The Elder Scrolls V: Skyrim Review: O lume infinită

Pentru mulți oameni cărora probabil le bâzâie puțin, 11.11.2011 a fost ziua în care se sfârșea lumea. Acum, depinde ce se înțelege prin asta: unii au văzut justiția divină, Apocalipsa biblică, extratereștrii invadatori sau chinezii plecând la război; alții au sfârșit-o cu existența normală pentru simplul motiv că în acea zi a apărut Skyrim. Am prieteni cu care n-am mai vorbit de pe respectiva dată, chiar mă întreb dacă mai sunt în viață sau dacă măcar supraviețuiesc printre munți de cutii de pizza și sticle de suc, lipiți de calculator. Alții au mai zis două vorbe, dar și atunci toate începeau și se terminau cu Skyrim… sistemul de crafting… și să vezi magiiile… mamă, ce i-am dat-o aseară dragonului ăluia… cum care dragon? Ă‚la din pădure… Și sunt doar câteva exemple despre felul în care Skyrim a reușit să-și atragă jucătorii, fani înrăiți ai seriei The Elder Scrolls sau doar curioși atrași de hype-ul media și de urletele excitate ale întregului Internet RPG-ist.

Disecat bine și apoi pus la loc ca un imens puzzle, al cincilea joc din serie nu este o inovație uriașă, ci doar aliniat cu ceea ce se așteaptă de la un studio ca Bethesda, cu toată experiența sa în materie de joc de rol. Da, Skyrim este imens, se poate spune că are quest-uri infinite, povești simpatice, surprinzătoare, scârboase sau revoltătoare, modificări de gameplay (în direcția simplificării), dar pur și simplu nu pot scăpa de sentimentul că Bethesda se repetă. Într-un fel, este exact ce a făcut Blizzard cu StarCraft II. E practic același joc, dar cu față tridimensională și unități machiate și transformate, plus o poveste peste. Asta nu înseamnă că e o abordare greșită sau criticabilă în esență, până la urmă nu are rost să strici ceva ce merge foarte bine; totuși, n-am reușit să fiu luată de valul general de entuziasm care a învăluit lansarea lui Skyrim și mai ales notele lui perfecte.

În termeni de poveste principală, eroul (sau eroina, om, pisică, orc, ai 11 rase la dispoziție) se dovedește a fi un personaj special, „dragonborn”: sufletul lui este al unui dragon, ceea ce îi dă posibilitatea nu doar de a omorî dragoni, dar să le și ia puterile, acestea formând unul dintre sistemele nou-introduse în gameplay. Aproape decapitat, dar salvat de (in)oportuna apariție a unui dragon, eroul are de ales între două facțiuni, clasicii imperialiști sau și mai clasicii rebeli; indiferent de alegerea făcută, nu prea suferi consecințe de-a lungul jocului decât în măsura în care s-ar putea să ți se refuze foarte politicos anumite cereri; nu te fugărește brațul lung al legii, te poți mișca între alianțe extrem de ușor, asta ca să poți rezolva cât mai multe quest-uri. Cum discutăm de al cincilea joc dintr-o serie întinsă pe mulți ani, pasionații universului au multe de aflat, numeroase cărți răspândite prin joc oferind bucățele narative sau skill-uri utile.

Iar la acest capitol, Skyrim are misiuni câtă frunză și iarbă. Nici nu pici bine din tutorial, că dai peste o mină. Hmmm… de ce nu, îmi dau si eu mâna cu noile lupte, văd ce echipament pică… două ore mai târziu mina era goală, luasem tot de valoare și hai totuși să mă îndrept spre prima misiune principală, cu primul oraș. Evident că direct acolo n-am ajuns, dar până la urmă s-a dovedit că prima mină era și ea un quest secundar, așa cum sunt multe dintre clădirile în ruine, acoperite de zăpadă, ascunse prin piscuri cețoase, la capătul Tamrielului, în Nordul plin de nămeți. Până și găsirea unui animal de companie pierdut se dezvoltă într-un fir narativ ce nu-și mai încape în propria piele; omori un dragon, mai culegi niște minereuri din ruine Dwemer și-ti faci o armură; te aliezi cu ghilda hoților, cu cea a magilor sau a războinicilor, poți îndeplini scopuri malefice sau din contră, să elimini vampirul sau canibalul ce amenință să te ducă pe căi suspecte…

Alegerea dintre cele 11 rase nu vine și cu o clasă anume. E drept, anumite personaje sunt construite să fie mai mult războinici decât hoți, magicieni și nu arcași, dar fiecare își poate alege direcția de evoluție aproape în orice moment al jocului. Skyrim merge pe panta simplificării și nu te mai pune să aloci puncte la creșterea în nivel în 5, 6 abilități principale, ci doar investești în magie, putere sau stamină. Apoi, într-un sistem asemănător cu cel din Fallout 3, primești un punct pe care să-l investești în perks-uri, bonusuri de diverse calibre fără de care nu prea ai șanse de reușită pe măsură ce înaintezi în joc.

Aceste puncte pot fi din fericire păstrate dacă nu prea ești sigur la început cum să-ți construiești personajul. Aceast sistem oferă destul de multă libertate, iar abilitățile se îmbunătățesc prin simpla folosire: de exemplu, dacă creezi poțiuni des, vei ajunge să excelezi în această activitate până la perfecțiune. Sistemul de crafting îți permite să-ți faci singur arme și armuri și să le îmbunătățești pe cele existente, iar pe deasupra vine și echanting-ul, ceea ce mai adaugă încă un nivel de varietate și complexitate la rezultatele obținute.

Într-o oarecare măsură, avansul monștrilor din joc împreună cu tine (ca în Oblivion) este tot acolo, doar că mult mai nuanțat. Nu mai ai adversari îmbrăcați din cap până în picioare în cele mai tari armuri, dar nici nu poți să rupi un gigant din două lovituri dacă ești abia nivelul patru. Luptele cu dragonii, extrem de importante în economia poveștii, nu sunt floare la ureche, dar nici extrem de dificile, mai ales că Skyrim transformă uriașa reptilă zburătoare într-o apariție comună, chiar dacă total anormală din punctul de vedere al lumii din Tamriel. Direct de la dragonii omorâți eroul nostru „fură” suflete, traduse într-o serie de abilități speciale (Shouts), ce pot fi folosite indiferent dacă ești sau nu axat pe magie. Pur și simplu sunt considerate talente native prin faptul că eroul este „dragonborn”, dar esențialul este să și găsești forma practică de utilizare, aceste „strigăte”fiind realizate sub formă de cuvinte secrete scrise pe zidurile unui turn obscur sau șoptite la ceas de mare taină de vreun NPC…

Sistemul de magie a fost și el modificat, dar de data aceasta în stil BioShock. Poți da magie cu ambele mâini, dintr-una țâșnind foc, din alta gheață. Poți „chema” ajutoare spectrale și între timp să te auto-vindeci, ba chiar și combina aceeași vrajă într-una mult mai puternică. Jucătorii înclinați spre magie au multe de făcut, dar nici cei care preferă combinațiile n-au fost uitați: poți mânui un topor și da o vrajă simultan. Luptele cu arme albe au și ele ceva scos din Fallout 3: astfel, unele omoruri declanșează secvențe cinematice în slow-motion, cu mișcări spectaculoase care retează capete sau spintecă inamicii în două, adăugând la imersiune.

Dacă preferi o armă de două mâini, trebuie să te asiguri că reziști, un topor uriaș este de departe mult mai lent în lovituri decât două săbii sau sabie plus scut. Acestea din urmă sunt ceva mai ciudat de mânuit, uneori parcă nu ai senzația că lovești sau parezi, ci e doar aer în jurul tău. De ajutor în lupte, măcar teoretic, ar trebui să fie și însoțitorii, cărora li se pot da și ordine simple (vino după mine, luptă, golește cufărul), dar să nu vă imaginați vreo interacțiune de tipul celor realizate de Bioware sau Obsidian. Zic teoretic pentru acești companioni mai mult încurcă, ți se bagă în față, îi omori cu săgețile tale, se blochează în texturi eventual și chiar n-ai nicio părere de rău dacă mor; te duci într-o tavernă și îți angajezi alt mercenar, bani să ai. Și luptele cu mulți combatanți pot pune ceva probleme din punct de vedere tehnic, cu inamici sau aliați alergând aiurea, fără vreo contribuție, cadavre care dispar aiurea, schelete care se teleportează într-o altă zonă.

Dacă din punct de vedere al gameplay-ului nu se pot reproșa multe lucruri, partea tehnică a adus destule scrâșniri din dinți pentru jucătorii de PC. În primul rând pentru că probabil pentru prima dată, Bethesda n-a acordat prea multă atenție portării, traducerea lovindu-ne în special în ceea ce privește meniurile. Chiar dacă recentul patch aduce și tasta Esc ca să ieși din meniuri, asta nu înseamnă că încercarea de a remapa o tastă nu se poate termina în refuzul acțiunii puse pe acel buton (mai ales când vine vorba de Favorites, obiecte ce pot fi puse pe un fel de Quick List ca să le ai la îndemână în timpul luptelor); de fapt, folosirea mouse-ului este o chestiune destul de aleatorie, iar butonatul te induce în eroare mai ales la alesul perks-urilor (am pățit să vreau ceva și să mă trezesc în cu totul alt meniu).

Organizarea este tributară mult prea mult consolei pentru binele ei și mai ales pentru placul jucătorului de PC, obișnuit cu un inventar larg, organizabil pe categorii, unde să vadă clar ce obiecte are pe el, ce are în rucsac, ce să vândă și ce nu. De fapt, la prima mea încercare de comerț, în viteză, am vândut tot ce am nimerit și m-am trezit în chiloți pe stradă, ceea ce evident a declanșat comentarii nu tocmai elegante din partea celor cu care mă întâlneam. Nici harta și sistemul de indicare a direcției nu sunt extraordinare, mai ales într-o lume atât de largă precum cea din Skyrim, dar să zicem că te poți obișnui, iar „teleportarea” (Fast Travel) ajută mult dacă vrei să tai din timpii petrecuți pe drum (poți merge pe jos, cumpăra sau fura un cal sau plăti un drum cu căruța până la o nouă destinație). Mai enervante sunt însă încărcările la fiecare intrare și ieșire din orice zonă interioară, dar probabil este o limitare a motorului grafic (în exterior timpii de încărcare sunt aproape nuli, bine camuflați în draw distance-ul imens).

La un joc atât de mare, evident că nu lipsesc nici bug-urile, de la blocaje în texturi, jittering, unghiuri bizare ale camerei sau animații stângace (în continuare nu suport să văd cum merge calul) până la probleme care te opresc să termini o misiune și crash-uri destul de frecvente în desktop. Oricum, trebuie spus că multe dintre problemele întâlnite sunt aleatorii: unii jucători n-au avut probleme, alții o dată pe oră trebuia să restarteze jocul din cauza scăderii inexplicabile de framerate. Personal, a trebuit să fugăresc un NPC de vreo 10-15 ori, repetând același dialog până ce jocul a binevoit să mă ia în considerare și mi-a considerat misiunea îndeplinită.

AI-ul mai are scăpări, dar parcă nu te mai trezești arestat atât de des într-un capăt de țară pentru că ai furat un pahar în celălat; pe de altă parte, m-am trezit și acuzată de furturi neînfăptuite, iar filmul cu pusul de cazane în capul NPC-urilor pentru a fura liniștit este probabil celebru ca exploit stupid. Dialogurile, realizate ca tranziții în secvențe cinematice, te mai pun să vorbești cu pereții sau cu o perdea, eventual îți vezi partenerul de dialog alunecând pe scări sau plantat într-un zid.

Chiar și la nivel vizual s-ar putea să strâmbe destul de mulți din nas, chiar dacă motorul grafic a fost serios îmbunătățit. Este totuși DirectX 9, ceea ce îi va face pe cârcotași să semnaleze texturile de rezoluție destul de mică, animațiile ciudate sau bizarerii în ceea ce privește iluminarea sau efectele. N-am stat să privesc cu lupa zidurile și stâncile, dar într-adevăr de aproape se vede că Bethesda ar trebui să se gândească și la un motor DirectX 11 într-un viitor foarte apropiat. Pe de altă parte, ansamblul este extrem de spectaculos și dacă pot fi încântată de aurore boreale, răsărituri și apusuri de soare printre perdele de zăpadă și ceață, de zborul unui dragon sau de apariția unui masiv mamut, atunci nu am de ce să protestez foarte mult. Un cantitate foarte mare de detaliu a fost băgată, parcă pentru a compensa, în arme și armuri, în detaliile diverselor locuințe, turnuri și peșteri, astfel că rareori îți dai seama că o zonă sau alta au fost copiate pentru a termina lucrurile mai repede.

Lumea din Skyrim este vie, locuitorii își văd de treburile zilnice, se plâng de conducători, sunt de partea rebelilor sau ar vrea să-i vadă pe toți decapitați, oricum sunt la curent cu evenimentele ce i-ar putea afecta. Unii trădează, alții devin aliați fideli, ai oameni-pisică, orci cu temeperament volatil, dragoni și mamuți, rozătoare mutante, schelete ridicate din morminte, tot felul de monștri care abia așteaptă să rupă o bucată din erou. Dialogurile contribuie mult și ele, chiar dacă s-ar putea să le auzi repetându-se, uneori la două NPC-uri aflate unul lângă altul; la fel se mai întâmplă și cu vocile actorilor, dar acest capitol se compensează printr-o coloană sonoră excepțională, marca Jeremy Souls.

Skyrim are șanse mari să fie măcar RPG-ul anului, dacă nu chiar jocul anului. În momentul de față, nici nu prea are concurență în categoria sa, alte jocuri apărute în ultimele 11 luni fiind destul de diferite ca abordare și gameplay. Oricum, oferta este imensă și atracția, irezistibilă. Încă o misiune, încă un level up, iar s-a făcut dimineață, mă duc la serviciu și toată ziua mă gândesc că vreau să mă întorc acasă să mă joc. Cu tot cu bug-uri, cu ciudățeniile nerezolvate aduse de portare, Skyrim este o ofertă de nerefuzat.