Amalia Lică (16 ani) a scris istorie pentru România la Campionatele Mondiale de Gimnastică Ritmică din Brazilia, după ce a câștigat medalia de argint în proba de măciuci.
Tânăra sportivă a avut o prestație senzațională, iar acum a fost prezentă la Gala Mari Sportivi ProSport 2025, unde a fost recompensată pentru performanța din acest an.
Cu această ocazie, Amalia Lică a ținut și un scurt discurs în care a mulțumit antrenoarei Adriana Mitroi, dar și Federației Române de Gimnastică Ritmică.
„A fost un an foarte greu, dar am ajuns unde trebuia. Sunt foarte fericită că am reușit să facem această performanță, alături de Adriana Mitroi, antrenoarea mea, căreia îi mulțumesc din suflet, alături de Federația de Gimnastică Ritmică, la fel îi mulțumesc pentru tot suportul acordat. E mai greu să vorbești la microfon decât în gimnastică”, a declarat Amalia Lică, prezentă la Gala Mari Sportivi ProSport 2025.
Pe lângă argintul de la Campionatele Mondiale de Gimnastică Ritmică, Amalia Lică mai are în palmares 5 titluri europene, toate la junioare. În 2022 a terminat pe primul loc în finala de la măciuci, iar anul trecut a câștigat aurul în toate probleme la care a participat, cerc, măciuci și panglică, plus concursul pe echipe.
Tot în anul 2025 Amalia Lică a câștigat și medalia de bronz la individual Compus la Campionatul Mondial al cluburilor de la Tokio.
„Clar, da (n.red. – 2025 a fost un an bun pentru gimnastica ritmică?). Cu acest titlu de vicecampioană mondială la seniori Amalică Lică și-a spus povestea din nou și mi-a adus mie ca manager, ca președinte de federație, o bucurie imensă. Știți cum se spune…atunci când elevii își depășesc profesorii este minunat. Și faptul că după 33 de ani de la medalia adusă de mine, ea a adus o medalie mai strălucitoare României e un rezultat extraordinar.
Obiectivul pentru 2026? Aș vrea să fim lăsați să construim în continuare, aș vrea să se mai liniștească un pic lucrurile în gimnastica ritmică dacă se poate…dacă nu, ne-am obișnuit și cu greul și încercăm în continuare să fim în finale, să ne clasăm pe locuri fruntașe”, a declarat Irina Deleanu la Gala Mari Sportivi ProSport 2025.