În viziunea multora, Anglia este una dintre marile favorite la câștigarea Campionatului Mondial din iarnă. Însă, gazdele de astăzi au deseori probleme la turneele finale. Elveția a demonstrat la Euro că este una dintre echipele de top din Europa, iar aici va căuta victoria.
Anglia a suferit una dintre cele mai mari dezamăgiri din istoria sa sportivă, când, vara trecută, nu a putut să câștige Euro 2020.
Toate astrele păreau aliniate pentru un succes istoric: tabloul de concurs foarte ușor, calitatea lotului, faptul că fazele superioare s-au disputat pe Wembley.
Startul finalei cu Italia părea să certifice soarta favorabilă a Albionului, Shaw marcând chiar în minutul 2.
Apoi, vraja s-a dezlegat: Bonucci a egalat în minutul 67, apoi Donnarumma a salvat penalty-ul lui Saka.
Titlul s-a dus spre Roma, iar Anglia a rămas doar cu reminiscența unui vis.
Revenind în prezent, suporterii englezi au început iarăși să aibă speranțe: trupa lor vine după 7 meciuri fără înfrângere, câștigând lejer o grupă de calificare în care s-a mai aflat Polonia sau Ungaria.
Echipa a călcat greșit doar de două ori, remize cu echipele mai sus menționate, iar defensiva a mers imaculat: doar 3 goluri primite în 10 partide.
Concluzia? “It’s coming home” a redevenit hitul numărul 1 în Anglia.
Până la turneul final din noiembrie, trupa lui Southgate dispută o serie de meciuri amicale, săptămâna viitoare urmând o întâlnire cu reprezentativa Coastei de Fildeș.
Există câteva absențe de la gazde, Tammy Abraham, Aaron Ramsdale, Reece James și Trent Alexander-Arnold fiind accidentați iar Saka având Covid.
Totuși, lotul este unul incredibil, așadar Southgate nu va avea mari probleme în a alcătui primul 11.
Echipa de start probabilă a Angliei: Pickford; Walker-Peters, Stones, Maguire, Shaw; Rice, Bellingham; Sterling, Mount, Foden; Kane
Elveția este, în momentul de față, una dintre forțele Europei. Evident, este greu de pus la același nivel cu Franța, Portugalia sau Spania.
Însă, Elveția a arătat în multiple rânduri de ce este capabilă.
Exemplul 1. Euro 2020, unde a terminat pe locul secund o grupă cu Italia, Țara Galilor și Turcia, apoi eliminând campioana mondială Franța! Acel meci va rămâne în istorie, nu doar fiindcă s-a disputat la București. Însă, Elveția a jucat incredibil, impunându-se după loviturile de departajare.
În sferturi a cedat cu Spania, după un nou meci dramatic, decis iarăși de loteria de la punctul cu var.
Exemplul 2. Grupa de calificare la Mondial, pe care Elveția a câștigat-o, trimițând Italia la baraj (și către eliminare)! Elvețienii nu au pierdut niciun meci în aceste preliminarii, lucru care le atestă forța.
Există câteva absențe de marcă la oaspeți: portarul titlular, Yan Sommer, alături de Philipp Kohn, Denis Zakaria și Haris Seferovic.
Echipa de start probabilă a Elveției: Kobel; Mbabu, Schar, Akanji, Rodriguez; Xhaka, Freuler; Okafor, Shaqiri, Vargas; Gavranovic
Anglia este, în general, o forță pe teren propriu, iar forma de moment este bună. Elveția s-a calificat direct la Campionatul Mondial, în fața Italiei, însă astăzi are o serie de absențe foarte importante.
În aceste condiții, pariul merge pe 1 solist, la o cotă de 1.72
Țările de Jos s-au calificat în extremis la Campionatul Mondial, câștigând o grupă în care se mai afla Turcia și Norvegia.
Echipa a părut că joacă din ce în ce mai spectaculos, iar victoriile cu Turcia (6-1) și Norvegia (2-0) spun povestea corectă: Olanda este pe drumul cel bun.
După dezamăgirea de la Euro, când au pierdut în optimi 0-2 cu Republica Cehă, acum se încearcă un reviriment susținut, care să culmineze cu un traseu bun la Cupa Mondială. Poate chiar trofeul, deși acest lucru este improbabil.
Echipa de start probabilă a Țărilor de Jos: Flekken; Dumfries, De Ligt, Van Dijk, Blînd; Wijnaldum, De Jong, Klaassen; Berghuis, Depay, Danjuma
Danemarca este revelația ultimei perioade, la Euro 2020 având un traseu fenomenal: s-au calificat în extremis din grupă, deși pierduseră primele două partide, apoi au eliminat Țara Galilor în optimi și Republica Cehă în sferturi.
În semifinale au cedat 1-2 în fața Angliei, meci foarte controversat, arbitrul luând niște decizii împotriva scandinavilor.
Grupa de calificare pentru Campionatul Mondial au câștigat-o fără vreo problemă, cu 9 victorii în 10 partide. Singura înfrângere a venit chiar în ultima etapă, un 0-2 în Scoția, meci fără miză pentru nordici.
Christensen și Kjaer lipsesc.
Echipa de start probabilă a Danemarcei: Schmeichel; Andersen, Vestergaard, Nelsson; Bah, Hojbjerg, Delaney, Maehle; Skov Olsen, Dolberg, Larsen
Se întâlnesc două echipe cu mentalități ofensive. Danemarca a demonstrat la Euro cât este de valoroasă, în timp ce Țările de Jos vin după 6-1 cu Turcia sau 2-0 cu Norvegia.
Astfel, mă aștept la un meci spectaculos. „Peste 2 goluri handicap asiatic” are o cotă de 1.62, acesta fiind pontul zilei de sâmbătă.
Dacă v-ați plictisit de fotbal, casele de pariuri vin cu o alternativă: sloturi video (păcănele). Există o varietate largă de jocuri de acest tip în România, inclusiv cele pe care le vedeți pe Twitch la streameri de top.
Conținutul acestui articol este proprietatea PariuriX.com (BETTER COLLECTIVE A/S, licențiat prin Decizia ONJN NR. 1773/29.09.2017), care este complet responsabil pentru informațiile și acuratețea datelor oferite.