Iuliana Demetrescu a arbitrat ultima dată zilele trecute meciul dintre FCSB și Metaloglobus, scor 4-1. Înaintea partidei, Gigi Becali a pus presiune pe ea, însă pe parcursul jocului acest lucru nu s-a văzut, lucru evidențiat și de Adrian Porumboiu.
Iuliana (36 de ani) nu e singură în aventura ei în arbitraj și nici în viață. Alături de ea stă Daniel Demetrescu, cel care îi este soț.
Acesta este fost arbitru asistent în Liga 1 și observator FRF. Daniel Demetrescu a arbitrat în 33 de partide și în perioada 2007-2019 a fost secretar general al AJF Vâlcea. Absolvent a două facultăți, Daniel Demetrescu activează și ca profesor de matematică suplinitor la Râmnicu Vâlcea.
Pe de altă parte, Iuliana Demetrescu a făcut foarte mult sport în copilărie, în special handbal pe care l-a practicat la Chimia Râmnicu Vâlcea. Până în 2022 a fost învățătoare la Școala Gimnazială „Take Ionescu” din Râmnicu Vâlcea.
„A arbitrat destul de bine, nu cred că a avut probleme mari. Poate 2-3 faze, dar nu să influențeze jocul. Păcat de faza aia că s-a lovit acolo și a expus-o într-un fel. E greu pentru o femei într-un sport de bărbați. Totuși, s-a descurcat. Nu cred că a făcut un meci greu. Știu că e din Vâlcea, dar nu o știu foarte bine. Poate mai vine pe la stadion pe acolo”, a declarat Vlad Achim la emisiunea EXCLUSIV FCSB de la ProSport.
Și fostul arbitru Marius Avram a avut doar cuvinte de laudă la adresa Iulianei Demetrescu. ”A arbitrat foarte bine Iuliana. Îmi pare rău că a fost acel accident nefericit. Ea se uita într-o parte către minge și alerga. Jucătorul de la FCSB venea cu fața un pic către ea. Îndreptățit ar fi fost ca el să o vadă pe Iuliana și să o ocolească.
Nu a avut niciun fel de problemă de autoritate. Am văzut că și-a manifestat-o prin fluier. A dus un meci foarte, foarte bine.
(n.r. e cazul să primească și meciuri mai grele Iuliana Demetrescu?) Cred că este cazul să-i dea și meciuri mai grele (n.r. cei de la CCA), treptat, ca la orice arbitru. Ea arbitrează foarte mult în străinătate. Are foarte multă experiență pe plan internațional la feminin”, a spus Marius Avram la Digi Sport.