Gâlcă și Argăseală, copiii nimănui

Se intrase deja în ultimul sfert de oră al meciului cu Ludogoreț. Steaua continua forcingul, intrase și Keseru, dar încă se căutau soluții, era nevoie de sânge proaspăt. La un moment dat mingea a ieșit afară în apropierea fanionului dinspre poarta bulgarilor. Imaginile surprind și rezervele trimise de Gâlcă la încălzire. Iancu, Filip și Pârvulescu sprintau scurt, cu mișcări sacadate. Pe foaie mai erau trecuți Vâlceanu și Toșca. Singura întrebare care-ți poate trece prin cap e: cum poate să atace Steaua grupele Ligii Campionilor cu Vâlceanu și Toșca, niște copii!? Ei sunt mult prea cruzi azi chiar și pentru un meci de campionat cu Chiajna ori cu Botoșani, darămite pentru unul de play-off-ul UCL cu un Ludogoreț pe val? Era însă tot ce putea propune Steaua pe foaia de joc. Le ținem pumnii ca într-o bună zi din actualele speranțe Vâlceanu și Toșca să iasă marile vedete ale Stelei de mâine. Nu se poate însă peste noapte.

Oricât ar încerca să ne îmbrobodească Vali Argăseală cu trădările lui Hamza, cu negocierile la sânge pentru Luchin și Breeveld, adevărul gol-goluț e că Steaua a ratat sezonul transferurilor. Exceptând aducerea la momentul potrivit a lui Arlauskis. Nimeni nu-și aduce aminte de vreo conferință de presă în care Gâlcă să nu fi repetat obsesiv „aștept jucători”. Spera ca timpul să-i fie aliat. Altminteri, atunci când transferi un jucător prin etapa a patra a campionatului, în a doua jumătate a lui august, nu te poți aștepta ca el să se integreze în echipă mai devreme de octombrie. Noroc că Breeveld, fâșneț și cu pregătirea în grafic, s-a adaptat degrabă la păienjenișul de pase țesut de Sânmărtean la mijlocul terenului. Nota bene: Breeveld a devenit un transfer de al 12-lea ceas pentru cupele europene în condițiile în care despărțirea de Pintilii se consumase cu aproape trei luni în urmă! Rezolvare clasică în manieră becaliană. Trei luni în care Gâlcă a tot plâns pe umărul lui Argăseală și viceversa.                             

Anul trecut, cam pe vremea asta, în preajma dublei cu Legia, toți o catalogam pe Steaua încă necoaptă, nepregătită pentru grupele Ligii Campionilor. Eram poate prea aspri sau poate doar rezonabili cu echipa de atunci a lui Tătărușanu, Chiricheș, Pintilii, Gardoș, Bourceanu, Piovaccari. La un an distanță, destui pași de rac. Azi, pentru echipa unui Latovlevici într-un picaj greu de explicat, a unui Stanciu ajuns o umbră a titirezului cu Legia, a mult prea cruzilor Filip și Vâlceanu până și statutul de sac de box pentru Real ori Bayern în grupele Ligii pare de-a dreptul un miracol. Dar ce mai contează figurația de sparring-partner în grupe dacă nici patronul Becali poate că nu mai  ține socoteala milioanelor care tot intră în conturi din transferuri, din stadioane pline sau de la UEFA?…