Shadow of The Tomb Raider Review: o reîntoarcere la origini?

Recentele aventuri ale Larei Croft (reboot-ul Tomb Raider din 2013 și Rise of The Tomb Raider) au adoptat o formulă vizibil alterată față de seria originală, devenind mai degrabă shootere third person open world și abandonând într-o mare măsură combinația de explorare, aventură, acțiune si platforming regăsită în jocurile Tomb Raider inițiale. Odată cu Shadow of The Tomb Raider și trecerea la un nou studio producător (Eidos Montreal), seria face din nou un pas hotărât către valorile sale de altădată, păstrând însă și o mulțime dintre neajunsurile caracteristice titlurilor sale moderne.

Narativ vorbind, nu putem spune că noile jocuri Tomb Raider au dus-o foarte bine: reboot-ul din 2013 a avut o poveste tolerabilă, însă Rise of The Tomb Raider a reușit să strice mai tot, propunând un fir epic confuz, din care nu lipseau ingrediente demne de o telenovelă: organizația secretă malefică, profetul pe care adepții tuturor religiilor îl caută de ani de zile, dar și o mamă vitregă bolnavă de cancer… Situația a fost salvată de gameplay-ul propriu-zis, care readucea o anumită doză din explorarea si puzzle-urile caracteristice seriei, mai ales în ceea ce privește conținutul suplimentar inclus în ediția 20 Year Celebration. Per total însă, îndrăznesc să afirm că aceste două experiențe Tomb Raider nu au fost tocmai pe placul fanilor vechi ai seriei.

Și probabil că echipa de la Eidos Montreal are asemenea fani în rândul membrilor săi, Shadow of The Tomb Raider fiind conceput în stilul aventurilor clasice ale Larei: peisaje maiestuoase și temple părăsite, care dau un puternic sentiment de singurătate, puzzle-uri mult mai numeroase, un decor mai apropiat de conceptul original al seriei (evident, inspirat din Indiana Jones), dar și explorare și platforming mult mai prezente decât acțiunea propriu-zisa. Din acest punct de vedere, pot să afirm fără dubii că Shadow of The Tomb Raider este, de departe, cel mai reușit joc al acestei trilogii moderne.

Și totuși, titlul celor de la Eidos Montreal cară și „balastul” dobândit de serie în ultimii ani: medii de joc semi-deschise, în care sunt „aruncate” parcă prea multe obiecte colecționabile, unele misiuni secundare fără prea mare aport narativ, adăugate parcă doar pentru a mări artificial durata de joc, un sistem de RPG cu skill-uri, upgrade-uri pentru arme și costumații care adaugă anumite abilități speciale etc. Și toate acestea în condițiile în care luptele armate, de această dată, nu sunt deloc elementul central al jocului, majoritatea confruntărilor cu inamicii putând fi rezolvate printr-o abordare stealth, Lara fiind capabilă să-și elimine mai toți inamicii prin numeroase metode silențioase. Însă prezența acestor elemente este… tolerabilă, devenind, după cum am amintit deja, o obișnuință pentru titlurile Tomb Raider recente.

Ce nu mai poți digera atât de usor este superficialitate cu care este, din nou, tratată povestea jocului. Și nu neapărat povestea per ansamblu, care este oricum mult mai „suportabilă” față de cea din Rise of The Tomb Raider, ci caracterul de-a dreptul pueril al personajului principal, Lara Croft fiind portretizată de acest joc, în unele momente, drept o veritabilă urmașă a Vioricăi Dăncilă. Organizația malefică din jocul precedent se întoarce, cu o motivație mai credibilă, iar Lara, împreună cu amicul ei Jonah (pe care îl cunoaștem deja din cele două titluri precedente), călătorește până în jungla peruviana pentru a o opri.

Intriga este decentă pentru o nouă aventură de tip Indiana Jones, însă modul în care curg anumite dialoguri te fac să apeși cu disperare butonul de skip pentru a reveni la liniștea caracteristică jocului propriu-zis. Aici suspectez că au intervenit și câteva neînțelegeri între echipa de producători și oamenii în costume care iau deciziile importante la Square Enix. De ce spun asta? Ei bine, finalul inițial al jocului lega această aventură a Larei de începutul primului Tomb Raider, cel lansat în 1996, sugerând că Shadow of The Tomb Raider a încheiat „perioada de inițiere” din viața eroinei sale principale. Update-ul Day 1 alterează însă semnificativ această secvență, transformând-o într-un capăt de drum insipid și incolor pentru o poveste și așa șubredă. Cine știe câte alte astfel de referințe, introduse probabil de echipa de la Eidos Montreal, au fost eliminate din joc la sugestia finanțatorilor?

Controlul a rămas în mare parte neschimbat față de cele două titluri precedente, cu bune și cu rele. În principiu, lucrurile funcționeaza corect din acest punct de vedere: Lara răspunde bine la comenzi, iar executarea unor sarituri sau manevre mai riscante este exactă în majoritatea cazurilor. Din păcate, există în continuare și momentele când eroina refuză să se agațe de unde trebuie și cade in gol, iar cel mai recent checkpoint „zace” activat acum mai bine de jumătate de oră (mai ales pe nivelurile avansate de dificultate, unde dispar și indiciile vizuale referitoare la suprafețele cu care Lara poate interacționa).

Per total însă, cand vine vorba de cea mai importantă componentă din Shadow of The Tomb Raider, explorarea, lucrurile stau bine. Ba chiar vă recomand să căutați atent criptele și mormintele ascunse (din nou opționale, povestea principală putând fi parcursă și fără a le explora), acestea oferind unele dintre cele mai bune puzzle-uri din joc. Ca o ultimă mențiune, Lara a învățat din nou să înoate, o porțiune importantă din timp fiind petrecută explorând tot felul de subterane inundate și gestionând rezerva de aer a protagonistei.

Grafic, Shadow of The Tomb Raider se prezintă foarte, foarte bine, cu câteva mențiuni legate de iluminarea anumitor scene, unde parcă fie avem parte de lumină mult prea slabă, care efectiv te impiedică să te orientezi cum ar trebui, fie de prea multă lumină, detalii importante precum umbrele sau unele obiecte fiind pierdute astfel. Însă aceste momente sunt foarte rare, în majoritatea sa noul joc încântând privitorii cu peisaje superbe și efecte vizuale foarte reușite. Surprinzător de plăcut este și framerate-ul constant, care deși blocat la 30 de cadre pe secundă pe console, oferă un sentiment de cursivitate parcă inaccesibil multor altor titluri atât de arătoase.

Iar dacă deții o consolă recentă (PS4 Pro sau Xbox One X), vei putea să apreciezi anumite detalii fine, redate în rezoluție 4K (consola Sony folosește tehnologia de redare checkerboarding, în timp ce sistemul Microsoft atinge o rezoluție aproape de cea nativă). Alternativ, poți opta pentru rezoluția 1080p standard, cu un framerate ce tinde spre 60 de cadre pe secundă (fara a fi însă constant). Evident, din postura de utilizator de PC performant, le poți avea pe ambele în același timp.

În ciuda scenariului tâmpițel și a unor replici de-a dreptul copilărești, Camilla Luddington oferă cea mai bună prestație vocală a sa în rolul Larei Croft. Din păcate, nu același lucru se poate spune despre interpreții altor roluri, mai ales în ceea ce privește personajele din misiunile secundare ale jocului. Desi Shadow of The Tomb Raider oferă o opțiune prin intermediul căreia aceste personaje pot vorbi în limba lor nativă, volumele și mixul acestor dialoguri este realizat complet aiurea, ruinând sentimentul acela de imersiune în atmosfera jocului. În plus, chiar dacă ai dezactivată opțiunea amintită mai devreme, unele personaje vor continua să vorbească în limba lor, dovedind că această parte a jocului mai avea nevoie de testare suplimentară înainte de lansare.

Ajuns la finalul acestui review, realizez că Shadow of The Tomb Raider este un joc destul de greu de evaluat. Pe de-o parte, apreciez enorm accentul pus pe explorare, pe puzzle-uri și pe elementele ce, acum mai bine de două decenii, ridicau această serie în rândul celor mai importante titluri ale vremii. Pe de altă parte, mă doare când văd din nou că, nici de această dată, scenariștii nu au fost în stare să-i ofere Larei o motivație narativă pe măsura tradiției acestui personaj. Obiectiv vorbind, Shadow of The Tomb Raider este un joc mai mult decât decent și merită parcurs, însă puteți aștepta liniștiți o reducere semnificativă de preț până să o faceți.