Simona Halep, viza noastră de America

În urmă cu 6 ani, aterizam la New York pentru a doua săptămână de US Open. Avionul a survolat seara Flushing Meadows, aeroportul JFK este aproape de complexul unde se desfășoară turneul de Grand Slam. Marea de lumini era feerică, se puteau vedea terenurile răsfirate în jurul celei mai impunătoare arene de tenis din lume, arena Arthur Ashe. Aveam emoții, eram prima oară în America și, înainte de toate, știam că, în pofida oricărei vize, ofițerul care te întâmpină pentru un scurt interviu atunci când vii pentru prima oară în America te poate expedia înapoi fără nicio explicație elaborată dacă simte ceva șubred în justificarea vizitei sale. Asta apropo și de îndemnul la toleranță față de șuvoiul de refugiați care a lăsat o dâră nesfârșită de gunoaie pe autostrada dintre Budapesta și Viena în marșul său spre paradisul economic german. Cine a mai pomenit refugiat politic pretențios economic, care nu acceptă un sălaș decât de la standardele  germane în sus? Mai sus fiind doar raiul lui Mohamed.

În fața mea, un ofițer de culoare, acrit alene, așa, în stil hip hop. Mă întreabă ce caut pe acolo, îi spun că am venit la US Open. Îmi retrimite mingea rapid în teren întrebându-mă cu cine țin, probabil ca să vadă dacă am o cât de mică legătură cu motivul invocat de mine. Îi spun că nu țin cu nimeni, că eu sunt român și noi, de regulă, nu prea mai „avem treabă” în săptămâna a doua a unui turneu de Grand Slam pentru că ne dispar compatrioții de pe terenuri din prima săptămână. Nu i-a plăcut deloc răspunsul, ar fi vrut ceva mai clasic, să turui un Federer, un Nadal, ceva de genul. Ca să mai detensionez atmosfera, m-am grăbit să sparg un pic gheața dintre noi și să vin eu, total neconvențional, cu o întrebare dinspre mine către el. Și l-am chestionat, pur și simplu, despre favoriții lui de la US Open. Asta e, deformație profesională și la mine… Ușor vexat, surprins de schimbarea de roluri, neobișnuit să fie el în poziția interogatului, mi-a răspuns cu răceală, dar și cu tâlc: „Do I look like a tennis fan?”. Ca să traduc și pentru cititorul meu fidel, Gheorghe Becali, „arăt eu a suporter de tenis?”.

Și în acel an, Serena Williams a fost în prim-plan la US Open, apârându-și titlul cucerit cu un an înainte.  A  jucat în semifinală în fața proaspetei mămici Kim Clijsters care, între seturi, se mai ducea să schimbe scutecele bebelui care o asista din tribune în brațele tatălui. Serena încă nu era chiar schwarzeneggeriană la siluetă, ci doar la pigment, schwarz însemnând negru în germană, din nou în primul rând pentru scriitorul meu preferat din temnițele capitaliste, Gheorghe Becali. Serena a pierdut partida jucată pe muchie de cuțit atunci când, la o minge de meci a belgiencei, i-a fost semnalizată o greșeală de picior și i-a fost luat acel punct. Greu de găsit un final mai șocant de partidă, mai ales la un asemenea nivel. Serena i-a adresat câteva dulcegării acelei arbitre de genul „îți voi îndesa această minge pe gât”, totul asezonat din belșug cu acel f-word la care nici măcar prietenul meu, Gheorghe Becali, nu mai are nevoie de traducere.

Înapoi la interogația ofițerului meu, „arăt eu a fan de tenis?”. Chiar dacă tenisul feminin mondial a fost „subordonat”, ca să preiau termenul consacrat de Ilie Dumitrescu, de surorile Williams, venite și cu comportamentul de ghetou, amintindu-ne și de ciocnirea și înjurătura lui Venus la adresa Irinei Spîrlea pe lângă amenințarea Serenei la adresa arbitrei, chiar dacă US Open se joacă în Queens, un „borough” newyorkez cu multă „culoare” în componența sa etnică, chiar dacă arena principală poartă numele unui fost mare jucător de culoare, Arthur Ashe, nu vezi țipenie de afro-american printre spectatorii de la US Open. Bine, exceptând restul clanului Williams din tribune. Și asta nu se schimbă deși Serena se conturează în cea mai  mare dictatoare a tenisului din toate timpurile, cum recunoștea deunăzi și Angelique Kerber. Și chiar dacă, iată, din urmă vine în forță o altă „surioară” a cuplului Williams, Madison Keys.   

Și totuși, ceva formidabil s-a schimbat față de acel moment al discuției mele cu neîncrezătorul ofițer de culoare de la granița americană. Românii au acum toate motivele să dea buluc în a doua săptămână de la US Open. E acolo o mână de om cu o energie uriașă care tocmai a mai învins la US Open o americancă dintr-o bucată, cu lovituri din box. Aș vrea să fiu din nou față în față cu acel ofițer american și să-i răspund acum răspicat: „Țin cu Simona Halep. Știi tu, cea care o va înfrunta pe Serena în finală.”.