Restructurări în cadrul Steam: secțiunea Video va fi eliminată

Restructurări în cadrul Steam: secțiunea Video va fi eliminată
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aflați sub constanta amenințare a noului Epic Games Store, cei de la Valve au hotărât să realizeze câteva modificări în cadrul Steam. Pentru început, s-a decis eliminarea secțiunii „Video” din cadrul magazinului Steam, prin intermediul căreia utilizatorii aveau acces la diferite clipuri video, documentare, filme sau serii animate, fie ele gratuite sau oferite contra cost.

Decizia a fost luată fiind luate în considerare preferințele utilizatorilor serviciului Steam, majoritatea dintre aceștia neaccesând acest conținut, multi neștiind despre existența acestei secțiuni.

De asemenea, Valve va elimina de pe Steam toate clipurile video nelegate de domeniul gaming-ului, considerând că acestea nu se încadrează în subiectele de interes ale utilizatorilor acestui serviciu. Clipurile și documentarele despre gaming vor fi pastrăte, însă nu vor mai beneficia de o secțiune dedicată, urmând să fie accesibile doar prin operațiunea de cautare, user tags, recomandări sau grație asocierii cu un joc sau o aplicație software distribuită prin Steam.

Clipurile comerciale deja achiziționate prin intermediul Steam de către utilizatorii acestui serviciu vor rămâne asociate cu aceste conturi și vor putea fi accesate în continuare doar de către acești cumpărători.

Steam Videos

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
LEGEA pe care o așteptau extrem de mulți ROMÂNI. S-a decis azi, 28 martie: Așa cum am promis
LEGEA pe care o așteptau extrem de mulți ROMÂNI. S-a decis azi, 28 martie: Așa cum am promis
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Cum arată noul Hyundai Tuscon? SUV asiatic cu mulți fani în România - GALERIE FOTO
Cum arată noul Hyundai Tuscon? SUV asiatic cu mulți fani în România - GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…