Utilizatorii PlayStation Network își vor putea schimba Online ID-ul

Utilizatorii PlayStation Network își vor putea schimba Online ID-ul
  • Publicat:
  • Actualizat:

După aproape 12 ani de a fost lansat serviciul PlayStation Network (apărut odată cu lansarea PlayStation 3) și numeroase cereri ale comunității în acest sens, Sony a anunțat în sfârșit ca va oferi utilizatorilor posibilitatea de a-și schimba Online ID-ul atașat contului PSN („porecla” sub care un user este vizibil pentru ceilalți utilizatori ai rețelei).

Această schimbare va fi disponibilă mai întâi pentru testerii incluși în programul PlayStation Preview (cei care au ocazia de a încerca primii și noile versiuni de firmware lansate pentru consola PlayStation 4). Pe parcursul perioadei de preview, utilizatorii își vor putea schimba Online ID-ul atașat contului PSN de câte ori doresc, prima astfel de modificare urmând să fie gratuită. Schimbările ulterioare ale ID-ului vor fi taxate cu 9,99€ per operațiune (sau 4,99€ pentru abonații PlayStation Plus). Acestea se vor putea realiza prin intermediul meniului consolei PS4.

În momentul în care un utilizator va alege să-și schimbe Online ID-ul, îi va fi oferită opțiunea ca vechiul ID să fie afișat în continuare lângă cel nou, pentru ca prietenii de pe PlayStation Network să-l poată identifica mai ușor. Atenție însă: nu toate jocurile vor fi compatibile cu acest nou Online ID. Mai exact, Sony garantează această funcționalitate pentru toate jocurile lansate după data de 1 aprilie 2018, precum și pentru unele titluri mai vechi, extrem de populare în mediul online.

În cazurile unor jocuri mai vechi pentru PlayStation 3, PlayStation Vita și PlayStation 4 s-ar putea să experimentați probleme dacă alegeți să vă schimbați Online ID-ul, recomandarea celor de la Sony fiind ca, în aceste cazuri, să optați pentru revenirea la ID-ul inițial (operațiune ce va putea fi realizată în mod gratuit, însă limitată la o singură utilizare pe parcursul perioadei de preview). Ulterior, atunci când această funcționalitate va depăși stadiul de preview și va deveni disponibilă pentru toti utilizatorii PlayStation Network, Sony a promis că va publica o listă completă de jocuri compatibile cu noile ID-uri online.

Perioada de preview pentru testarea funcției de schimbare a Online ID-ulurilor utilizatorilor de PlayStation Network urmează să se încheie la finele lunii noiembrie 2018, facilitatea urmând să fie oferită tuturor deținătorilor de conturi PSN începând cu prima parte a anului 2019.

PlayStation Network

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Sprijin de 330 LEI LUNAR în România. Decizia oficială anunțată azi, 29 martie
Sprijin de 330 LEI LUNAR în România. Decizia oficială anunțată azi, 29 martie
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup