Acasa » Pariuri Sportive » Atacăm profitul cu tenis: Sorana Cîrstea luptă pentru semifinale la Birmingham »»

Atacăm profitul cu tenis: Sorana Cîrstea luptă pentru semifinale la Birmingham »»

Atacăm profitul cu tenis: Sorana Cîrstea luptă pentru semifinale la Birmingham »»

Vineri, nu mai devreme de ora 13:00, în cadrul sferturilor de finală ale turneului WTA de la Birmingham va avea loc confruntarea Donna Vekic (92 WTA) – Sorana Cîrstea (36 WTA).

Bokmamerii anticipează un duel echilibrat între cele două jucătoare, scorul „directelor” fiind 2-2. Clasarea superioară în ierarhia WTA o recomandă pe Cîrstea să ajungă în „careul de ași”, dar adversara sa pare a avea un ușor  avantaj, croata câștigând ambele întâlniri disputate pe suprafețe rapide, pe iarba de la Birmingham în 2013 și pe hard-ul indoor de la Biel din 2017.

De altfel, pentru Sorana Cîrstea este prima participare la Birmingham după cea din 2013 de care am amintit, când a fost eliminată de Vekic chiar în sferturile de finală. La ediția din acest an, compatrioata noastră le-a învins în primele tururi pe Shelby Rogers (6-3, 4-6, 6-1) și Alexandra Krunic (6-1, 6-1). De partea cealaltă, în primele două tururi, Vekic, care a ajuns pe tabloul principal venind din calificări, a dispus de Coco Vandeweghe (6-4, 6-4) și Caty McNally (7-5, 6-3).

Cu toate că suprafața de joc o poate avantaja pe Vekic, vom ține cont și de momentul foarte bun al româncei și vom miza pe minim un set câștigat de Sorana într-un meci cu cel puțin 21 de game-uri.

Pariuri Donna Vekic – Sorana Cîrstea:
Sorana Cîrstea câștigă minim un set- cota 1.40
Peste 20.5 game-uri în meci – cota 1.65

Parteneri
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Mediafax
Câți bani a primit eliminatul Aris Eram, de la Antena 1, pentru cele 19 săptămâni la Survivor
Cancan.ro
O româncă de 17 ani, protagonista uneia dintre cele mai spectaculoase campanii publicitare internaționale alături de Usain Bolt
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Elena Udrea, imagine rară din sala de fitness. Cum s-a fotografiat în colanți, la 52 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV – DOCUMENTE | România, bună de plată cu 340 de milioane de lei, după ce Compania de Drumuri a pierdut un arbitraj cu italienii de la Pizzarotti pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda
Economedia
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Râzi cu lacrimi
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Descopera.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Event epic pentru jucătorii de World of Tanks
Go4Games
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Promotor.ro