Românii de la Amber se dezvoltă într-o rețea de studiouri producătoare de jocuri

Românii de la Amber se dezvoltă într-o rețea de studiouri producătoare de jocuri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Continuând strategia de creștere pe plan internațional demarată prin deschiderea a două birouri în Statele Unite ale Americii în 2017, Amber pune bazele unei rețele de studiouri dezvoltatoare de jocuri, strategie prin care își propune să concureze cu cele mai reputate companii de gaming din lume.

Pentru a susține această creștere, doi veterani ai industriei de jocuri din România – Mihai Sfrijan, fost GM al King România, și Viorel Marinescu, fost Head of Operations al Electronic Arts România – s-au alăturat echipei de management a Amber. Cei doi vor coordona crearea și dezvoltarea rețelei, maximizând potențialul creativ și comercial al studiourilor interne pe plan local și internațional.

„De doi ani, Amber s-a angajat într-un proces de transformare dintr-o firmă de servicii într-o agenție creativă. Astazi, studioul aduce sub umbrela sa echipe creative cu obiective precise și proiecte extrem de diverse. Rețeaua Amber este alcătuită în acest moment din Lorraine, Avalon și Amber Live Ops și cred că talentul și viziunea acestor studiouri vor genera succes internațional”, a declarat Mihai Sfrijan, Head of Studios în cadrul Amber.

Lorraine este un studio bucureștean specializat în jocuri midcore multiplayer, precum Rumble Heroes, titlu care va fi lansat oficial în iulie 2018. Primul proiect realizat de Lorraine a fost jocul Link Twin, premiat cu medalia de argint la conferința Pocket Gamer Connects din Londra. Avalon este un studio specializat în jocurile pentru mobil de tip casual puzzle, care a realizat în parteneriat cu Disney jocul Cinderella Free Fall. Amber Live Ops este un studio ce operează multiple jocuri pentru clienți externi, precum Gameloft sau Outfit 7.

În prezent, studioul Avalon lucrează la Funko Pop, un proiect realizat împreună cu NBCUniversal, în timp ce Amber Live Ops se concentrează în această perioadă pe titlurile My Talking Hank și City Mania.

Cei mai noi membri ai echipei manageriale, Viorel Marinescu și Mihai Sfrijan, completează suita executivă compusă din Mihai Pohonțu (CEO Amber, fost VP pe platforme emergente la Samsung Electronics, VP Product Operations in cadrul Disney Interactive și fondator al Electronic Arts în România), Dragoș Hâncu (GM Amber, fost Senior Development Director la Electronic Arts România), Scott Humphries (Head of Product Development, fost Executive Producer la Disney si Electronic Arts), Tudor Postolache (Head of Operations, fost Director Global Test Organization în cadrul EA), Iulian Anton (Executive Producer), Raluca Iorga (Finance Controller) și Ana Pohrib (People Ops). 

Amber are în prezent 220 de angajați în biroul central din București și deține două birouri satelit în San Francisco și Los Angeles. În 2018 estimează că va realiza o cifră de afaceri de 7,5 milioane de dolari, fiind compania de software cu cea mai rapidă creștere din România conform clasamentului Inc. 5000 Europe.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani