune. În acest context, ne orientăm către cele mai înalte standarde din fotbalul mondial, iar Antonio Pintus, supranumit „Sergentul de Fier”, este un reper în pregătirea fizică de elită. Vorbim despre un profesionist care a redefinit modul de pregătire în fotbalul modern. Prin conexiunile noastre din fotbalul spaniol, avem oportunitatea de a implementa aceste principii în cadrul clubului. Este un pas important pentru FC Real Sireți, în direcția formării unor jucători compleți, pregătiți să performeze la cel mai înalt nivel din punct de vedere fizic.
– Va veni și Pintus în Republica Moldova?
Da, este planificat să ajungă în Republica Moldova în perioada mai–iunie 2026.
– Am văzut că ați câștigat și Cupa de Iarnă. Explicați-ne puțin despre ce este vorba pentru cei care nu suntem familiarizați cu acest trofeu.
Cupa de Iarnă este o competiție organizată în perioada de pauză dintre sezoane, în care echipele au ocazia să joace meciuri oficiale înainte de reluarea campionatului. Este, practic, o competiție de pregătire, dar în același timp una competitivă, unde fiecare echipă își testează nivelul și jucătorii. Pentru noi, participarea a fost importantă pentru a menține ritmul de joc și pentru a vedea cum arată echipa în condiții de competiție. Faptul că am câștigat trofeul a fost un rezultat care ne-a dat încredere și ne-a arătat că munca din acea perioadă a fost bine făcută.
– În acest moment aveți și un stadion propriu? Câte locuri are?
Da, avem stadionul nostru în satul Sireți, unde ne desfășurăm atât meciurile, cât și antrenamentele. Terenul este de iarbă naturală și este întreținut la un nivel bun, astfel încât să ofere condiții potrivite pentru joc. În același timp, lucrăm treptat la dezvoltarea infrastructurii. Este un proces în care investim constant, cu obiectivul de a îmbunătăți condițiile și de a ne apropia, pas cu pas, de standarde cât mai ridicate.
– Unde credeți că va fi Real Sireți peste 5 ani?
Peste 5 ani, FC Real Sireți va fi un club stabil și respectat în fotbalul din Moldova, prezent la un nivel competițional înalt. Vom avea o academie bine pusă la punct, din care vor crește jucători formați de noi, pregătiți să facă pasul mai departe. Clubul va fi mai bine structurat din toate punctele de vedere: sportiv, organizatoric și infrastructural. Tot ceea ce construim acum este gândit pe termen lung, iar direcția în care mergem ne oferă siguranța că vom ajunge acolo unde ne-am propus.
– Spuneți-mi despre mascota echipei. Am văzut-o în majoritatea filmărilor de pe site-ul clubului. Ce reprezintă?
Mascota echipei este lupul, un simbol care ne reprezintă foarte bine ca și identitate de club. Pentru noi, lupul înseamnă unitate, curaj și spirit de echipă, ideea de grup care merge împreună înainte, indiferent de situație. Am ales acest simbol și pentru a fi mai aproape de copii și de suporteri. Ne-am dorit ceva simplu, ușor de înțeles, dar care să transmită clar valorile în care credem și felul în care vedem acest club: ca o echipă unită, construită pe încredere și implicare.
– Care este cel mai mare vis al dumneavoastră în calitate de președinte la FC Real Sireți?
Cel mai mare vis al meu este ca FC Real Sireți să ajungă un club care se susține prin ceea ce construiește, nu doar prin rezultate de moment. Să fie un loc unde lucrurile sunt făcute corect, unde există continuitate și unde fiecare pas are un sens. În același timp, îmi doresc ca jucătorii formați în cadrul clubului să ajungă să evolueze la cele mai bune cluburi din lume și să confirme mai departe munca făcută aici. Vreau ca numele FC Real Sireți să fie asociat cu seriozitate și respect, iar atunci când se vorbește despre noi, să se știe că în spate este muncă reală și oameni care își asumă ceea ce fac. FC Real Sireți nu este doar un club de fotbal, ci un proiect construit pas cu pas, cu multă muncă și implicare, chiar și în condiții care nu au fost întotdeauna ușoare. Este dovada că, atunci când există oameni serioși și dedicați, se pot construi lucruri corecte și durabile.