Cutia Camorei

FRF instituie o regulă stupidă din punct de vedere sportiv, abuzivă, discriminatorie, în contradicție cu normele europene privind piața de muncă, inexistentă în lumea civilizată, atacată de mai toată lumea fotbalului de la noi, cea a obligativității prezenței în teren în Liga 1 a unui jucător de sub 21 de ani în fiecare echipă, dar ea însăși, federația, își bate joc de mesajul, de filosofia acestei reguli. Liga 1 propune în acest moment 3 jucători tineri, cu potențial pentru postul de fundaș stânga, pe Filip, Vătăjelu și Toșca, dar FRF îi face rost de cetățenia română unui bătrâior străin, Camora, pentru a juca în națională în fața acestor tineri români. Când iei o astfel de decizie fără precedent, să bagi un străin în națională, o faci pentru a-l titulariza, pentru că nu crezi în românii pe care-i ai.

FRF este precum acel ministru român care era responsabil cu colectarea banilor statului de la cetățeni, dar care el însuși avea o companie offshore. Dacă asta găsește FRF de făcut, băgarea unui portughez în națională, măcar să le transmită cluburilor să mai aducă în Liga 1 20 de Camora pe care să-i facă români de națională că oricum tinerilor români li se transmite că orice Camora e mai prețuit de FRF. Și să nu mai impună protejarea artificială a unor tineri români.

Camora e un jucător decent, dar nu e mai bun decât românii pe care i-am pomenit. Nu poate juca în cupele europene cu echipa sa, îi lipsește experiența actuală a înfruntărilor internaționale. Dacă tot te arunci în această vâltoare a minciunii, naturalizarea unui jucător străin pentru națională, măcar o faci cu un străin care era incontestabil mai bun decât orice român pe poziția lui, așa cum era Wesley. Dar, de fapt, nu ar trebui s-o faci deloc.

Pentru bucurii aduse de străini există echipele de club. Pentru ceva mai mult decât atât, reprezentare națională, fior românesc autentic, există selecționata României. A celor mai buni români. Cum ar fi ca, în înșiruirea „mexicanilor” din ’70 sau în cea a eroilor care au învins campioana mondială Italia în ’83 să pomenești un Camora? Dar federalii de acum oricum habar n-au de istorie, de sentiment autentic. Iau astfel de decizii, cazul Camora e doar o deschidere a „cutiei Camorei”, încercând disperat să-și apere beneficiile de sute de mii de euro la următoarele alegeri de la FRF.

Ca să primească în România cetătenia, Camora este prezentat ca „o valoare recunoscută internațional”. Pentru că jucătorul lui CFR Cluj nu întrunește condițiile pentru primirea cetățeniei romàne. Ce caraghioslâc, Camora nu e o valoare recunoscută măcar în țara sa, nu știe mai nimeni de el prin Portugalia măcar.

Ni se spune că alții fac deja asta. OK, și dacă unii propovăduiesc o minciună, trebuie s-o preiei și tu? Plus că acele selecționate cu jucători cu origini străine redau noua realitate demografică a respectivelor țări. Christoph Daum spune că și Jerome Boateng nu arată a german, dar joacă pentru Germania. Da, herr Daum, dar Boateng s-a născut la Berlin. Pricepi mata? Asta este Germania de acum. La noi nu vrea niciun Boateng sau vreun albanez să vină să locuiască. Când doi refugiați sirieni au auzit că au nimerit în România din greșeală, nu știau cum să fugă de aici mai repede decât din Siria.

O națiune care n-are nicio treabă cu sportul de performanță, Qatar, a ajuns la Campionatul Mondial de handbal cu o gașcă de sârbi și alte seminții. Noi am fost cvadrupli campioni mondiali la handbal, dar acum nu mai pupăm participarea la Campionatul pe care-l dominam odinioară. E trist, dar e mai bine așa decât să vină un Burleanu la federația de handbal și să ne ducă la Mondial cu niște „qatarezi” care-mi povestesc cum au descoperit ei sarmaua la 29 de ani. Și e mai bine așa, trist, pentru că e onest.
 

Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×