George Gogescu (20 de ani) a petrecut aproape 4 ani la FCSB și a jucat în două partide oficiale pentru prima echipă a roș-albaștrilor, ambele în Cupa României.
Tânărul mijlocaș defensiv a lăsat o impresie foarte bună la FCSB, în special în vara anului 2023, când a fost cu echipa antrenată de Charalambous în cantonament. Acolo, Mihai Stoica a avut doar cuvinte de laudă la adresa fotbalistului despre care a spus că „e inimaginabil de bun” și anunța că „va fi titular în Liga 1”.
Totuși, la doar un an distanță George Gogescu avea să plece liber de contract de la FCSB, fără să i se ofere nicio explicație pentru această decizie a roș-albaștrilor, iar în prezent joacă în Liga 3 la Jiul Petroșani. Acesta a fost prezent în emisiunea EXCLUSIV FCSB, unde și-a spus povestea.
„Momentan am contract cu Jiul Petroșani, dar îmi doresc să revin măcar la Liga 2, pentru că mai am 6 luni pentru a juca în regula «under 21». Am ajuns la FCSB la 14 ani, atunci vorbise familia cu domnul Bebe Alexe, care era șeful centrului de copii și juniori. Înainte avusesem și gândul să merg la Academia Hagi. Am stat la FCSB până la 18 ani. Am debutat în Cupa României.
(Ce ai făcut în cantonamentul din Olanda de l-ai făcut pe Mihai Stoica să spună că ești inimaginabil de bun?) N-am făcut absolut nimic. Eu mi-am continuat linia pe care am avut-o și în Academie. Am fost același băiat serios, muncitor, care s-a pregătit. Am fost lăudat aproape de toată lumea în cantonament. (Ai mai vorbit cu Mihai Stoica după perioada asta proastă pe care ai avut-o?) Am vorbit, am încercat puțin să înțeleg de ce s-a renunțat așa de ușor la mine, dar n-am primit detalii sau informații. Pe românește «nu te mai vrem», fără nicio explicație”, și-a început povestea George Gogescu la emisiunea EXCLUSIV FCSB de la ProSport.
„(Cum e posibil ca un jucător considerat inimaginabil de bun la FCSB să ajungă în doar 2 ani la Liga 3?) Este posibil. După ce am terminat cantonamentul cu ei a urmat o perioadă de pregătire, am rămas la antrenamente cu ei, apoi a urmat meciul din Cupa României cu Bihor, unde am jucat 45 de minute. Am fost scos la pauză.
(Ai fost scos de antrenor?) Nu știu exact. Doar mi s-a spus să rămân la pauză, eram cu Radaslavescu. După meci nu mi s-au zis foarte multe lucruri. A doua zi m-am întors la Academie, am discutat cu ceilalți antrenori și mi-au spus că am făcut un meci bun. Domnul MM poate nu a fost așa de încântat de prestația mea. Mi s-a spus să am mai multă încredere.
Înaintea meciului am avut o conversație cu domnul Pintilii și cu altcineva din staff și mi s-a spus să nu mă complic, să fac ce-mi cere postul. S-a terminat perioada asta cu FCSB și am fost împrumutat la Concordia Chiajna, unde l-am avut antrenor pe domnul Erik Lincar. A fost totul ok în perioada de pregătire și în primele două meciuri, apoi domnul Lincar a plecat. A venit domnul Poenaru. Cu el mi-a fost destul de greu. Cei de la FCSB nu știau foarte multe lucruri ce se întâmplă cu mine la Chiajna, am jucat altă poziție față de ce jucam eu. Am jucat extremă dreapta de când a venit domnul Poenaru”, a mai spus George Gogescu.
Tânărul fotbalist susține că a trăit un șoc când a văzut în ce fel i s-a făcut contractul cu Concordia Chiajna, club la care avea să fie împrumutat de FCSB.
„Ce am rămas șocat a fost de cum s-a făcut contractul când am ajuns acolo. Eu fiind euforic, mă gândeam că merg împrumut, știam că aparțin de FCSB și merg să joc. Nu am pus accent pe bani, chiar dacă au fost puțini. Am zis că joc 6 luni, apoi mă întorc la FCSB. După ce am terminat cu cei de la Chiajna, FCSB mi-a spus că am jucat foarte puțin și că nu mai au ce face cu mine. Asta am aflat-o un pic mai târziu, după ce am contactat pe cineva de acolo. Înainte să plec la Chiajna, am fost cu domnul Marius Ianuli la Tunari, i-am lăsat pe ei să vorbească, nu s-au înțeles. Așa am ajuns la Chiajna. Nu că n-aș fi vrut să merg la Tunari, eu îmi doream foarte mult să joc”, a adăugat George Gogescu la EXCLUSIV FCSB.
George Gogescu și-a continuat povestea la EXCLUSIV FCSB și a vorbit despre următorul pas după ce a plecat de la FCSB. Acesta susține că a ajuns în Spania, la Estepona B, unde s-a simțit discriminat de antrenor.
„Am rămas liber de contract. În perioada aceea eram semnat cu cei de la agenția lui Giovanni Becali. Ei m-au dus în Spania, unde am stat 6 luni. Nu prea am jucat deloc. Motivele nu le știu, pentru că eu mereu am fost jucătorul care s-a antrenat, am fost serios peste tot pe unde am fost. Am avut discuții cu cei din conducere, dar nu mi s-a dat nicio explicație.
(Te-ai simțit discriminat în Spania?) În unele momente da, dar nu neapărat cu cei din cadrul clubului, mai mult cu antrenorul, care era spaniol, din zona Barcelonei. Poate era basc, naționalist. Am luat totul în calcul. Nu mi-a fost foarte bine nici în Spania, deși condițiile erau foarte bune din punct de vedere al refacerii, al grupului, al banilor. Dar pe planul profesional nu a fost ok și a trebuit să mă întorc în România. După această perioadă am reziliat contractul și cu firma lui Becali, am rămas liber de contract și fără impresar”, a mai spus Gogescu.
„M-am dus singur la Unirea Ungheni. Tot o perioadă proastă și acolo. Acolo le era greu pentru că nu erau plătiți. Iar am zis că poate sunt câteva luni întârzieri și poate se va regla, poate voi juca, dar n-a fost așa. Am început pregătirea cu ei. Marcasem câteva goluri în amicale. Mă simțeam bine fizic. Când au venit meciurile oficiale am stat pe bancă. Am vorbit cu antrenorul și mi s-a spus să mă antrenez în continuare, că-mi va veni rândul. Au trecut 5 etape și nu mi-a venit rândul. Dacă ar fi să-mi fac o evaluare, eram cel mai bine fizic dintre «underi». După care am făcut o ruptură și cam asta a fost perioada de la Ungheni. Lumea poate spune că de ce am fost 6 luni pe la echipe, dar oamenii poate nu cunosc ce s-a întâmplat.
Am pierdut și naționala de tineret când eram la Chiajna. Am avut 8 selecții și un gol. Atunci trebuia să merg la calificări. Primisem o convocare preliminară, nu am fost inclus în convocarea definitivă. Am înțeles-o pentru că era o perioadă grea la Chiajna, unde nu jucam”, a încheiat George Gogescu.
Gogescu a povestit la EXCLUSIV FCSB și cum a trăit două momente extrem de neplăcute din perioada în care era la FCSB. Unul dintre ele este legat de faptul că primea mesaje la 2-3 dimineața pentru a fi anunțat că a doua zi la ora 11 are antrenament cu echipa mare.