Wolfenstein Cyberpilot Review: plimbatul câinelui mecanic prin Paris

Wolfenstein este seria care a dat startul genului pe care astăzi îl numim „first person shooter”, deschizând drumul pentru alte jocuri precum DOOM, Duke Nukem 3D, Quake, Half-Life și multe, multe altele. Și, după o perioadă de instabilitate, în care id Software și Activision au tot plimbat licența pe la diferite studiouri, odată cu achiziția texanilor de către Bethesda, seria Wolfenstein a ajuns în mâinile capabile ale suedezilor de la Machine Games. În ultimii ani, aceștia au reușit să readucă în prim plan aventurile lui B.J. Blazkowicz, Wolfenstein: The New Order (alături de expansion-ul The Old Blood) și Wolfenstein II: The New Colossus fiind niște realizări meritorii. În aceste condiții, având în vedere popularitatea din ce în ce mai mare a jocurilor realizate pentru realitatea virtuală, este greu de înțeles cum o serie legendară precum Wolfenstein nu ajunsese încă „în VR”. Probabil la fel au gândit și cei de la Bethesda, iar Wolfenstein: Cyberpilot a sosit să umple acest gol, fiind cel de-al doilea titlu al seriei lansat în această vară, pe lângă mai puțin reușitul Wolfenstein Youngblood.

Din fericire, Cyberpilot nu are multe lucruri în comun cu Youngblood, cel puțin în ceea ce privește gameplay-ul. Legături exista, în special în privința locației în care are loc acțiunea, ostilitățile fiind desfășurate, și de această dată, în Parisul anilor ”80, aflat încă sub ocupație nazistă. Narativ însă, relația dintre Cyberpilot și Youngblood este foarte firavă, tot ceea ce trebuie să știți fiind că jucătorul intră în pielea unui „cyberpilot”, un pilot specializat în restaurarea și conducerea mașinăriilor de război furate de la forțele naziste. Și, chiar dacă tentativa de poveste încearcă să devină sentimentală spre sfârșitul jocului, acest aspect contează mult prea puțin în tabloul de ansamblu pictat de Cyberpilot.

Trebuie să rețineți doar că luptați împotriva ocupației naziste și asta este tot ce contează. Nu o veți face însă cu miltralieră în mână, precum membrii familiei Blazkowicz. Nu, întreaga aventură din Cyberpilot se rezumă la pilotarea a trei mașinării de război: un Panzerhund, „câinele” metalic echipat cu aruncător de flăcări, o dronă firavă, echipată însă cu un electroșoc și numai bună pentru hacking, și impunătorul Zitadelle, un robot biped ce se folosește de o mitralieră automată și de un lansator de rachete pentru a-și doborî inamicii.

Și când zic „întreaga” aventură se rezumă la pilotarea acestor mașinării, chiar la asta mă refer: jocul este format din trei misiuni principale, câte una dedicată fiecărui tip de echipament, precum și o misiune finală, în aveți ocazia de a pilota din nou, pe rând, toate cele trei „ustensile” robotizate. Ce-i drept, pe lângă acestea, veți mai petrece câteva minute între aceste misiuni în baza de operațiuni a rezistenței, înlocuind piesele stricate ale roboților, reparând alte echipamente și, în general, admirând mediul înconjurător în VR. Spre sfârșit, veți avea parte și de o secvența de acțiune trăită chiar prin ochii personajului principal, și nu doar în cockpit-ul virtual prin intermediul căruia conduce mașinăriile de război, însă aceasta este scurtă și cam lipsită de subtanță.

În total, cu tot cu tutorialele introductive pentru fiecare tip de „vehicul”, Wolfentein: Cyberpilot nu ar trebui să vă ia mai mult de 2-3 ore, fără prea multe motive de a reveni la joc (în afara eventualei dorințe de a debloca toate trofeele). Evident, avem de-a face cu o experiență de joc foarte scurtă, oarecum justificată de prețul redus al jocului (am putut cumpără ediția fizică pentru PlayStation 4 la un preț de sub 90 lei dintr-un magazin bucureștean, Cyberpilot fiind disponibil la același preț și pe PlayStation Store).

Totuși, cu excepția momentelor de respiro dintre misiuni, în care trebuie să meșterești prin atelierul rezistenței, acțiunea din Wolfenstein Cyberpilot este reușită, cele trei mașinării de război naziste răspund bine la comenzi, iar pilotarea lor și împroșcarea inamicilor cu gloanțe, flăcări, și rachete oferă un feeling aparte. Și pentru că tot a venit vorba de control, în cazul versiunii pentru PS4/PSVR a jocului se poate folosi gamepad-ul standard DualShock 4 sau o pereche de controllere PlayStation Move.

Însă, având în vedere că totul se controlează decent cu un DualShock 4, nu văd de ce v-ați obosi cu Move-urile, imprecise, scumpe și limitate în ceea ce privește deplasarea propriu-zisă. Aceasta se realizează cu ajutorul stick-ului analogic din stângă, în timp ce îndreptând privirea controlezi atât perspectiva din interiorul cockpit-ului, cât și țintirea cu armele din dotare. Stick-ul analogic din dreapta, la fel ca în multe alte experiențe VR, este folosit pentru a orienta camera pe orizontală, în „trepte”, și pentru a urca sau coborî atunci când pilotați drona. Singurul impediment, atunci când vorbim de control, ar fi că anumite poziții ale mâinilor în cockpit, cumulate cu apăsarea R2 (același buton folosit și pentru foc), duc la pornirea operațiunilor de reparare ale mașinăriei pilotate atunci când tu vrei de fapt să țintești și să deschizi focul asupra unui inamic.

O altă mențiune ce trebuie făcută este că, spre deosebire de alte jocuri VR, Wolfenstein: Cyberpilot necesită destul de mult loc liber în jurul jucătorului, numeroase dintre acțiunile necesare în momentele de liniște dintre misiuni implicând ridicarea de obiecte din mediul înconjurător prin mișcări ample, mai greu accesibile dacă stai jos în timp ce te joci. Așadar, fiți sigur că ați eliberat camera înainte de a porni Cyberpilot.

Grafic, având în vedere că avem de-a face cu un joc VR, Wolfenstein Cyberpilot stă mai mult decât decent. Chiar dacă nu beneficiază de bogăția de detalii din Youngblood, Parisul celor de la Arkane Studios (implicați, alături de Machine Games, și în realizarea acestui joc) arată în continuare bine, în limitele permise de această tehnologie. Iluminarea dinamică merită de asemenea menționată, în special cea provenită de la flăcări sau de la șocurile electrice ale dronei.

Per total însă, rămâi cu impresia că, în ciuda prețului scăzut, Wolfenstein Cyberpilot oferă mult prea puțin, mai ales în condițiile în care gameplay-ul, la bază, funcționează adecvat. Ar fi mers de 2-3 ori mai multe misiuni și poate prezența altor roboți de luptă naziști, iar, în acest caz, Cyberpilot ar fi reprezentat o experiență VR de neratat. Ce am primit însă merită efortul doar în cazul unui preț și mai redus sau dacă sunteți pasionați de VR și dornici să încercați toate jocurile noi de acest gen.