Adrian Petre (27 de ani) a renunțat să mai viseze la o carieră în fotbalul mare și în prezent joacă în Liga a 3-a la CS Păulești, după ce a avut o perioadă scurtă în care renunțase complet la fotbal.
Fostul atacant de la FCSB este în prezent concurent la Survivor, emisiunea prezentată la Antena 1 de Adi Vasile. Adrian Petre merge perfect în tribul Războinicilor, unde l-a învins în două rânduri până în acest moment pe Gabi Tamaș, cel care face parte din tribul Faimoșilor. Cei doi au concurat deja de două ori unul împotriva celuilalt, iar de fiecare dată atacantul a avut câștig de cauză.
Adrian Petre are și suportul familiei, în special al soției sale, Anastasia, care postează des mesaje de încurajare pentru soțul ei. Cei doi s-au căsătorit în septembrie 2024, iar acum au o fetiță pe nume Ariana.
„Hai acasă, iubire, cu trofeul”, a fost unul dintre comentariile pe care Anastasia Petre l-a postat la un clip în care apărea soțul ei. „Tati, știu că poți”, a fost un alt comentariu postat de pe contul micuței Ariana, scris, cel mai probabil, chiar de mama ei, Anastasia.
Adrian Petre a ajuns la Esbjerg în vara anului 2017 de la UTA, în schimbul sumei de 500.000 de euro. Acolo s-a făcut remarcat datorită celor 29 de goluri și celor 6 pase decisive în 82 de partide, iar FCSB pentru a-l cumpăra de la danez nu mai puțin de 800.000 de euro.
Doar că Adrian Petre a dat chix total la FCSB, unde a marcat doar 3 goluri în 16 jocuri. În septembrie 2024, atacantul decidea să renunțe la fotbal din cauza unor probleme medicale, însă la scurt timp a revenit asupra deciziei și a ajuns să joace în Liga 3 la CS Păulești.