The Amazing Spider-Man 2 Review: un păienjeniș mediocru

Dacă există ceva mai prost decât jocurile făcute după filme, acelea sunt filmele făcute după jocuri. Ajunge să ne gândim la producțiile nefaste ale lui Uwe Boll sau la recent apăruta peliculă Need for Speed, ca să ne dăm seama că cele două industrii se amestecă la fel de bine precum apa și uleiul. După un start la fel de greoi, soarta jocurilor bazate pe benzi desenate a luat însă o întorsătură mult mai fericită, seria Batman Arkham dezvoltată de Rocksteady demonstrând cu brio că aventurile super-eroilor se pot transforma în jocuri video excelente. La fel și creațiile Beenox prezentau potențial, chiar dacă liliacul era cu mult înaintea cățărătorului de ziduri pe scara evoluției ludice.  Din păcate, The Amazing Spider-Man 2 este plămădit din cu totul alt aluat decât aventurile de până acum ale Omului-Păianjen.

MAREA EXPRIENȚĂ‚ ÎN DOMENIU ATRAGE GREȘELI ȘI MAI MARI

Echipa de la Beenox nu poate fi numită începătoare, fiind implicată încă din 2005 în jocurile create pe baza licenței Spider-Man. După Spider-Man: Shattered Dimensions dezvoltat în 2010, au urmat Spider-Man: Edge of Time și The Amazing Spider-Man, respectiv The Amazing Spider-Man 2. După portări, aceste prime proiecte realizate pe cont propriu au marcat un start chiar promițător, dar acest ultim episod te face să-ți pui semne de întrebare în legătură cu viitorul francizei.

Spider-Man este unul dintre cei mai originali și mai îndrăgiți super eroi ai universului Marvel, fiind renumit pentru simțul tăios al umorului. În cel mai nou joc, acest simț este redus la niște propoziții seci și repetate la infinit, care ar umple de rușine și cel mai prost comerciant de mașini la mâna a doua. Undeva pe drum s-au pierdut personalitatea și spiritul atât din personaj, cât și din joc, locul lor fiind luată de o colecție de elemente generice.

Totul pornește de la povestea care pare mai degrabă o înșiruire de evenimente țesute cu o pânză șubredă cu fir de păianjen subțire și nu o poveste demnă de un lungmetraj. Misiunile principale sunt mai degrabă episoade independente rupte din diferite ediții ale benzilor desenate și nu rezultatul natural al unui fir epic gândit consecvent. Dezamăgirea este și mai mare când vezi cum defilează de-a lungul misiunilor personaje care mai de care mai cunoscute ale acestui univers: Black Cat, Kraven The Hunter, Kingpin, Shocker, Electro sau The Green Goblin. Potențialul poveștii este omorât din fașă de dialogurile inodore, incolore și insipide.

The Amazing Spider-Man 2 se reduce un joc al numerelor în care producătorii au fost nevoiți să bifeze pe fișa de inventar atingerea anumitor cantități: x număr de personaje, y număr de dialoguri, z număr de costume și  Zx3 număr de upgrade-uri. Deși jocul nu duce lipsă de misiuni secundare, de costume ce pot fi deblocate și ale căror caracteristici pot fi îmbunătățite, acestea sunt înghesuite lângă întâmplările principale fără pic de urmă de armonie. Nici necesitatea de a interveni în crimele mai mărunte pentru a-ți menține reputația nu dă o impresie eroică, ci se reduce la o luptă cu statisticile.

PREA MULTĂ‚ PÂNZĂ‚, PREA PUȚIN SPAȚIU

În mijlocul goanei după numere jocul a devenit un clișeu prea puțin distractiv. Atât povestea, cât și gameplay-ul sunt foarte rigide și lipsite de spectaculozitate – un lucru de neiertat în cazul unui joc menit să ilustreze cât de uimitor este să cutreieri New York legănându-te liber printre clădiri. Trecând de povestea liniară, observăm încercarea producătorilor de a inova felul în care te miști în lumea de joc, intregrând un nou sistem automatizat, bazat pe alegerea unor puncte de aterizare. Rezutatul se traduce într-o puzderie de animații întrerupte de alegerea punctelor intermediare de pe traseu.

Mai mult, producătorii au reușit să complice inutil și sistemul clasic de legănat cu ajutorul firelor ce țășnesc din încheietura lui Peter Parker, jocul pierzând satisfacția oferită de această modalitate de travesare a Manhattan-ului. Cea mai mare supărare cauzată de metoda clasică de deplasare a Omului Păianjen este faptul că adesea jocul nu găsește puncte de balans corespunzătoare, chiar dacă ești în mijlocul New York-ului plin de zgârie-nori. Și aici apar replicile agasante ale lui Spidey, care ține să te anunțe din minut în minut că nu întotdeauna ai de ce te agăța, nici măcar în orașul care nu doarme niciodată.

UNA MIE, UNA ȚIE, COMBO METER DE CONSUMAȚIE

Când vine vorba de confruntări nu ai cum să un observi influența jocurilor Batman Arkham amintite la începutul articolului. Inspirați de sistemul dezvoltat de Rocksteady, băieții de la Beenox au încercat să includă un model fluent de lupte bazat pe mișcări ofensive, defensive și atacuri speciale. În teorie Spidey cară pumni în stânga și picioare în dreapta, simțul său de păianjen ajutându-l să detecteze pericolul izvorât din atacurile adversarilor. Cu fiecare lovitură, parare și contra-atac reușit combo meter-ul de pe ecran urcă din ce în ce mai sus, crescând șansa ca eroul nostru să execute una dintre mișcările lui speciale. Dacă îți iei una peste țeastă, combo meter-ul ajunge la zero și o iei de la capăt.

În teorie sună bine, dar în practică, sistemul este destul de tern. Oponenții sunt mai degrabă saci de box decât criminali iscusiți, anulând astfel speranța unei confruntări mai provocatoare și răpind orice satisfacție. După combo meter, joaca de-a numerele continuă cu experiența acumulată. Pe de o parte ai costumele, pe care, cu cât le folosești mai mult, cu atât se îmbunătățesc atributele lor. Pe de altă parte ai marafeții primiți în urma confruntărilor, pe care îi poți investi în achiziționarea unor noi abilități. După parcurgerea listei îți vei da seama că numărul de abilități cu adevărat utile este foarte restrâns. Mai ales dacă iei în considerare AI-ul care stă și așteaptă la doi pași în fața ta să fumezi o țigară înainte să dea alarma.

OCHELARI DE CAL ȘI DOPURI DE URECHI

Mediocritatea continuă și când vine vorba de grafică. Jocul arată învechit și prăfuit, prețul de titlu AAA fiind o crimă când vezi cât de slabă e grafica până și pe consolele next-gen. Au trecut opt ani de când au apărut PS3 și Xbox 360, jocul publicat de Actisivion însă nu arată nici o îmbunătățire față de redarea vizuală din acele vremuri, încadrând acest titlu în șirul produselor ale căror scop singular este mulgerea portofelului din buzunarele jucătorilor.

Cea mai arătoasă versiune rămâne cea de PC, care suferă și ea de lipsa optimizării, manifestată prin sacadări inexplicabile și timpi de încărcare mult prea lungi. Dacă vorbim de versiunea de PC, cel mai recomandat este să vă echipați cu multă răbdare și un gamepad decent, deoarece controlul prin tastatură și mouse eșuează lamentabil. Când vine vorba de sunete, mai bine vă puneți poftele în cui: chiar dacă vorbim de un joc, care cel puțin în teorie este adaptat după film, actorii din peliculă nu-și împrumută vocile personajelor din joc.

PÂNZĂ‚ MULTĂ‚, SĂ‚RĂ‚CIA OMULUI-PĂ‚IANJEN

The Amazing Spider-Man 2 este dezamăgitor: după mai multe episoade distractive și pline de potențial, Beenox s-a încurcat în propriile planuri și a scos un joc inferior din toate punctele de vedere. Chiar dacă sunteți fan înflăcărat al lui Spidey mai bine dați banii pe benzile desenate reale, decât să le adunați pe cele virtuale împrăștiate fără tragere de inimă în lumea acestui joc.