Top 20 jocuri noi prezente la E3 2011

  • Publicat:
  • Actualizat:

Electronic Entertainment Expo (prescurtat E3)
este fără urmă de îndoială cel mai mare eveniment de pe
glob dedicat în întregime jocurilor video
. Târgul are loc
în fiecare an în Los Angeles, California, cei mai mari
publisheri de jocuri sau producători de hardware dedicat acestei
forme de entertainment
folosind această ocazie pentru a-și
prezenta cele mai noi și spectaculoase produse. Spre exemplu, anul
acesta Sony a dezvăluit în sfârșit numele și prețul viitoarei sale
console portabile –
PlayStation Vita
, în timp ce Nintendo a prezentat cel
mai nou concept al companiei – consola
Nintendo Wii U
.

Însă nu hardware-ul face subiectul acestui articol, atenția
noastră fiind captată de cele mai interesante
jocuri
prezentate în cadrul ediției E3 din 2011. Astfel,
am alcătuit un clasament al acestor titluri, pe care le considerăm
de departe cele mai spectaculoase apariții de la Electronic
Entertainment Expo 2011
. Trebuie spus încă de la început
ca am folosit câteva criterii destul de clare atunci când a venit
vorba de selectarea jocurilor ce alcătuiesc acest top. Astfel,
nu am ales decât jocurile care fie au debutat în cadrul
acestui târg, fie au beneficiat de prezentări
spectaculoase
cu ocazia E3 2011.

Prin urmare, titluri precum
RAGE
, deși impresionante din punct de vedere grafic,
nu s-au numarăt printre aleșii noștri. De asemenea, am
preferat titluri ce vor apărea în viitorul apropiat

(sfârșitul acestui an, cel mult 2012), jocurile lansate înainte sau
în cursul E3 2011 neintrând în calculele noastre, indiferent de
calitatea acestora (ne pare rău, inFamous 2, ne
vom revanșa într-un viitor review!). Nu în ultimul rând,
criteriul calitativ a fost serios luat în seamă,
doar titlurile care au avut într-adevăr ceva de arătat fiind
nominalizate. Astfel, dezamăgirile crunte (da, degetul este
îndreptat aici spre Ghost Recon: Future Soldier)
n-au prins această selecție.

Acestea fiind spuse, haideți să aruncăm o privire asupra
celor mai bune 20 de jocuri prezentate cu ocazia E3
2011
:


20.
FIFA 12

(PS3, Xbox 360, Nintendo Wii, PC, PlayStation 2, Nintendo 3DS, PSP,
iOS)
Electronic Arts/EA Sports

Probabil vă întrebați ce caută reprezentantul unei serii anuale
de fotbal în acest top. Având în vedere criteriile destul de
drastice de selecție și relativa lipsă a altor titluri care să ne
atragă atenția,
FIFA 12
a reușit să prindă ultimul loc al acestui
clasament. A fost oarecum impresionantă prezența acestui joc pe
scena E3 din Los Angeles, mai ales în condițiile în care americanii
nu sunt tocmai cei mai mari fani ai soccer-ului (fotbalul
european).

Totuși, EA Sports a avut curajul de a prezenta în detaliu
FIFA 12 la E3 2011, un accent deosebit fiind pus
pe scoaterea în evidență a îmbunătățirilor aduse ediției de anul
acesta a seriei. Dintre acestea s-a făcut remarcat noul
motor fizic Player Impact Engine
, care promite să aducă o
doză suplimentară de realism contactelor dintre fotbaliștii din
FIFA 12. Din păcate, acest feature nu a fost confirmat
decât pentru versiunile de PlayStation 3 și Xbox 360 ale
jocului
, varianta de PC fiind ignorată și acum. De
asemenea, EA Sports a confirmat că intenționează să implimenteze
suport pentru senzorul Kinect în seria FIFA,
această mișcare urmând să aiba loc, cel mai probabil, abia în
ediția 13 a jocului.


NFS: The Run19.
NEED FOR SPEED: THE RUN

(PC, PS3, Xbox 360)
Electronic Arts/Black Box

Chiar dacă mulți s-au declarat dezamăgiți de direcția in care
seria Need for Speed se îndreaptă,
NFS: The Run
nu putea lipsi de pe această listă. În
prezentarea din cadrul E3 2011, noul NFS a atras atenția
datorită posibilității de a părăsi mașinile pe parcursul
jocului
, fugind de poliție prin intermediul unor secvențe
scriptate. De asemenea, suntem curioși cum va fi integrată povestea
în The Run, studioul Black Box comparând jocul cu o adevărată
experiență hollywoodiană.

În NFS: The Run, jucătorii vor avea de parcurs
o distanță impresionantă, pornind din San Francisco până în New
York, cu escale prin mai toate orașele importante ale
Statelor Unite ale Americii
. Reproducerea acestei lumi de
joc a fost posibilă grație tehnologiei Frostbite
2
, dezvoltate de DiCE pentru
Battlefield 3
, folosită însă cu succes și de noul Need
for Speed.


Call of Duty: Modern Warfare 318.
CALL OF DUTY: MODERN WARFARE 3

(PC, PS3, Xbox 360)
Activision/Infinty Ward/Sledgehammer Games

Cea mai de succes serie de first person shootere moderne nu
putea lipsi de pe această listă. Totuși, de ce atât de jos în
clasament? Pentru simplul motiv că popularitatea seriei
începe să scadă vizibil
, amenințarea venită din partea lui

Battlefield 3
fiind mai „periculoasă” ca niciodată. În
plus, demo-ul de
Call of Duty: Modern Warfare 3
prezentat în cadrul
conferinței de presă Microsoft a fost foarte
plictisitor
, primele minute bune desfâșurându-se doar sub
apă, de parcă aveam de-a face cu un documentar despre fauna
oceanică și nu cu un joc de acțiune.

Din fericire, Modern Warfare 3 promite a fi
mult mai mult decât am avut ocazia să vedem la E3 2011,
producătorii lăudându-se din nou cu mai multe personaje
jucabile
(printre care și bodyguard-ul președintelui
Rusiei!!!), dar și cu reproducerea a numeroase metropole
contemporane
, aflate de această dată sub amenințarea a
ceea ce s-ar putea transforma în cel de-al treilea război mondial.
Ca de obicei, noul Call of Duty va fi lansat în luna
noiembrie
.


Halo: Combat Evolved Anniversary17.
HALO: COMBAT EVOLVED ANNIVERSARY

(Xbox 360)
Microsoft/343 Industries

Da, știm. în conferința de presă Microsoft a fost anunțat
inclusiv Halo 4, adevărata continuare a seriei
care a pus consolele Xbox pe harta mondială a gaming-ului. Și
atunci de ce am ales acest remake în defavoarea următorului joc de
sine stătător al seriei? În primul rând, Halo 4 a fost
prezent sub forma unui simplu teaser video
(fără nici
măcar o secvență de gameplay), jocul fiind așteptat abia în sezonul
de sărbători de iarnă din 2012. În al doilea rând, am
preferat să alegem remake-ul unui joc clasic, care ne-a plăcut cu
adevărat, în defavoarea unei continuări a unei serii care parcă a
mers din rău înspre mai rău
cu fiecare titlu nou
apărut.

În plus, Halo: Combat Evolved Anniversary va
folosi motorul grafic din Halo: Reach pentru a recrea în
High Definition întreaga campanie single player a primului
joc
. Mai mult, asemenea edițiilor speciale ale titlurilor
Monkey Island, jucătorii vor putea comuta între versiunea
clasică a lui Halo și cea refăcută HD
în orice moment al
acțiunii, Halo: Combat Evolved Anniversary rulând
practic două motoare grafice în paralel. Jocul va fi lansat
în noiembrie
, fiind prima ocazie pe care deținătorii de
Xbox 360 o vor avea să încerce hărțile clasice de multiplayer ale
jocului, exclusive până acum versiunii de PC a lui Halo:
Combat Evolved
.


God of War: Origins Collection16.
GOD OF WAR: ORIGINS COLLECTION

(PlayStation 3)
Sony Computer Entertainment/Santa Monica Studio/Ready at
Dawn

Dacă am ales un remake din tabăra Microsoft, hai să ne îndreptăm
atenția și către unul din tabăra Sony. Mai bine zis două, pentru că
God of War: Origins Collection conține cele două titluri
God of War apărute pe PlayStation Portable
(Chains of
Olympus și Ghost of Sparta), remasterizate în High
Definition
pentru PlayStation 3. Cu alte cuvinte, dacă vă
gândeați să vă cumpărați un PSP doar pentru a juca God of War,
puteți linistiți să abandonați această idee.

Edițiile de PlayStation 3 ale celor două jocuri vor rula
la 60 de cadre pe secundă
(animație foarte fluentă),
vor beneficia de trofee prin intermediul cărora vă
puteți lăuda în fața prietenilor de pe PlayStation Network și, cel
mai important, vor fi livrate împreună pe un singur disc
Blu-ray
. Colecția Origins este așteptată în cursul lunii
septembrie.


Far Cry 315.
FAR CRY 3

(PC, PS3, Xbox 360)
Ubisoft/Ubisoft Montreal

Jocurile Far Cry au avut parte atât de laude, cât și de critici,
mai ales după ce studioul care a realizat prima parte –
Crytek – a decis să cedeze drepturile asupra
seriei celor de la Ubisoft. Deși personal am considerat Far
Cry 2 drept un joc net superior predecesorului său
, marea
majoritate a fanilor înrăiți ai primului titlu nu mi-au împărtășit
opinia, schimbarea de decor (de la insula tropicală la savanele
africane) nefiind pe placul tuturor.

Ubisoft ne-a surprins plăcut în timpul propriei conferințe de
presă de la E3 2011, anunțând că
Far Cry 3
va avea din nou loc pe o insulă tropicală
,
motorul grafic Dunia fiind folosit și pentru acest
nou titlu al seriei. Personajul principal va fi un simplu fotograf,
prins, spre ghinionul lui, în mijlocul unor evenimente nu atât de
fericite. Jocul va fi lansat abia anul viitor,
însă prezentarea realizată în timpul conferinței de presă a fost
destul de reușită, mai ales în condițiile în care rula pe consolă.
Sa sperăm ca Far Cry 3 ca veni din nou însoțit de
excelentul editor de niveluri din titlul precedent
al seriei.


Forza Motorsport 414.
FORZA MOTORSPORT 4

(Xbox 360)
Microsoft/Turn 10 Studios

Segmentul simulatoarelor auto îndeajuns de serioase pentru a
atrage atenția înrăiților genului, dar și suficient de accesibile
pentru a fi adoptate și de publicul larg, este aproape inexistent
atunci când vorbim de jocurile dedicate în exclusivitate PC-ului.
Probabil și din acest motiv seria
Gran Turismo
a făcut carieră pe consolele PlayStation.
Forza Motorsport este răspunsul celor de la
Microsoft la titlurile publicate de Sony, jocurile celor de Turn 10
aflându-se mai mereu în urmărirea producțiilor celor de la
Polyphony Digital.

Lucrurile par să se schimbe odată cu Forza Motorsport
4
, Turn 10 fiind deciși să spulbere de această dată
supremația lui Gran Turismo 5. Din trailerele
prezentate, mașinile arată superb, peste 80 de mărci urmând
a fi prezente în cel de-al patrulea joc al seriei Forza
Motorsport
. Microsoft are un parteneriat cu
emisiunea de televiziune Top Gear
, faimosul circuit de
teste urmând a fi prezent și în cadrul jocului. Nu în ultimul rând,
Forza Motorsport 4 va oferi suport pentru Kinect,
facilități precum head tracking-ul sau navigarea prin interioarele
mașinilor urmând a fi realizate cu ajutorul acestui senzor.


Hitman: Absolution13.
HITMAN: ABSOLUTION

(PC, PS3, Xbox 360)
Square Enix/IO Interactive

După ce în ultimii ani l-a cam lăsat de capul său pe Sam Fisher,
Agentul 47 se va întoarce în sfârșit la datorie în
2012
. Spre deosebire însă de titlurile anterioare,

Hitman: Absolution
va pune un accent deosebit de
povestea din spatele personajului principal, acesta reușind să-și
pună pe urme forțele de ordine dintr-un întreg oraș. Producătorii
promit de asemenea un joc ceva mai accesibil, mai
ușor de abordat chiar și de către începătorii în ale asasinatelor
comandate.

Hitman: Absolution va folosi tehnologia
proprietară Glacier 2, IO Interactive lăudându-se
că noua aventură a Agentului 47 este cel mai costisitor joc
realizat vreodată în țara lor de baștină, Danemarca
. Și,
având în vedere calitatea materialelor promoționale lansate până în
prezent, tindem să le dăm dreptate.


Gears of War 312.
GEARS OF WAR 3

(Xbox 360)
Microsoft/Epic Games

Dacă ar fi să alegeți, din postura de utilizator de Xbox 360, un
singur joc exclusiv reprezentativ pentru anul în curs, probabil că
mulți dintre voi ar indica
Gears of War 3
drept acest titlu. De aceeași părere am
fost și noi atunci când am vizionat demo-ul de gameplay prezentat
de Cliff Blezinsky și Ice T în
cadrul conferinței de presă Microsoft de la E3 2011.

Motorul grafic Unreal Engine 3 a primit noi
îmbunătățiri
, special pentru acest titlu, Gears of
War 3
folosind un sistem de iluminare în mod
evident superior predecesorilor săi
. De asemenea, echipa
de la Epic Games s-a asigurat că tot ceea ce ține de
componenta multiplayer a lui Gears of War
3
va funcționa fără cusur, prin intermediul sesiunii beta
desfășurate în această primăvară pe Xbox Live. Noi ne vom convinge
abia în septembrie, când Gears of War 3 va fi
lansat simultan pe tot mapamondul.


Mass Effect 311.
MASS EFFECT 3

(PC, PS3, Xbox 360)
Electronic Arts/BioWare

Ceea ce a început ca o serie de action RPG-uri
tinde, cu fiecare titlu nou apărut, să se îndrepte mai mult înspre
domeniul shooterelor SF cu o poveste bine
dezvoltată
. Acest impedipment nu a împiedicat
Mass
Effect 2
să fie unul dintre cele mai apreciate
jocuri ale anului trecut
, indiferent de platformele pe
care a fost lansat.


Mass Effect 3
va continua povestea comandantului
Shepard, nevoit acum să revină pe Pământ, pentru a respinde
atacurile nemiloșilor Reaperi. Conform celor de la BioWare,
jocul a fost amânat pănă în martie 2012 special
pentru a adapta cât mai bine gameplay-ului și pentru cei care nu
stăpânesc cu adevărat genul RPG (în traducere: mai puține
elemente de RPG, mai multe de shooter
), dar și pentru a-i
fi adaugat suport pentru tehnologia de recunoaștere vocală
implementată în Kinect
(jucătorii vor putea rosti singuri
replicile pe care Shepard le va folosi în dialoguri, precum și
împărți ordine vocale coechipierilor în timpul luptelor din
Mass Effect 3).


The Elder Scrolls V: Skyrim10.
THE ELDER SCROLLS V: SKYRIM

(PC, PS3, Xbox 360)
Bethesda

Ceea ce
Mass Effect 3
a pierdut la capitolul complexitate a
componentei RPG se pare că se va regăsi din plin în

The Elder Scrolls V: Skyrim
, mult așteptata continuare
a clasicilor Morrowind și
Oblivion. De această dată, Bethesda a
construit un engine special pentru acest joc
, tărâmul
Skyrim (peste 16 mile pătrate), fiind complet explorabil,
producătorii mergând într-atat de departe cu detaliile încât
fiecare plantă și floare a fost plasată în joc manual.

Întreaga poveste va evolua în jurul celui din urmă
Dragonborn
, un personaj cu suflet de dragon, capabil să
preia abilitățile giganticelor reptile zburătoare, după ce acestea
sunt învinse în luptă dreaptă. Aceste abilități poartă numele de
„shouts” (țipete) în Skyrim, fiecare dintre ele având trei niveluri
de eficiență. Spre deosebire de Oblivion, Skyrim va folosi
un alt sistem de evoluție
, oarecum asemănător cu cel din

Fallout 3
, cu arii populate de monștri mai slabi,
precum și cu porțiuni ale mediului de joc în care-și fac de cap
inamicii cu adevărat puternici. Din păcate, demo-ul jocului
de la E3 a fost prezentat pe consola Xbox 360
, jocul
urmând a fi portat pe PC. Vom afla cât de complex
este cu adevărat The Elder Scrolls V: Skyrim abia
în noiembrie.


Rayman Origins9.
RAYMAN ORIGINS

(PS3, Xbox 360, Nintendo Wii, PlayStation Vita, Nintendo 3DS)
Ubisoft/Ubisoft Montpellier

Să fim sinceri: ne așteptam ca Ubisoft să anunțe jocuri precum

Far Cry 3
în cadrul propriei conferințe de presă de la
E3 2011. Adevărata supriză a venit însă din partea lui
Michel Ancel, care a realizat o prezentare extinsă
a noului joc Rayman, scăpat în sfârșit de „blestemul” iepuroilor
nebuni prezenti deja în prea multe titluri Ubisoft.

Astfel, Rayman Origins este un plaformer
bidimensional, realizat în stilul primului titlu al
seriei
, cu o prezentare grafică de excepție. Pe lângă
faptul că jocul arată excelent și pare a
rămâne fidel conceptelor jump and run care au consacrat
personajul Rayman acum 15 ani
, Origins va oferi și o
componentă cooperativă, numai bună pentru
jucătorii care s-au săturat de interminabilele schimburi de focuri
din Call of Duty. Cu puțin noroc, vom avea
ocazia să-l controlăm din nou pe Rayman în iarna acestui
an
.


Serious Sam 3: BFE8.
SERIOUS SAM 3: BFE

(PC, PS3, Xbox 360)
Devolver Digital/Croteam

Nu vroiam să ajung aici până la viitorul review, însă

Duke Nukem Forever
nu este tocmai ce au așteptat
gamerii vreme de aproape 15 ani. în schimb,
Serious Sam 3: BFE
promite să stingă setea de sânge
virtual a oricărui obsedat de împușcat extratereștri pe bandă
rulantă. Jocul va avea loc într-un Egipt plasat în viitorul
apropiat
, în timpul primului atac al lui Mental asupra
Pământului.

Bineînțeles că Sam „Serious” Stone este
singurul care poate pune cu botul pe labe hoardele de alieni
invadatori. Pentru a realiza acest lucru, Sam are la dispoziție
o nouă selecție de arme, noi atacuri și
execuții melee
, numai bune de folosit împotriva tonelor de
extratereștri pe care jocul le va arunca în calea sa. în plus, pe
lângă clasicul mod cooperativ, multiplayer-ul va oferi noi
modalități de joc
. Serious Sam 3: BFE va fi lansat
pe PC chiar în această vară
, versiunile de consolă urmând
să apară un pic mai târziu.


Uncharted: Golden Abyss7.
UNCHARTED: GOLDEN ABYSS

(PlayStation Vita)
Sony Computer Entertainment/SCE Bend Studio

Deși am menționat la începutul articolului că ne vom limita la a
vorbi despre jocurile care au impresionat la E3 2011, nu putem să
nu amintim și de
PlayStation Vita
, viitoarea consolă portabila a celor
de la Sony. Vita va avea la bază o configurație foarte
puternică pentru un astfel de dispozitiv
(bazată pe un
procesor si un cip video dotate cu patru nuclee fiecare),
Uncharted: Golden Abyss fiind titlul-fanion pe
care Sony îl folosește pentru promovarea consolei.

Și nu fără motiv: Uncharted: Golden Abyss arată mai bine
decât orice joc portabil al momentului
, calitatea grafică
apropiindu-se îmbucurător de mult de ceea ce puteam vedea în
Uncharted: Drake’s Fortune pe PlayStation 3.
Povestea din Golden Abyss va avea loc înainte de evenimentele din
primul joc al seriei, firul narativ al noului Uncharted pentru Vita
nefiind legat în vreun de Drake’s Fortune sau
Uncharted 2. Alternativ metodei de control
tradiționale, în Golden Abyss eroul principal va putea fi ghidat și
cu ajutorul ecranului tactil, numeroase secvențe
de platforming sau atacuri stealth putând fi realizate doar prin
simpla atingere a display-ului. Uncharted:
Golden Abyss
va fi lansat simultan cu PlayStation
Vita
, apariția pe piață a consolei fiind așteptată
până la sfârșitul acestui an.


Battlefield 36.
BATTLEFIELD 3

(PC, PS3, Xbox 360)
Electronic Arts/DiCE

Acest joc este unul dintre motivele pentru care

Call of Duty: Modern Warfare 3
s-a plasat atât de jos
în cadrul acestui clasament.
Battlefield 3
pur și simplu pare superior concurenței
de la Activision la orice capitol, pornind de la tehnologia
folosită
și până la vastitatea
decorurilor
și intensitatea schimburilor de
focuri
. Jocul celor de la DiCE va folosi Frostbite
2
, un motor grafic net superior tehnologiei învechite din
seria Call of Duty, capabil să redea niveluri de dimensiuni mult
mai mari, efecte mai avansate, precum și un mediu de joc
complet destructibil
.

Și totuși, în ciuda acestor avantaje, de ce doar locul al
șaselea pentru Battlefield 3? Pentru că, asemenea
concurenței, secvențele prezentate în cadrul demonstrației ținute
cu ocazia E3 2011 au fost extrem de plictisitoare, producătorii
preferând o lungă și monotonă plimbare cu tancul prin
deșert
în defavoarea unor scene de acțiune furibundă.
Acestea, cel mai probabil, le vom primi la sfârșitul lunii
octombrie, când Battlefield 3 va fi în sfârșit
lansat.


BioShock: Infinite5.
BIOSHOCK: INFINITE

(PC, PS3, Xbox 360)
2K Games/Irrational Games

Aventurile subacvatice s-au terminat, urmează
schimburile de focuri printre nori, în orașul
suspendat Columbia. Kevin Levine și echipa sa de
la Irrational Games sunt hotărâți să depășească din punct de vedere
calitativ primul titlu BioShock, unul dintre cele
mai reușite shootere single player ale ultimilor ani.

Plasmidele revin și în BioShock: Infinite,
adevărata noutate fiind personajul care-l va însoți pe erou
pe durata majorității jocului
. Aceasta este o tânără
femeie al cărei nume este Elizabeth, ce va trebui salvată din
orașul aerian Columbia, în ciuda opoziției venite dinspre
locuitorii acestuia. Spre deosebire de primele doua titluri
BioShock, care utilizau o versiune învechită a motorului grafic
Unreal Engine, BioShock: Infinite va folosi cea
mai nouă iterație a tehnologiei Unreal 3. De asemenea, ca un bonus
pentru utilizatorii de PlayStation 3, această versiune a jocului va
oferi suport pentru motion controller-ul PlayStation
Move
și va include, pe acelasi disc Blu-ray, și o
variantă completă a primului joc din serie
.


Tomb Raider4.
TOMB RAIDER

(PC, PS3, Xbox 360)
Square Enix/Crystal Dynamics

Chiar înainte de E3 2011 Square Enix a lansat un trailer pentru
noul
Tomb Raider
, anunțând că noul joc al seriei va
fi lansat abia în 2012
. Acest ciclu de dezvoltare extins
nu i-a oprit însă pe cei de la Crystal Dynamics să pașească pe
scena conferinței de presă Microsoft, unde au prezentat, în
premieră, primele secvențe de gameplay din viitorul Tomb
Raider
.

O mai tineți minte pe foarte „dotata” Lara
Croft
, aventuriera fără de frică care dobora pe oricine îi
stătea în cale, în timp ce realiza cascadorii care ar face de râs
și cele mai pretențioase producții hollywoodiene? Ei bine, îi
puteți spune „La revedere”. Producătorii au reimaginat-o pe
Lara
pentru acest reboot al seriei: domnișoara Croft, abia
ieșită de pe băncile școlii, este dornică să plece în prima
aventura a carierei sale. Din păcate, vaporul pe care se
îmbarchează este înghițit de o furtună, tânăra eroină trezindu-se
neajutorată pe o insulă, în mijlocul unui mediu de joc nu tocmai
primitor. Componentă fantastica a seriei nu va dispărea de
tot
, numeroase epave din diferite perioade ale istoriei
omenirii fiind naufragiate pe această insulă, locuită de niște
băștinași… nu tocmai primitori.


Batman: Arkham City3.
BATMAN: ARKHAM CITY

(PC, PS3, Xbox 360)
Warner Bros./Rocksteady Studios

Când eram mic, îmi făcea o plăcere nebună să urmăresc seria de
desenete animate al cărei erou principal era Omul Liliac. în 2009,
am avut ocazia să retrăiesc aceste fantezii ale copilăriei în
Batman: Arkham Asylum, jocul care a readus
încrederea publicului în titlurile licențiate după filme sau
seriale celebre.

Cei de la Rocksteady Studios sunt hotărâți să îmbunătățească
semnificativ această rețetă de succes prin
Batman: Arkham City
, de această dată o
întreagă porțiune a orașului Gotham (transformată în închisoare)
fiind pusă la dispoziția jucătorului
. Batman poate
călători nestingherit prin acest mediu de joc, folosindu-și
ustensilele pentru a restaura legea acolo unde este cazul. Și
ocaziile se vor ivi din plin, răufăcători precum Two
Face
, Penguin sau The
Riddler
fiind deja confirmați pentru acest sequel. În
plus, de această dată, pentru o porțiune semnificativă a jocului,
vom avea ocazia să jucăm și alături de Catwoman.
Liliac masiv sau pisică agilă? Vom afla în luna octombrie a acestui
an.


Assassin's Creed: Revelations2.
ASSASSIN’S CREED: REVELATIONS

(PC, PS3, Xbox 360)
Ubisoft/Ubisoft Montreal

Încă de la primul Assassin’s Creed, în ciuda
gameplay-ului relativ monoton, Ubisoft știa că a dat lovitura.
Jocurile acestei serii au cunoscut un succes comercial imens,
aventurile lui Altair sau ale lui Ezio
Auditore da Firenze
numărându-se acum printre preferințele
unei cantitități deloc neglijabile de gameri. De această dată, în

Assassin’s Creed: Revelations
, ambii eroi prinicipali
din jocurile precedente vor reveni, amandouă personajele fiind
jucabile în noul joc.

Acțiunea va avea loc în Constantinopol,
capitala impunătorului Imperiu Otoman. Prin intermediului lui
Desmond Miles, jucătorul îl va întruchipa încă o
dată pe Ezio în căutarea secretelor lăsate în urmă
de strămoșul acestuia, Altair. Mai mult,
Revelations promite să încheie trilogia evenimentelor
începute în Assassin’s Creed II
și să ofere răspunsuri la
numeroasele semne de întrebare apărute pe parcursul seriei. Și dacă
cineva mai avea vreun dubiu că jocul nu se va ține de aceste
promisiuni, acesta a fost șters cu buretele de demo-ul de gameplay
prezentat în cadrul E3 2011. Assassin’s Creed:
Revelations
a fost promis pentru luna noiembrie a anului
acestuia, însă este foarte posibil ca versiunea de PC să
fie amânată până în 2012
, așa cum s-a întâmplat cu toate
titlurile anterioare ale seriei.


Uncharted 3: Drake's Deception1.
UNCHARTED 3: DRAKE’S DECEPTION

(PlayStation 3)
Sony Computer Entertainment/Naughty Dog

Uncharted 2: Among Thieves a fost ales aproape
în unanimitate de criticii de specialitate și jucători drept
cel mai bun joc video al anului 2009. Deși o
asemenea rețetă câștigătoare cu greu poate suferi îmbunătățiri
suplimentare, studioul Naughty Dog se pare că este pe drumul cel
bun. Demo-ul prezentat în cadrul conferinței de presă Sony
ne-a lasat cu gura căscată
, comportamentul apei ce inunda
vaporul în care avea loc acțiunea uimind întreaga audiență. Apoi a
urmat un trailer cu diferite secvențe din joc, care ne-a convins pe
deplin: Uncharted 3 este mai reușit joc prezentat în cadrul
E3 2011
.

De această dată, Nathan Drake se află în căutarea
orașului pierdut Iram
, acțiunea urmând să aibă loc,
printre alte locații, și sub dogoritorul soare arab. Oricine a
trecut prin Uncharted: Drake’s Fortune și
Uncharted 2: Among Thieves știe că Naughty Dog a
stabilit un etalon în ceea ce privește prezentarea grafică a unui
joc, Uncharted 3 promițând să fie cel puțin la fel
de bun precum predecesorii săi la acest capitol. Mai mult, al
treilea titlu al seriei va putea fi afișat în mod 3D
stereoscopic
, întregul joc fiind gândit special pentru a
fi cât mai spectaculos din punct de vedere vizual. Componenta
multiplayer va fi de asemenea îmbunătățită, Uncharted 3 urmând să
ofere suport și pentru modurile de joc cooperative și
competitive în splitscreen
, precum și pentru sesiunile
multiplayer realizate prin intermediul unei rețele locale.
Drake’s Deception va fi lansat la începutul lunii
noiembrie.

Știri despre
Cea mai zgârcită mireasă din lume! Câți bani le-a cerut invitaților, drept dar de nuntă
Cea mai zgârcită mireasă din lume! Câți bani le-a cerut invitaților, drept dar de nuntă
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000…
Bookmakerii sunt siguri: FCSB nu poate scăpa calificarea în play-off-ul Conference League
Bookmakerii sunt siguri: FCSB nu poate scăpa calificarea în play-off-ul Conference League
„Arăți cu 10 ani mai tânăr lângă ea”. Cine e modelul de 21 de ani cu care s-a pozat Jose Mourinho
„Arăți cu 10 ani mai tânăr lângă ea”. Cine e modelul de 21 de ani cu care s-a pozat Jose…
George Buhnici, încă un derapaj grav cu privire la minore care a scandalizat internetul. „Ce glumă proastă!” / „De ce? Nu e pedofilie”
George Buhnici, încă un derapaj grav cu privire la minore care a scandalizat internetul. „Ce glumă proastă!” / „De ce?…
Ce se întâmplă cu CREIERUL NOSTRU? Este POSIBIL ca acesta să se MICȘOREZE?
Ce se întâmplă cu CREIERUL NOSTRU? Este POSIBIL ca acesta să se MICȘOREZE?
Ce a pățit o româncă, după ce a rezervat 3 camere într-un hotel de 4 stele din Halkidiki. Când a ajuns la recepție, să cadă din picioare
Ce a pățit o româncă, după ce a rezervat 3 camere într-un hotel de 4 stele din Halkidiki. Când a…
ANUNŢ URIAŞ despre Traian Băsescu! S-a aflat TOT ce a făcut fostul preşedinte
ANUNŢ URIAŞ despre Traian Băsescu! S-a aflat TOT ce a făcut fostul preşedinte
Coșmarul trăit de doi români în Sunny Beach. Ce le-au dat bulgarii să mânânce la all inclusive: 'Toxiinfecție alimentară'
Coșmarul trăit de doi români în Sunny Beach. Ce le-au dat bulgarii să mânânce la all inclusive: 'Toxiinfecție alimentară'
20 de semne de ciroză. Ce indicii îți dă corpul când ai ficatul distrus. Ficatul gras e stadiul 1 al cirozei
20 de semne de ciroză. Ce indicii îți dă corpul când ai ficatul distrus. Ficatul gras e stadiul 1 al…
Ce s-a întâmplat cu MILF-ul care a înnebunit adolescenții în „American Pie”: Am făcut-o de 200 de ori
Ce s-a întâmplat cu MILF-ul care a înnebunit adolescenții în „American Pie”: Am făcut-o de 200 de ori
China intensifică relaţiile cu Rusia şi consideră SUA
China intensifică relaţiile cu Rusia şi consideră SUA "principalul instigator" în criza din Ucraina
BANCUL ZILEI: Un tip și-o tipă în lift. El îi atinge bustul voluptos: “Doamnă, dacă și inima este…”
BANCUL ZILEI: Un tip și-o tipă în lift. El îi atinge bustul voluptos: “Doamnă, dacă și inima este…”
EXCLUSIV Bărbatul cu
probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese
evaluat de o comisie din 2004
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Cele mai sexy posterioare de pe Instagram! Cum arată fetele care au răvășit internetul
Cele mai sexy posterioare de pe Instagram! Cum arată fetele care au răvășit internetul
Banca Transilvania vinde un Mercedes Clasa E la preț de Dacia Logan
Banca Transilvania vinde un Mercedes Clasa E la preț de Dacia Logan
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!