Thimbleweed Park Review: aventură ca pe vremuri

Întâmplarea a făcut ca săptămâna aceasta să mă prindă fără PC-ul de gaming din dotare, placa de bază luând surprinzătoarea decizie de părăsi această lume pe timp de noapte. Nicio problemă, tocmai de aceea avem serviciile de garanție. Tot răul spre bine însă, în această perioadă a sosit în redacție, pentru review, un joc ce nu are nevoie de un sistem pretențios, funcționând foarte bine și pe un banal laptop. Este vorba despre adventure-ul point and click Thimbleweed Park.

Nu avem totuși de-a face cu un banal joc de aventură, gen ce a intrat, de câțiva ani buni, într-un con de umbră. Ci de un adventure realizat de nimeni altul decât Ron Gilbert, una dintre figurile marcante ale vechiului studio LucasArts, responsabil pentru unele dintre cele mai importante jocuri adventure ale tuturor timpurilor: Maniac Mension, Indiana Jones and The Last Crusade, Day of The Tentacle și, nu în ultimul rând, primele două titluri ale seriei Monkey Island. Cu alte cuvinte, Gilbert este cel care a pus bazele genului adventure în viziunea LucasArts, cu celebra interfață bazată pe verbe (look at, talk to, pick up, use etc.), precum și limbajul de scripting SCUMM, folosit mai apoi de companie pentru toate titlurile sale adventure.

Așadar, putem înțelege de ce apariția lui Thimbleweed Park este importantă, mai ales în condițiile în care Ron Gilbert s-a reunit cu Gary Winnick, fostul său coleg din LucasArts (alături de care a lucrat la Maniac Mansion), în vederea realizării acestui joc. Împreună, au pus baza unei campanii pe Kickstarter, adresată în principal iubitorilor de jocuri de aventură old school, prin intermediul căreia Thimbleweek Park a fost finanțat.

Și când spunem old school, nu glumim: Thimbleweed Park este realizat după toate regulile „de modă veche” ale genului: abordarea grafică de tip pixel art, caracteristică titlurilor de la începutul anilor ’90, clasica interfață bazată pe verbe, preluată aproape neschimbată din jocurile LucasArts, un scenariu nebunesc, influențat de foarte multe elemente din cultura pop (clasică sau de actualitate), personaje sărite de pe fix, puzzle-uri și dialoguri cât cuprinde și, nu în ultimul rând, o serioasă doză de umor.

Povestea pornește în mod misterios în 1987, cu doi agenți federali ce trebuie să investigheze o crimă în Thimbleweed Park, un orășel american cu un trecut nu tocmai convențional. Evident, lucrurile se vor complica, vor apărea și alte personaje jucabile (mecanică familiară celor care au încercat atât Maniac Mansion, cât și Day of The Tentacle), totul culminând într-o manieră caracteristică lui Ron Gilbert (cei care are au terminat Monkey Island 2: LeChuck’s Revenge știu la ce mă refer).

Atât prezentarea grafică retro, cât și includerea clasicei interfețe cu verbe s-ar putea să genereze confuzie în rândurilor jucătorilor care nu au prins epoca de aur a genului adventure, Thimbleweed Park nefiind, din aceste puncte de vedere, un titlu ușor de „digerat” de generația ceva mai tânără. Totuși, dacă ai crescut cu aventurile de la LucasArts și Sierra On-Line, nu poți să nu apreciezi această abordare.

Și nu doar aceste elemente amintesc de clasicii genului: Thimbleweed Park este plin de tot felul de referințe, vizuale sau nu, la jocuri precum Maniac Mansion, Day of The Tentacle, Monkey Island și, se putea altfel, chiar la vechiul studio LucasArts. Mai mult, tastele caracterstice anumitor funcții din vechile jocuri bazate pe SCUMM funcționează și aici, Space fiind folosit pentru a activa pauza, iar „.” (punct) pentru a întrerupe fraza în curs și a trece la următoarea.

Astfel, dacă ești pregătit să te întorci în trecut cu aproximativ un sfert de secol, Thimbleweed Park oferă exact experiența caracteristică acelor vremuri. Totuși, nu tot ce ține de joc poate fi trecut în categoria „lapte și miere”. Spre exemplu, umorul, în primele minute ale jocului, pare un pic forțat, mai ales pentru cei care nu înțeleg unde vor să „bată” scenariștii. Din fericire, din acest punct de vedere, lucrurile se clarifică destul de repede, partea umoristică revenind la nivelul calitativ așteptat.

Ciudat este câteodată și modul în care jocul gestionează „relațiile” dintre personaje, mai ales în privința celor jucabile. Astfel, dacă unul dintre eroii tăi a purtat o discuție cu un alt personaj, se consideră că informațiile rezultate au fost însușite de toată distribuția jucabilă. Înțeleg că avem de-a face cu un compromis făcut de dragul gameplay-ului, însă este foarte ciudat să vezi cum interacționează personaje care nu s-au zărit niciodată de parcă s-ar cunoaște de o viață întreagă.

Semi-deranjante sunt și unele puzzle-uri, care implică unele soluții nu atât de evidente sau logice. Din fericire, în Thimbleweed Park fiecare personaj beneficiază de o listă proprie de obiective ce trebuie îndeplinite, fiind destul de greu să nu știi ce trebuie să faci pentru a progresa. De asemenea, există și un mod easy, cu mai puține puzzle-uri, dedicat începătorilor.

Dialogurile, în marea lor majoritate, sunt foarte bine scrise și interpretate, actorii aleși pentru a da viață personajelor din Thimbleweed Park achitându-se cu brio de sarcini. Aici trebuie evidențiat un personaj absolut savuros, un clovn comediant, care, de fiecare dată când va avea prim planul, vă va smulge, în mod sigur, câteva zâmbete. Nu la fel de încântat am fost de vocea unuia dintre agenți, de origine latino-americană, interpretată parcă cu prea mult patos și prea puțină pricepere.

Merită menționată și muzica, care păstrează un echilibru perfect între retro și modern, adăugând jocului o doză suplimentară de atmosferă. De același gen de abordare, deși mult mai reținută, are parte și reprezentarea grafică din Thimbleweed Park: da, este un joc realizat în stil pixel art, însă beneficiază și de unele adăugiri moderne, prezentate în mod subtil. Un astfel de exemplu este iluminarea, mai exact modul în care siluetele personajelor sunt umbrite sau iluminate în anumite culori, în funcție de sursele de lumină din mediul înconjurător.

Nimic însă pretențios din punct de vedere hardware: întregul joc (incluzând dialogurile vorbite) ocupă sub 1 GB și rulează perfect chiar și pe un laptop modest, cu placă video integrată. De asemenea, Thimbleweed Park este disponibil și pe Xbox One, beneficiază și de suport pentru controller, și, în câteva luni, urmează să își facă apariția și pentru PlayStation 4.

Acestea fiind spuse, putem încheia review-ul de față cu o schemă logică, cum nu se poate mai potrivită în contextul unui joc de aventură. Sunteți pasionați de jocurile actuale, iar prezentarea cinematică, grafica fotorealistă sau multiplayer-ul online sunt sus pe lista priorităților voastre? Atunci Thimbleweed Park nu vi se adresează. Vă plac titlurile de aventură clasice și sunteți dispuși să acceptați un look și o formulă de joc 100% retro? Atunci nu ar trebui să ratați noua creație a lui Ron Gilbert.