„Naționala 100”. Echipa secolului, votată de „Juriul Jurnaliștilor de radio”. Interesanta alegere a acestora

  • Publicat:
  • Actualizat:
„Naționala 100”. Echipa secolului, votată de „Juriul Jurnaliștilor de radio”. Interesanta alegere a acestora

După ce am aflat împreună, noi, cei din redacția Prosport și dumneavoastră, cititorii, opțiunile primelor patru jurii, în ordine aleatorie, desigur, vom dezvălui acum ceea ce a votat cel de-al cincilea juriu, cel format din jurnaliștii de radio.

Am avut, așadar, voturile “Juriului antrenorilor”, apoi pe cele date de “Juriul pasionaților de fotbal”, și am continuat cu cele ale “Juriului Prosport”. Ultimul, de până acum, ale cărui preferințe le-am făcut publice, a fost cel al “Juriului jucătorilor”.

Din toate cele patru jurii s-au desprins anumite certitudini în formula de joc imaginată pentru “Naționala 100”, dar și câteva posturi în care titularii se schimbă de la un vot la altul în acest “unsprezece” ideal. Certitudinile sunt date de prezența fundașilor laterali, Dan Petrescu, în dreapta și Cristian Chivu, în stânga, precum și de cea a “libero”-ului Miodrag Belodedici. Asta în ceea ce privește linia de apărare. Acolo unde postul de “stoper”, fundaș central dreapta, a strâns voturi multe fie în dreptul lui Adrian Bumbescu, fie în cel al lui Ioan Andone, așa cum au decis acum și comentatorii radio.

Echipa secolului, votată de „Juriul Jurnaliștilor de radio”

O situație specială avem și pentru postul de portar, acolo unde Helmuth Duckadam a avut cele mai multe voturi în cazul “Juriului antrenorilor” și în cel al “Juriului Prosport”, iar Silviu Lung în cazul “Juriului pasionaților de fotbal” și în cel al “Jucătorilor”, unde a fost alesul acestora, dar la egalitate cu Bogdan Stelea. Și în cazul voturilor date de “Juriul jurnaliștilor de radio” Silviu Lung e primul, dar la mare distanță de urmăritori, practic fără concurență, cum se spune.

Linia mediană rămâne aceeași în absolut toate opțiunile de vot de până acum, și anume Nicolae Dobrin, Gică Popescu, Gheorghe Hagi, Ilie Balaci. Iar în atac, până la exprimarea votului celor din “Juriul jurnaliștilor de radio”, am avut un punct fix în extrema Marius Lăcătuș, și un post de vârf de atac în care Florea Dumitrache a fost, la rândul său, votat de antrenori și jucători, ca și de “pasionați”, doar că, în acest ultim caz, la egalitate cu Adrian Mutu. Același Adrian Mutu a reprezentat și opțiunea clară a “Juriului Prosport”.

De această dată, Florea Dumitrache e, încă o dată, alesul, jurnaliștii de radio văzând în cel căruia i s-a spus “Mopsul” sau “Corsarul roib”, cel mai bun atacant din istoria de o sută de ani a echipei naționale.
Noutatea, absolută până acum, vine, în cazul comentatorilor de radio, din alegerea lor în cazul “extremei”. Astfel, Marius Lăcătuș, prezent până acum în opțiunile de vot ale tuturor juriilor pe primul loc, pe postul său, pierde această poziție în fața altui mare stelist, omul care “a învins Anglia”, Marcel Răducanu, vedeta Borussiei Dortmund!

Iată așadar echipa completă rezultată din voturile celor care au compus “Juriul jurnaliștilor de radio”: SILVIU LUNG – DAN PETRESCU, IOAN ANDONE, MIODRAG BELODEDICI, CRISTI CHIVU – NICOLAE DOBRIN, GICĂ POPESCU, GICĂ HAGI, ILIE BALACI – MARCEL RĂDUCANU, FLOREA DUMITRACHE. Iar selectioner al Nationalei 100 este, si în optiunea jurnalistilor de radio, MIRCEA LUCESCU. Este al patrulea juriu din cele cinci de pânã acum care decide în favoarea acestuia

Să facem cunoștiință însă și cu membrii acestui juriu, al “jurnaliștilor de radio”, oamenii ale căror voturi au determinat formula de mai sus a “Naționalei 100”.

Și începem cu cei mai experimentați, mai titrați, mai valoroși oameni de radio din istorie, jurnaliști care au, împreună, la microfon, mii de meciuri comentate, fără nicio exagerare!

De la Timișoara, practic “vocea lui Poli” decenii la rând, eminentul ziarist Nicolae Secoșan. De la Cluj, în oglindă parcă, zeci de ani și nenumărate meciuri comentate de Teodor Mateescu. Din București, o voce unică și inconfundabilă, cea a lui Ilieeee Dobreeeeeee!!

Tot de la București, dar, practic, ca și Ilie Dobre, de pe (aproape) toate stadioanele țării și ale lumii, inconfundabilul Dumitru Pelican! Toți acești patru corifei, Nicolae Secoșan, Teodor Mateescu, Ilie Dobre și Dumitru Pelican, nume uriașe ale radioului românesc, au fost protagoniștii, decenii la rând, ai celebrei emisiuni “Fotbal minut cu minut” difuzată de Radio România, postul național de radio, sub coordonarea regretatului Gheorghe Minoiu!

Un adevărat om de radio, dar și de presă scrisă, cu peste 50 de ani de experiență, Horațiu Sima, realizator la postul Sport Total FM, ne-a răspuns cu generozitate la rugămintea de a ne oferi viziunea sa în ceea ce înseamnă “Naționala 100”. De la același post de radio, dar reprezentând o cu totul altă generație, vine în întâmpinarea solicitării noastre, Narcis Drejan, o voce de excepție a FM-ului contemporan!

Și tot de la Sport Total FM am primit alegerile făcute de Gabriel Maricescu, realizator și comentator al realităților de azi din sportul românesc.

Nu în ultimul rând, salutăm prezența în juriu a comentatorilor reprezentând generațiile mai tinere, dar la fel de valoroase precum cea a “monștrilor sacri” din Radioul public. Realizatorul celui mai bun program matinal din România, Cătălin Cârnu, totodată comentator și la DigiSport, a votat, ca, de altfel și colegul său Adrian Soare, o voce deosebită și un comentator excepțional al aceluiași post. Bogdan Pasăre și Robert Șișcă, pe care îi ascultați pe lungimile de undă ale postului Radio România, dar și comentând la Prima Sport, au ales “unsprezece”-le ideal, la rândul lor.

Tuturor acestor jurnaliști de clasă le mulțumim pentru ajutor și pentru încrederea pe care ne-au arătat-o!

Știri despre
Pe aceeași temă
Alina Sorescu a făcut anunţul trist despre divorţul de Alex Ciucu 'Mă 😞
Alina Sorescu a făcut anunţul trist despre divorţul de Alex Ciucu 'Mă 😞
România şi alte patru ţări încearcă să amâne planurile UE de a interzice vânzarea maşinilor pe benzină şi diesel
România şi alte patru ţări încearcă să amâne planurile UE de a interzice vânzarea maşinilor pe benzină şi diesel
Secretul din spatele succesului lui David Popovici: „A dat peste un antrenor care a crescut cu el, are 32 de ani!”
Secretul din spatele succesului lui David Popovici: „A dat peste un antrenor care a crescut cu el, are 32 de…
Atât! Anamaria Prodan îl demolează pe Reghe!
Atât! Anamaria Prodan îl demolează pe Reghe!
Ce este „Ochiul lui SAURON”? Unul dintre cele mai ÎNFRICOȘĂTOARE obiecte din UNIVERS care...
Ce este „Ochiul lui SAURON”? Unul dintre cele mai ÎNFRICOȘĂTOARE obiecte din UNIVERS care...
Imaginile anului! Antonia şi-a arătat chiloţeii şi nu numai. Sângele a dat în clocot la concert
Imaginile anului! Antonia şi-a arătat chiloţeii şi nu numai. Sângele a dat în clocot la concert
Vor semna acordul marți, 28 iunie! Veste bombă în plin război. S-a stabilit totul
Vor semna acordul marți, 28 iunie! Veste bombă în plin război. S-a stabilit totul
Luiza Melencu trăiește! Dezvăluiri tulburătoare
Luiza Melencu trăiește! Dezvăluiri tulburătoare
Răcoare în casă fără aer condiţionat. Cum scapi de caniculă
Răcoare în casă fără aer condiţionat. Cum scapi de caniculă
Detaliul legat de drapelul României care i-a atras atenția lui Elon Musk: De ce nu vorbește lumea?
Detaliul legat de drapelul României care i-a atras atenția lui Elon Musk: De ce nu vorbește lumea?
Decizia lui Biden care înfurie China. Statele Unite au creat o nouă alianţă
Decizia lui Biden care înfurie China. Statele Unite au creat o nouă alianţă "în beneficiul popoarelor din Pacific"
BANCUL ZILEI: Soțul intră în pat și-i șoptește la ureche nevestei: Sunt fără chiloți!
BANCUL ZILEI: Soțul intră în pat și-i șoptește la ureche nevestei: Sunt fără chiloți!
„Interzis minorilor”: Cum s-a răzbunat un bărbat pe femeia care îl deranja la meci (VIDEO)
„Interzis minorilor”: Cum s-a răzbunat un bărbat pe femeia care îl deranja la meci (VIDEO)
Dezmăț total pe plajă! Vedetele au renunțat la haine și și-au arătat formele!
Dezmăț total pe plajă! Vedetele au renunțat la haine și și-au arătat formele!
Bărbatul a dus mașina în service și a lăsat camera de bord pornită. SURPRIZĂ uriașă ...
Bărbatul a dus mașina în service și a lăsat camera de bord pornită. SURPRIZĂ uriașă ...
FOTO. Misha, într-o ipostază provocatoare! Fosta soție a lui Connect-R, ce apariție
FOTO. Misha, într-o ipostază provocatoare! Fosta soție a lui Connect-R, ce apariție
FOTO. Cristina Spătar, în costum de baie. Vedeta se prezintă fabulos la 50 de ani!
FOTO. Cristina Spătar, în costum de baie. Vedeta se prezintă fabulos la 50 de ani!