Top 10 jocuri noi prezentate la E3 2012

Top 10 jocuri noi prezentate la E3 2012
  • Publicat:
  • Actualizat:

Săptămâna trecută a marcat desfășurarea ediției 2012 a celui mai important eveniment dedicat jocurilor video – Electronic Entertainment Expo. După cum era de așteptat, E3 2012 a venit cu obișnuitele conferințe de presă ale celor mai importanți jucători din domeniu – Microsoft, Electronic Arts, Ubisoft, Sony și Nintendo, dar și cu multe surprize, concretizate sub forma unor noi jocuri pe care abia așteptăm să punem mâna.

Am alcătuit astfel o listă de zece titluri, alese pe sprânceană din zecile de jocuri prezentate anul aceasta în cadrul E3. Am încercat, pe cât posibil, să nu nominalizăm titluri ce s-au făcut remarcate și cu ocazia ediției de anul trecut a târgului E3, prioritare fiind jocurile anunțate în cadrul show-ului din acest an.

De asemenea, acest clasament reflectă și prestația de la E3 2012 a publisher-ilor importanți, unii prezentându-se mult mai bine decât alții. Nu în ultimul rând, topul a fost alcătuit conform opiniilor membrilor redacției Go4games.ro; dacă considerați că și alte titluri meritau să fie menționate, nu ezitați să ne lăsați sugestiile voastre în secțiunea de comentarii de mai jos.


Dead Space 310. DEAD SPACE 3
(Visceral Games/Electronic Arts)
PC/Xbox360/PS3

După succesul primelor două titluri ale seriei, apariția lui Dead Space 3 nu mai era decât o chestiune de timp. Astfel, jocul a fost anunțat și prezentat pe scena conferinței de presă Electronic Arts de la E3 2012, echipa producătoare de la Visceral Games pregătind o serie de noutăți pentru acest al treilea joc din serie.

Chiar dacă Isaac Clarke se întoarce, acesta nu va mai fi singur în Dead Space 3. Realizatorii au confirmat că acest al treilea titlu Dead Space va beneficia, în premieră, de multiplayer cooperativ, întreaga campanie urmând a putea fi abordată în doi jucători. Așteptați-vă așadar la necromorfi de dimensiuni apreciabile, în numere mult mai mari!

Perioada apariției: februarie 2013


NFS Most Wanted09. NEED FOR SPEED: MOST WANTED
(Criterion Games/Electronic Arts)
PC/Xbox 360/PS3/PSVita

După un NFS: The Run dezamăgitor, Electronic Arts continuă seria cu o nouă reimaginare a unui titlu mai vechi: Need for Speed: Most Wanted. Ca și în cazul precedentului NFS: Hot Pursuit, noul Most Wanted este dezvoltat de studiourile Criterion, faimoase mai ales seriei Burnout.

Iar influențele Burnout nu lipsesc nici din viitorul NFS: Most Wanted: aceasta va beneficia de o lume deschisă de joc, de accidente spectaculoase și de o componentă multiplayer ce amintește de Burnout Paradise. Nu vor lipsi nici mașinile complet licențiate și nici clasicele urmăriri cu poliția.

Data apariției: 30 octombrie 2012


Splinter Cell Blacklist08. SPLINTER CELL: BLACKLIST
(Ubisoft Toronto/Ubisoft)
PC/Xbox 360/PS3

Sam Fisher revine, de această dată într-o formulă ce încearcă să combine cele mai reușite elemente din precedentele titluri ale seriei. Din Splinter Cell: Conviction a fost păstrată mecanica de joc Mark and Execute, în timp ce aspectul lui Sam pare extras direct din primele titluri Splinter Cell.

În ciuda absenței lui Michael Ironside din distribuția jocului, Splinter Cell: Blacklist promite o campanie single player explozivă, dar și revenirea modurilor multiplayer cooperativ și competitiv (Spies vs. Mercenaries). Versiunea de Xbox 360 va beneficia de suport pentru Kinect.

Perioada apariției: primăvara 2013


Far Cry 307. FAR CRY 3
(Ubisoft Montreal/Ubisoft)
PC/Xbox 360/PS3

Chiar dacă Far Cry 3 și-a făcut apariția și în topul similar de anul trecut, noua prezentare a acestui joc ne-a convins că shooter-ul celor de la Ubisoft Montreal își merită locul printre cele mai bune jocuri prezentate la E3 2012. Grafica excelentă și curajul echipei producătoare de a aborda subiecte controversate precum nuditatea sau consumul de droguri au fost principalele atuuri ale lui Far Cry 3.

Nu trebuie uitată nici campania separată dedicată modului de joc cooperativ și nici editorul de niveluri, care va asigura acestui titlu o rejucabilitate sporită, mai ales atunci când vine vorba de confruntările online. Utilizatorii de PS3 vor primi un DLC exclusiv.

Data apariției: 7 septembrie 2012


Beyond Two Souls06. BEYOND: TWO SOULS
(Quantic Dream/Sony Computer Entertainment)
PlayStation 3

Dacă vă întrebați ce pregătește echipa de la Quantic Dream după Heavy Rain și demonstrația tehnologică Kara, ediția din acest an a târgului E3 a adus răspunsul. Este vorba despre Beyond: Two Souls, un nou titlu modern de aventură, anunțat în premieră în cadrul conferinței de presă Sony.

Spre deosebire de Heavy Rain, pentru Beyond: Two Souls echipa lui David Cage a apelat la vedete de la Hollywood, rolul personajului principal fiind interpretat de Ellen Page. Povestea se învârte in jurul vieții lui Jodie Holmes, o fată cu puteri paranormale capabilă să comunice cu un spirit invizibil pentru restul personajelor din joc.

Perioada apariției: primul trimestru 2013


Star Wars 131305. STAR WARS 1313
(LucasArts)
PC/Xbox 360/PS3

După o dezamăgitoare serie The Force Unleashed, LucasArts revine în universul Războiului Stelelor printr-un nou third person shooter: Star Wars 1313. De această dată, nu vom mai avea ocazia de a întruchipa cavaleri Jedi, eroul principal fiind un vânător de recompense ce se aventurează în adâncurile planetei Coruscant.

Am fost plăcut surprinși de calitatea grafică a acestui joc, Star Wars 1313 folosind bătrânul Unreal Engine 3 într-un mod inedit. În procesul de producție a jocului au fost cooptați veteranii de la Industrial Light and Magic, compania adaptând efectele speciale caracteristice filmelor pentru acest titlu.

Perioada apariției: 2013


Rayman Legends04. RAYMAN LEGENDS
(Ubisoft Montpellier/Ubisoft)
Nintendo Wii U

Rayman Origins a fost extrem de bine primit, atât de presa de specialitate, cât și de jucătorii cu vechime, ahtiați după un platformer realizat „ca pe vremuri”. Astfel, echipa de la Ubisoft Montpellier s-a văzut nevoită să continue seria cu viitorul Rayman Legends. În mare, jocul pastrează aceeași formulă din Origins, cu o serie de adiții și îmbunătățiri.

Poate cea mai importantă astfel de adiție este personajul controlabil exclusiv prin intermediul touchscreen-ului de pe GamePad-ul viitoarei consolei Nintendo Wii U. Acesta va putea ușura munca celorlalți participanți la joc, creând rute noi sau eliminând tot felul de obstacole. Încă așteptăm ca Rayman Legends sa fie confirmat și pentru alte platforme.

Perioada apariției: sărbătorile de iarna 2012


The Last of Us03. THE LAST OF US
(Naughty Dog/Sony Computer Entertainment)
PlayStation 3

Chiar dacă conferința celor de la Sony de la E3 2012 a fost gazda a numeroase prezentări de jocuri, cel care a ieșit în evidență cel mai tare rămâne The Last of Us. Produs de realizatorii seriei Uncharted, The Last of Us propune o formulă de joc diferită, în care supraviețuirea primează în fața acțiunii.

Acțiunea din The Last of Us are loc într-un viitor sumbru, în care rasa umană a căzut victima unei infecții de proporții. Jucătorii vor avea ocazia să intre în pielea lui Joel, un supraviețuitor, nevoit să-și folosească tot arsenalul de „talente”pentru a o proteja pe Ellie, o fată de 14 ani.

Perioada apariției: 2013


Assassin's Creed 302. ASSASSIN’S CREED III
(Ubisoft Montreal/Ubisoft)
PC/Xbox 360/PS3/Wii U

Dacă ar fi să ne luăm după prezentările realizate în cadrul E3 2012, Assassin’s Creed III pare jocul capabil să șteargă amintirile nu prea fericite lăsate de precedentul joc al seriei, Assassin’s Creed: Revelations. Ne luăm la revedere de la Ezio Auditore și îl îmbrățișăm pe noul erou al seriei – Connor (Ratohnhake’ton, după numele său indian).

Lupta pentru dreptate va avea loc de această dată pe continentul nord-american, în perioada 1753-1783. Connor va putea explora orașele New York și Boston, precum și sălbăticia dintre acestea.

Data apariției: 31 octombrie 2012


Watch Dogs01. WATCH DOGS
(Ubisoft Montreal/Ubisoft)
PC/Xbox 360/PS3

Cea mai impresionantă prezentare din cadrul E3 2012 a fost fără îndoială cea dedicată jocului Watch Dogs, un nou titlu aflat în dezvoltare în studiourile Ubisoft din Montreal. Avem de-a face cu un titlu open-world modern, acțiunea desfășurându-se într-un oraș a cărui întreagă infrastructură este controlată de un sistem de operare ce poate fi accesat și folosit în avantajul eroului principal.

Nu vor lipsi operațiunile de hacking, dialogurile extinse și nici secvențele de acțiune clasică. Pe lângă această diversitate și prezentarea grafică de excepție, Watch Dogs a impresionat si prin presupusa existență a unei puternice componente multiplayer, prezentată foarte pe scurt în cadrul demonstrației ținute de Ubisoft.

Perioada apariției: 2013

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup