Ubisoft abandonează Steam? The Division 2 va fi lansat prin Epic Games Store

Ubisoft abandonează Steam? The Division 2 va fi lansat prin Epic Games Store
  • Publicat:
  • Actualizat:

La începutul lunii trecute vă povesteam despre Epic Games Store, noul sistem de distribuție digitală prin intermediul căruia cei de la Epic Games (părinții jocurilor Fortnite și Unreal, dar și autorii deosebit de popularului motor grafic Unreal Engine) își doresc să amenințe poziția de lider autoritar ocupată de Valve Corporation și al său Steam.

Principalul argument oferit de Epic Games în favoarea propriei soluții este reprezentat de procentajele rezultate din vânzări, sensibil mai mari decât în cazul Steam: cei care aleg să-și publice jocurile prin intermediul Epic Games Store vor primi nu mai puțin de 88% din încasările generate de jocurile lor, cei de la Epic mulțumindu-se cu doar 12% din vânzări.

Cu ajutorul acestei strategii, cei de la Epic Games și-au atras deja o serie de parteneri ce-și vor publica jocurile pentru PC exclusiv prin intermediul Epic Games Store: Hades, cea mai nouă creație a studioului Supergiant Games (Bastion, Transistor), este disponibil în versiune Early Acces doar prin serviciul celor de la Epic, portarea pentru PC a jocului Journey (disponibil doar pe PS3 și PS4 până acum) va sosi prin intermediul Epic Games Store, iar Skybound Entertainment a ales să publice pe PC sezonul final din The Walking Dead (salvat după falimentul celor de la Telltale Games) doar prin Epic Games Store. A fost confirmat și faptul că Epic Games a „încurajat financiar” multe dintre aceste companii pentru a renunța la Steam și a îmbrățișa noul Epic Games Store.

Cea mai nouă adăugire de pe această listă este însă un publisher cu greutate: anunțând cerințele de sistem ale jocului, Ubisoft a confirmat că Tom Clancy”s The Division 2 va fi disponibil pentru PC doar prin intermediul Epic Games Store, precum și prin propriul serviciu de distribuție digitală (Uplay). Precomenzile pentru joc sunt de asemenea disponibile prin intermediul acestor platforme, cei care aleg să achiziționeze edițiile Standard, Gold sau Ultimate ale Tom Clancy”s The Division 2 în acest mod urmând să primească acces în viitoarea sesiune de testare Private Beta.

Rămâne de văzut dacă debutul în forță al jocului Tom Clancy”s The Division 2 pe Epic Games Store va marca și despărțirea definitivă a celor de la Ubisoft de serviciul Steam. S-ar putea să avem de-a face doar cu un experiment (poate chiar susținut financiar de Epic Games), pentru a vedea cum răspunde publicul la o asemenea mișcare. Alte jocuri viitoare ale Ubisoft, cum ar fi Far Cry: New Dawn sau Skull & Bones, sunt listate în continuare pe Steam (în cazul lui New Dawn pot fi plasate chiar și precomenzi), în timp ce întreg catalogul de titluri precedente ale publisher-ului este comercializat în continuare și prin Steam.

Tom Clancy’s The Division 2 va fi lansat pe 15 martie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Obligatoriu pentru toți șoferii din România. A intrat în vigoare astăzi, 18 Aprilie
Obligatoriu pentru toți șoferii din România. A intrat în vigoare astăzi, 18 Aprilie
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…