Thief Review: hoția în epoca modernă

Reboot-urile unor serii clasice au devenit o obișnuință în ziua de azi, Square Enix fiind unul dintre publisherii abonați la astfel de practici. Din fericire, precedentele încercări – Tomb Raider și Deus Ex: Human Revolution (deși acesta din urmă nu a fost tocmai un reboot) – s-au achitat cu brio de sarcini, resuscitând niște serii intrate într-un relativ con de umbră. Așadar, încurajat de succesul acestor jocuri, publisher-ul japonez a dat undă verde unui nou astfel de proiect – Thief, realizat de Eidos Montreal, aceeași echipă din spatele celui mai recent titlu Deus Ex.

Când vine vorba de reboot-ul unei serii faimoase, în ciuda așteptărilor venite din partea fanilor cu vechime, noul titlu trebuie să fie ancorat în realitatea curentă, cu mecanici de joc și mijloace de prezentare aduse în zilele noastre. Așadar, încă de la apariția precedentului Thief: Deadly Shadows, veteranii primelor două titluri Thief din serie s-au arătat nemulțumiți de „consolizarea” seriei favorite. Dacă Deadly Shadows nu v-a plăcut din aceste motive, puteti ocoli încă de pe acum și noul Thief.

În schimb, dacă sunteți dispuși să acceptați faptul că jocurile din ziua de azi nu mai pun un accent atât de pronunțat pe componenta „hardcore”, favorizând în schimb „experiența cinematică”, ar trebui să aruncați o privire către noul Thief.

5 poze
Vezi galeria foto

În contrast cu modul în care abordăm de obicei review-urilor, aș vrea să trecem cât mai rapid peste limitările gameplay-ului din noul Thief în comparație cu titlurile anterioare ale seriei. Dacă vechile Thief-uri puneau în prim plan explorarea și încurajau furișarea, jocul produs de Eidos Montreal încearcă o abordare ceva mai „regizată”.

Firul acțiunii gândit de producători este condimentat cu unele elemente care încearcă să ofere o anumită doză de neliniaritate: multiple moduri de a aborda anumite situații (ale căror concluzii sunt însă de cele mai multe ori aceleași) sau unelte care pot facilita accesul la arii secrete sau rute alternative. Explorarea joacă un rol mult mai puțin important în imaginea de ansamblu a jocului din doua motive importante: în mod implicit, pe ecran este indicată poziția următorului obiectiv, bâjbâirea și cotrobăirea prin fiecare colțisor nemafiind necesare pentru a progresa; încăperile secrete bogate în pradă sunt cam singurele recompense pe care un „explorator înrăit” le poate primi în Thief.

Prada este automat convertită în aur, cu ajutorul căruia eroul își poate cumpăra echipament nou; ne întoarcem însă la ce afirmam mai devreme: aceste unelte pot deschide opțiuni noi, însă finalitatea misiunii sau soarta poveștii nu se schimbă în funcție de acestea. Da, cei mai fanatici (sau chiar masochiști) au libertatea de a dezactiva numeroasele elemente ajutătoare ale jocului (cum ar fi indicatorul următorului obiectiv sau focusul, un mod alternativ de vedere care evidențiază obiectele cu care se poate interacționa), însă, per total, experiența finală nu va diferi atât de mult. Dacă e sa făcem o comparație cu un titlu relativ recent, probabil că noul Thief se aseamănă cel mai mult cu Dishonored, gameplay-ul acestuia din urmă fiind totuși ceva mai bine pus la punct.

Thief stă totuși mai bine la anumite capitole decât cea mai noi creație a celor de la Arkane Studios. În primul rând, este vorba de ATMOSFERĂ‚. Da, am ales sa folosesc majuscule pentru a evidenția cât de greu apasă feeling-ul emanat de acest titlu pe umerii jucătorului. Străzile sau canalele claustrofobice ale citadelei (The City), casele părăsite de locatarii uciși de epidemia The Gloom, morga, cimitirul, ospiciul… Toate aceste locații te marchează într-un mod anume, mai ales dacă ai o anumită inclinație către horror-ul cu tentă lovecraftiană. Spre exemplu, în cel de-al cincilea capitol din noul Thief (vă las singuri să aflați despre ce e vorba), am trăit unele sentimente de frică și nesiguranță pe care cu greu le pot explica în cuvinte.

De asemenea, în ciuda caracterului său ceva mai nefinisat, Thief se laudă cu suficient conținut, doar misiunile legate de povestea principală putând oferi aproximativ 14-15 ore de gameplay pentru jucătorii ceva mai răbdători și curioși. Adăugați la acestea și zecile de misiuni secundare pe care le puteți îndeplini pentru anumite personaje din citadelă, acestea traducându-se de cele mai multe ori prin „recuperarea” anumitor obiecte de valoare din unele părți mai puțin accesibile ale orașului.

Culmea este că, in ciuda experienței regizate a jocului și a duratei destul de mari, povestea din Thief nu prea reprezintă un motiv de laudă pentru producători. Pe parcursul campaniei, își fac apariția numeroase elemente, unele dintre ele bine integrate, altele scoase din burtă, încercarea de a desluși exact ițele aventurii hoțului Garrett fiind sortită eșecului. Sigur, un jucător răbdător poate căuta și consulta toate ziarele și notele presărate prin joc, acestea lămurind anumite aspecte legate de neclaritatea firului narativ. Chiar și așa, sfârșitul poveștii nu aduce răspunsurile dorite, secvența cinematică din finalul jocului făcându-mă să mă scarpin în cap și să mă întreb care a fost scopul acestui capitol din viața lui Garrett.

Noul Thief este printre primele jocuri pe care am avut ocazia să le încercăm pe o consolă de nouă generație, reprezentanții Square Enix în România oferindu-ne spre testare ediția pentru PlayStation 4 a jocului. În mare, putem spune că am fost mulțumiți de ceea ce are de oferit Thief din punct de vedere grafic, cu un mare plus la partea artistică. Când vine însă vorba de unele detalii de finețe, cum ar fi rezoluția anumitor texturi sau aspectul câtorva personaje, lucrurile nu stau la fel de bine.

Poate cele mai deranjante sunt sacadările și desincronizările apărute în timpul anumitor secvențe cinematice, performanța în timpul gameplay-ului propriu-zis fiind totuși satisfăcătoare pe toata durata jocului. În privința părții audio, singurele lucruri pe care aș putea să le reproșez noului joc sunt anumite voci, un pic cam vioaie și tinerești în comparație cu personajele pe care le reprezintă.

Așadar, noul Thief nu este în niciun caz un joc prost, însă nici atât de bun pe cât ar fi putut fi. Nivelul de libertate și explorare oferit de predecesori nu este atins, iar „experiența cinematică” nu ajută, fiind faultată serios de un fir narativ inconsistent. Totuși, atmofera deosebită, stilul artistic și durata de joc peste medie reușesc să-i mai spele din păcate. Thief este un joc al constrastelor, pe care ar trebui să-l încerci pe propria piele pentru a decide dacă îți place sau nu.