David Popovici s-a calificat în finala la 100 de metri liber, după o nouă cursă bună! Are al 5-lea timp şi are o misiune grea pentru o nouă medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Paris

David Popovici s-a calificat în finala la 100 de metri liber, după o nouă cursă bună! Are al 5-lea timp şi are o misiune grea pentru o nouă medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Paris
SURSĂ PRofimediaimages

David Popovici a reușit o nouă performanță și s-a calificat în finala la 100 de metri liber, la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, după ce a făcut o nouă cursă bună.

Înotătorul în vârstă de 19 ani are al 5-lea timp şi va avea parte de o misiune grea pentru a obține o nouă medalie de aur pentru România.

David Popovici s-a calificat în finala la 100 de metri liber, după o nouă cursă bună!

David Popovici are șanse de a cuceri o nouă medalie olimpică după ce s-a calificat în finala la 100 de metri liber, la Jocurile Olimpice de la Paris 2024! Sportivul în vârstă de 19 ani a făcut o nouă cursă bună și a obținut un timp de 47:66, fiind al doilea în semifinala lui, după chinezul Zhanle Pan, care a terminat cursa cu 47.58.

De menționat este că David Popovici a obținut al cincilea timp din semifinale și va avea parte de o misiune dificilă pentru a aduce o nouă medalie de aur României.

Campionul nostru a înotat pe culoarul cinci și a întors al șaselea. Dar, așa cum ne-a obișnuit până acum, a produs o nouă revenire spectaculoasă și a terminat cursa pe locul doi.

Finala probei de 100 m este programată miercuri, 31 iulie, de la ora 23:39.

David Popovici vrea să repete performanța de la 200 de metri liber!

Reamintim că David Popovici a reușit să cucerească medalia de aur la proba de 200 de metri liber, în cursul serii de luni, 29 iulie 2024, la 20 de ani după ce Camelia Potec a cucerit aurul la Atena, la aceeași probă. Acum, „tricolorul” are șansa de a mai aduce o medalie României, la proba de 100 de metri liber.

Finalul cursei de 200 de metri liber a fost unul cu adevărat dramatic și incendiar. Primii trei clasați au mers cap la cap și au fost despărțiți de doar 7 sutimi de secundă. Astfel, David Popovici a încheiat cursa pe primul loc, cu un timp de 1:44.72. Britanicul Mattheu Richards s-a clasat pe poziția a doua, cu un timp de 1:44.74, în timp ce Luke Hobson a obținut un timp de 1:44.79.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]