Camelia Ciripan, în vârstă de 45 de ani, a ținut un discurs-manifest înainte de plecarea la cea mai mare competiție polisportivă.
Ea a câștigat medalia de bronz la paratenis de masă, la Jocurile Paralimpice de la Paris.
Românca a fost învinsă în semifinale de ucraineanca Marina Litovcenko, cu scorul de 3-0 (11-5, 11-7, 11-5).
Medaliată cu bronz în prima sa participare la competiție, Camelia Ciripan a ținut un discurs-manifest înainte de competiție, în care a vorbit despre cum sportul a ajutat-o extrem de mult, după un accident care i-a schimbat viața.
Camelia Ciripan a ajuns să cunoască sportul, după ce un medic i-a oferit un scaun cu rotile, dar care a venit și cu o sugestie: „dacă vreau să nu-l folosesc prea mult, trebuie să schimb totul în modul meu de viață și percepția mea asupra vieții”.
„Suntem sportivi de performanță, mergem la competiții, reprezentăm România, e normal să avem o motivație de a veni în fiecare dimineață la tenis. Fetele cu dizabilități nu prea fac sport, aș vrea ca ele să se îndrepte spre acest domeniu pentru că ne oferă foarte mult.
O viziune, reușim să ne acceptăm mai mult, putem să facem parte dintr-o comunitate. Reușești să te adaptezi mai ușor în viață făcând sport.
Povestea mea începe pe patul de spital, când medicul neurochirurg se așază pe margine și-mi spune că îmi oferă un scaun cu rotile, dar, dacă vreau să nu-l folosesc prea mult, trebuie să schimb totul în modul meu de viață și percepția mea asupra vieții.
Era destul de simplu: ca să pot merge, recuperarea mea se baza în principal pe recuperarea fizică”, spunea înainte de plecarea la competiție, în volumul „Forța femeilor în sport”, potrivit GSP.
Alexandru Botologa, 28 de ani, a cucerit medalia de aur la Jocurile Paralimpice de la Paris, la -73kg, categoria J1. Pentru tânăr este a treia medalie cucerită la Jocurile Paralimpice.
„Este un sentiment incredibil. Sunt numărul unu mondial din 2019 şi, uitându-mă în urmă, văd că toată munca mea şi sacrificiile mele dau roade.
Sunt recunoscător pentru tot ceea ce mi s-a întâmplat, pentru tot ceea ce am avut ocazia să experimentez şi pentru oamenii pe care i-am întâlnit. A fi numărul unu în lume este o mândrie, dar şi o responsabilitate”, declara Alexandru Bologa la începutul anului, potrivit eju.net.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER