Psychonauts 2, amânat până în 2020

Tim Schafer, liderul celor de la Double Fine Productions, a anunțat că, în urma participării studioului la E3 2019, s-a luat decizia de a amâna lansarea jocului Psychonauts 2 până în 2020, echipa producătoare fiind restrânsă și având nevoie de mai mult timp pentru a livra un produs de calitate.

La E3 2019, Schafer a fost prezent pe scena celor de la Microsoft, unde a fost făcut anunțul conform căruia Double Fine Productions va intra în familia Xbox Game Studios, devenind astfel un studio first party al gigantului din Redmond.

Din fericire pentru cei care au contribuit financiar la realizarea jocului sau au ales să plaseze o precomandă pentru acesta, în ciuda noului parteneriat cu Microsoft (care a devenit și publisher al jocului), Psychonauts 2 va fi livrat anul viitor pe toate platformele pe care a fost promis, inclusiv pe PlayStation 4.

Psychonauts 2 este așteptat în cursul anului 2020, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One, PC (Windows si Linux) și Mac.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]