Acasa » Multimedia » Jurnal PRO » Tiago: „Steaua este tot ce îmi doream”

Tiago: „Steaua este tot ce îmi doream”

Mijlocașul portughez Tiago Filipe Figueiras GOMES a semnat astăzi un contract cu Steaua, unde va evolua în sezonul următor sub forma de împrumut. Roș-albaștrii pot opta pentru achiziționarea sa definitivă. Lusitanul aparține grupării Estrella Amadora, unde a jucat, în ultimele două sezoane, 49 de partide și a înscris trei goluri. Gomes, care va împlini 23 de ani pe data de 19 august, este mijlocaș central și poate evolua și pe postul de vârf retras. A mai trecut pe la Estoril, Oriental și Odivelas, toate acestea fiind grupări din Portugalia. Un detaliu interesant este acela că între 11 și 17 ani a evoluat pentru Benfica Lisabona și că a fost convocat la toate grupele de vârstă ale echipei naționale de fotbal a Portugaliei. Tiago va purta la Steaua tricoul cu numărul 30. Contractul jucătorului va intra în vigoare imediat după ce acesta va efectua testele medicale. Tiago, cum te simți acum, după ce ai semnat cu Steaua? Mă simt foarte bine, deoarece este un lucru pe care mi-l doream. Este o onoare să ajung să joc pentru un club mare precum Steaua. Sunt fericit că mă aflu aici. Ce reprezintă acest transfer pentru tine? Un pas enorm în cariera mea de fotbalist. Așa cum am spus și mai devreme, sunt foarte fericit că am ajuns aici. Ce știai despre Steaua până în acest moment? Știu că este una dintre marile echipe ale Europei. Este clubul cu cele mai multe titluri din România și se luptă anual pentru campionat și Cupă. Acestea sunt obiectivele constante ale Stelei și acesta este un lucru foarte bun. Ai un mesaj pentru suporterii noii tale echipe? Le garantez că voi munci pentru a ajuta echipa să-și atingă obiectivele. Sper să joc și să-i fac pe suporteri fericiți prin intermediul evoluțiilor mele.
29 mai 2008, 19:31, Multimedia
Tiago: "Steaua este tot ce îmi doream"

Mijlocașul portughez Tiago Filipe Figueiras GOMES a semnat astăzi un contract cu Steaua, unde va evolua în sezonul următor sub forma de împrumut. Roș-albaștrii pot opta pentru achiziționarea sa definitivă. Lusitanul aparține grupării Estrella Amadora, unde a jucat, în ultimele două sezoane, 49 de partide și a înscris trei goluri. Gomes, care va împlini 23 de ani pe data de 19 august, este mijlocaș central și poate evolua și pe postul de vârf retras.

Tiago, cum te simți acum, după ce ai semnat cu Steaua?

Mă simt foarte bine, deoarece este un lucru pe care mi-l doream. Este o onoare să ajung să joc pentru un club mare precum Steaua. Sunt fericit că mă aflu aici.

Ce reprezintă acest transfer pentru tine?
Un pas enorm în cariera mea de fotbalist. Așa cum am spus și mai devreme, sunt foarte fericit că am ajuns aici.

Ce știai despre Steaua până în acest moment?
Știu că este una dintre marile echipe ale Europei. Este clubul cu cele mai multe titluri din România și se luptă anual pentru campionat și Cupă. Acestea sunt obiectivele constante ale Stelei și acesta este un lucru foarte bun.

Ai un mesaj pentru suporterii noii tale echipe?
Le garantez că voi munci pentru a ajuta echipa să-și atingă obiectivele. Sper să joc și să-i fac pe suporteri fericiți prin intermediul evoluțiilor mele.