Gala Mari Sportivi 2023. Cum a transformat Elisabeta Lipă, doamna canotajului românesc, cel mai de succes sport al României

Gala Mari Sportivi 2023. Cum a transformat Elisabeta Lipă, doamna canotajului românesc, cel mai de succes sport al României
  • Publicat:

Gala Mari Sportivi ProSport 2023 a avut loc pe data de 28 noiembrie, în cadrul evenimentului fiind premiați cei care au triumfat în lumea sportului în acest an și prin rezultatele lor au reușit să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

ProSport a simțit nevoia să le aducă un omagiu celor care trudesc zilnic pentru a fi cei mai buni și care luptă pentru a cuceri o medalie olimpică pentru România.

Fosta mare sportivă a noastră se află la al patrulea mandat în fruntea canotajului românesc. Ultima dată, a fost realeasă în primăvara anului 2021.

Doar începutul unei cariere de legendă

Aventura sa în canotaj a început la vârsta de 16 ani și după doar un an a ajuns la lotul olimpic al României în cadrul căruia activat vreme de aproximativ 24 de ani.

Prima medalie din cariera sa a venit în anul 1981, la vârsta de 17 ani, în cadrul Campionatelor Mondiale pentru juniori. A fost atunci un bronz, în proba de patru vâsle cu cârmaci.

La vârsta de 19 ani, Elisabeta Lipă a cucerit prima medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în proba de dublu vâsle.

Și-a doborât propriile recorduri

Într-o perioadă de 20 de ani, Elisabeta Lipă a cucerit cinci medalii de aur, două de argint și una de bronz, devenind astfel cea mai medaliată canotoare din istoria Jocurilor Olimpice.

A bătut recorduri până a început să își bată propriile recorduri. A fost prima sportivă din istore care a cucerit șase medalii olimpice la canotaj. Și-a doborât singură acest record de două ori până a ajuns să fie prima sportivă din canotaj care câștigat opt medalii olimpice (aur la Los Angeles 1984, argint şi bronz la Seul 1988, aur şi argint la Barcelona 1992, aur la Atlanta 1996, aur la Sydney 2000, aur la Atena 2004).

Nu mai puțin de 25 de titluri de campioană națională are Elisabeta Lipă în palmares.

În ceea ce privește Jocurile Olimpice, Elisabeta Lipă a fost port-drapelul delegației României la Sydney, în anul 2000, și la Atena, în anul 2004.

La Atena, Elisabeta Lipă avea 39 de ani și a devenit, la acea vreme, cea mai vârstnică sportivă care a cucerit titlul olimpic la canotaj, în proba de opt rame cu cârmaci.

Performanțele sale au fost apreciate atât pe plan național, cât și internațional. A fost declarată cea mai bună canotoare a secolului XX de către federația internațională, în anul 2000. Tot atunci, a primit din partea președintelui României Ordinul Național „Serviciul credincios” în grad de comandor. Ulterior, în anul 2004, Elisabeta Lipă a devenit prima femeie din România cu grad de chestor în cadrul Ministerul Afacerilor Interne, echivalent cu gradul de general.

A rămas în slujba sportului și a canotajului

Începând din luna martie a anului 2009, Elisabeta Lipă ocupă funcția de președinte a Federației Române de Canotaj. Tot atunci a fost numită și în funcția de președinte al Clubului Sportiv Dinamo, însă doar până în anul 2015, când a devenit ministru al Tineretului și Sportului, poziție pe care a ocupat-o până în anul 2017.

Ca președinte al clubului din „Ștefan cel Mare”, Elisabeta Lipă a pus umărul serios la modernizarea bazei sportive, sărind astfel în ajutorul tuturor secțiilor. Din păcate, numai în problema stadionului de fotbal nu a putut interveni, fiind bine cunoscută situația.

Cu Elisabeta Lipă la conducerea Federației Române de Canotaj, canotorii români au cucerit, în anul 2017, 31 de medalii, dintre care 20 de aur. În anul următor, românii au câștigat 35 de medalii la competițiile internaționale de juniori, tineret și seniori, dintre care 18 de aur.

În anul 2019, România a cucerit la canotaj 24 de medalii, dintre care jumătate din aur. Apoi a venit pandemia și, chiar și așa, în anul 2020, sportivii noștri au cucerit 23 de medalii, dintre care 14 de aur.

În 2021, și-a început cel de-al patrulea mandat în fruntea Federației Române de Canotaj și are ambiția de propulsa și mai mulți sportivi români către înalta performanță pe care a cunoscut-o.

România a calificat unsprezece echipaje de canotaj la Jocurile Olimpice de la Paris:

  • dublu rame feminin: Roxana Anghel şi Ioana Vrînceanu
  • dublu rame masculin: Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan
  • dublu vâsle feminin: Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar
  • dublu vâsle masculin: Ciprian Tudosă şi Florin Arteni
  • dublu vâsle feminin, categorie uşoară: Ionela Cozmiuc şi Mariana Dumitru
  • patru rame feminin: Mădălina Bereş, Maria Tivodariu, Amalia Bereş şi Magdalena Rusu
  • patru rame masculin: Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Florin Lehaci
  • patru vâsle feminin: Emanuela Ciotău, Andrada Moroşanu, Cristina Druga şi Patricia Cireş
  • patru vâsle masculin: Mihai Chiruţă, Andrei Cornea, Ioan Prundeanu şi Florin Enache
  • opt plus unu feminin: Magdalena Rusu, Iuliana Buhuş, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Mădălina Bereş. Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Denisa Tîlvescu, Victoria-Ştefania Petreanu
  • opt plus unu masculin: Mihăiţă Ţigănescu, Alexandru-Laurenţiu Danciu, Bogdan-Sabin Baitoc, Mugurel Vasile Semciuc, Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci, Adrian Munteanu.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Capcana legată de BANII DE PENSIE. Abia acum s-a aflat ce se poate întâmpla
Capcana legată de BANII DE PENSIE. Abia acum s-a aflat ce se poate întâmpla
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…