În urmă cu trei săptămâni, Ioana, soția lui Florinel Coman, se plângea pe rețelele de socializare că trăiește un adevărat coșmar în Qatar, stat prins la mijloc în războiul dintre Orientul Mijlociu.
Ioana Coman și fiica sa au scăpat în cele din urmă din infern și s-au întors în România, unde încearcă să-și vadă liniștite de viață. Totuși, acest lucru este tot mai greu, pentru că Florinel Coman a rămas în Qatar, la Al-Gharafa.
Soția fotbalistului a fost surprinsă alături de fiica ei într-un supermarket din București de unde au cumpărat mai multe flori.
Micuța Kasia are 4 ani, dar în magazin a stat lipită de mama ei. La fel s-a întâmplat și în exteriorul centrului comercial, unde a ținut-o de mână pe Ioana până în momentul în care fetița a fost urcată în mașină.
Kasia s-a născut pe 6 iulie 2022 și e rodul iubirii dintre Florinel Coman și Ioana, care sunt într-o relație încă din 2017, de pe vremea când mijlocașul juca pentru Viitorul lui Gică Hagi.
Ioana și Florinel (27 de ani) s-au căsătorit religios la 12 iunie 2025, într-o zi de joi. „La început am fost puţin tristă, pentru că nu îmi doream să fac nunta în timpul săptămânii… apoi mi-am dat seama că nicio altă dată nu ar fi putut reprezenta mai bine iubirea, relaţia şi idealurile noastre într-un mod atât de profund şi pur”, a postat Ioana Timofeciuc pe pagina sa de Instagram.