Remember Me Review: amintiri din Parisul viitorului

Ce te faci când mintea ta… nu mai este a ta? Ce se întâmplă atunci când amintirile unei persoane pot fi descărcate, modificate, sau chiar șterse fără acordul său? Trebuie să recunosc că acest scenariu m-a intrigat și m-a determinat să încerc Remember Me.

Remember Me este primul joc produs de studioul francez Dontnod Entertainment și ne propune să trăim aventurile lui Nilin, o femeie puternică înzestrată cu talentul de a fura și modifica amintirile tuturor oamenilor ce au cipuri Sensen implantate în creier. Acțiunea se petrece în anul 2084 în Neo-Paris, un oraș al mizeriei și al sclaviei care nu mai seamănă deloc cu Parisul de astăzi. Toți locuitorii orașului au implantate cipuri Sensen, ce le permit să-și șteargă amintirile lor neplăcute, să retrăiască alte amintiri, ba chiar să le și trimită către alte persoane – un fel de Facebook al amintirilor.

Jocul începe în momentul în care memoria lui Nilin este parțial ștearsă în uriașa închisoare La Bastille. Cu ajutorul lui Edge, un personaj care reușește să se conecteze la implantul din creierul protagonistei și să comunice cu aceasta, Nilin reușește să evadeze înainte de a-i fi ștearsă complet memoria. Din acest moment pornește lupta eroinei pentru regăsirea propriei identități și pentru stoparea activității corporației Sensen.

6 poze
Vezi galeria foto

Remember Me este un joc de acțiune third-person presărat cu elemente de adventure, iar în pofida timpului futuristic în care se petrece acțiunea, oamenii nu mai folosesc arme de foc pentru a se lupta, ci se bat cu mâinile goale. Deci, ca să fie clar de la început, nu este vorba de un shooter. Și ajung la primul și cel mai mare lucru care m-a deranjat la acest joc: luptele. Sunt multe, lungi, iar satisfacția înfrângerii hoardelor de inamici este din ce în ce mai mică.

În Remember Me luptele par că sunt incluse pur și simplu pentru a lungi artificial timpul de joc. Mai mult decât atât, într-un titlu în care povestea se bazează pe o dramă emoțională serioasă, iar fiecare misiune are rolul final de a oferi mai multe informații despre personaje și despre lumea din jur, este absurd să strici ritmul jocului ocupând sute de minute cu lupte împotriva unor inamici generici ce au atacuri previzibile și puerile. Pe parcursul luptelor m-am simțit pur și simplu ca în cele mai proaste jocuri cu supereroi.

Este păcat că s-a ajuns la situația asta și ar fi putut fi ușor evitată dacă inamicii ar fi fost plasați cu moderație, în locuri unde ar fi avut sens să existe. Luptele împotriva a 4 tipuri de inamici deodată, în loc să creeze o experiență distractivă, duc la câteva minute de țopăit în jurul inamicilor și de câte un atac între țopăieli, din cauza faptului că fiecare inamic merge și atacă diferit, iar Nilin trebuie să se ferească atunci când apare avertizarea de atac deasupra inamicului (în stil Arkham Asylum/City). Și, credeți-mă, apare foarte des.

Altfel, au existat și câteva idei interesante în sistemul de luptă – există 4 combo-uri iar fiecare lovitură dintr-un combo poate fi personalizată astfel încât să rănească puternic inamicul, să îi regenereze o parte din viața lui Nilin sau să-i reîncarce superputerile. Există inamici „electrizați” care o rănesc pe Nilin chiar dacă ea este cea care atacă, așa că posibilitatea de a regenera viața prin combo-uri este o idee drăguță care contracarează acest efect.

Nilin deține câteva super-puteri pe care le poate folosi din când în când în timpul luptelor. Acestea îi permit, spre exemplu, să capete o forță fizică mai mare și să fie extrem de puternică pentru câteva secunde, să plaseze o bombă pe un inamic, să paralizeze temporar inamicii din jur sau chiar să întoarcă un inamic împotriva aliaților săi.

În afara luptelor care, din păcate, ocupă prea mult din timpul de joc, Remember Me are și multe porțiuni de tip Uncharted, în care Nilin trebuie să se cațere prin diverse locuri. Aceste porțiuni sunt destul de bine realizate chiar dacă există unele momente incredibile în care Nilin pur și simplu refuză să se prindă de o platformă și cade în iadul „reload checkpoint”.

Au fost și câteva momente de puzzle binevenite și mi-aș fi dorit să văd ceva mai multe astfel de secvențe în loc de bătaia fără sens din majoritatea jocului. De exemplu, există 5 scene în care Nilin trebuie să altereze amintirile unor persoane prin exploatarea unor mici „breșe” mintale – acest lucru se realizează prin derularea amintirii respective și exploatarea diferitelor breșe din amintire până când este descoperită combinația corectă care va duce amintirea către rezultatul scontat. Spre exemplu, Nilin va schimba memoria unei femei în așa fel încât să creadă că organizația Sensen i-a ucis soțul, astfel cooptând-o pentru a lupta împotriva Sensen. Mi-aș fi dorit să văd mult mai multe scene de acest gen, însă producătorii au considerat că luptele cu roboți zburători și cu oameni posedați de cipurile implantate sunt mai interesante.

Cutscene-urile sunt realizate într-un mod remarcabil, iar povestea, spre finalul jocului, devine chiar interesantă și savurabilă. Asta dacă jucătorul are răbdare să treacă de valurile agasante de inamici.

Grafica jocului nu este neapărat memorabilă, dar se pretează la atmosfera dorită iar optimizarea jocului face ca framerate-ul să nu fie o problemă chiar și pe un calculator mai modest. Camera jocului, în schimb, mi-a jucat feste pe tot parcursul trecerii prin poveste. Menționez că am jucat din mouse și tastatură, iar camera din Remember Me oferă o experiență ciudată – mișcările mouse-ului sunt transpuse greoi în joc iar uneori camera decide să se rotească vreo 720 de grade de una singură, fiind probabil și ea plictisită de nenumărații monștri din joc.

Parisul anului 2084 arată interesant – o combinație de zgârie-nori cu clădiri dărăpănate – dar poate puțin prea artificial pentru a fi luat în serios. De multe ori orașul pare a fi pur și simplu construit modular, în așa fel încăt să poată fi străbătut de Nilin în misiunile sale din joc. Momentele în care trecem prin apropierea porții Saint-Denis, a bazilicii Sacre-Coeur sau a Turnului Eiffel sunt frumoase și ne amintesc de locul și situația în care se află protagonista, dar mi-ar fi plăcut să văd un oraș mai organic, în care chiar să pot crede. E un pic ciudat faptul că studioul parizian care a realizat jocul nu a reușit să creeze în totalitate o atmosferă de… Paris.

Remember Me nu este un joc neapărat rău. Ideea de la bază a fost interesantă iar, exceptând momentele de luptă care pur și simplu țin jocul în loc și nu oferă satisfacție, avem în față un titlu cu niște elemente curajoase pentru un studio nou, în special cele de puzzle și platforming. Mi-aș fi dorit să văd mai multe misiuni de tipul „modifică amintirile persoanei X” și să existe mai multe moduri de rezolvare a acestora, având în vedere că tema jocului este aceea a insecurității amintirilor. Din păcate, îmi voi aminti de Remember Me drept acel joc care a avut potențial dar a luat decizii de design greșite, devenind un beat”em”up pentru copii.