Project CARS 2 Review: cursă cu probleme

Jocurile de curse cu mașini se pot încadra în două mari categorii: cele arcade, precum reprezentatele seriilor Need for Speed, Burnout sau Flatout, și simulatoarele mai serioase, de nișă, cum ar fi Assetto Corsa, iRacing sau RaceRoom. Acestea din urmă nu sunt însă foarte accesibile majorității publicului, fiind câteodată mult prea dificile, trase în jos de sisteme incomode de acces la joc (free-to-play cu o mulțime de DLC-uri plătite, abonament lunar etc.), fie pur și simplu de lipsa de notorietate. Aici ar trebui să intre în scenă serii precum Forza Motorsport sau Gran Turismo, suficient de realiste pentru a putea fi considerate simulatoare, însă gândite din start pentru a fi accesibile unei categorii cât mai numeroase de jucători.

Din păcate, cele două nume amintite mai devreme și-au făcut un titlu de glorie din disponibilitatea exclusivă pe platformele celor de la Microsoft, respectiv Sony. Astfel, până nu demult, cei care își doreau un titlu cu mașini serios, însă accesibil, erau nevoiți să se reorienteze către consolele Xbox sau PlayStation, chiar dacă dețineau un PC puternic. Din fericire, toamna acestui an vine cu o serie de soluții în acest sens, cum ar fi Project CARS 2 al celor de la Slightly Mad Studios sau sosirea, în premieră, a lui Forza Motorsport 7 pe PC. Acesta din urmă va face însă subiectul unui alt articol, iar astăzi ne vom opri asupra lui Project CARS 2, singura opțiune multiplatform demnă de a fi luată în seamă pentru cei care doresc mai mult de „apasă X, A sau Space pentru NOS” de la jocul lor cu mașini.

Primul Project CARS a reprezentat o inițiativă interesantă, cei de la Slightly Mad Studios (autorii mini-seriei Need for Speed Shift) apelând la ajutorul fanilor pentru finanțarea jocului. Din păcate, rezultatul nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, Project CARS fiind tras în jos de optimizarea slabă pentru console, controlul conceput în primul rând pentru volan și pedale (cu un comportament dezamăgitor pe gamepad sau tastatură) și, nu în ultimul rând, aspectul grafic, destul de slab în comparație cu ce oferea concurența. Din fericire, Project CARS 2 promite să rezolve toate aceste probleme. Sau măcar să încerce, într-o anumită măsură.

Din păcate, încă din start, Project CARS 2 lasă impresia unui produs insuficient șlefuit, cu un aspect neîngrijit al meniurilor, dar și o perioadă de acomodare mult mai lungă decât ar fi cazul. Spre exemplu, am luat de bune promisiunile producătorilor conform cărora jocul a fost optimizat acum și pentru controlul via gamepad. Rezultatul, ca și în primul joc al seriei, a fost o mașină aproape incontrolabilă, care aproape la fiecare curbă poposea în nisipul de pe marginea traseului. După mult prea mult timp petrecut în meniuri, ajustând tot felul de setări, pornind de la assist-uri și trecând prin preset-uri legate de sensibilitatea ale controllerului sau de unghiurile camerelor, am obținut în sfârșit un joc controlabil fără a apela la opțiuni de genul frânei automate la curbe. Însă, sincer, nu știu câtă lume va avea răbdare să parcurgă acești pași, Project CARS 2, în configurația sa inițială, fiind departe de conceptul de „pick up and play”.

Trecând peste acest aspect și luptându-mă în continuare cu meniurile stângace și complet neatractive din punct de vedere vizual, am trecut la modul Carieră al jocului. La acest capitol, Project CARS 2 nici măcar nu-și impune să copieze concurența, propunând propria abordare: jucătorul este invitat fie să pornească de jos, de la disciplinele sporturilor cu motor dedicate piloților începători, și să progreseze, sezon cu sezon, către culmile reprezentate de campionatele de Indy Car, raliuri sau anduranță. Alternativ, poți debuta direct într-o disciplină mai avansată, pierzând însă antrenamentul și experiența rezultată din „progresul natural” prin ceea ce are de oferit jocul.

Ce merită apreciată este reproducerea fidelă a condițiilor din fiecare disciplină sportivă abordată: fiecare are un sistem de punctare diferit, în unele obțin puncte și ocupanții primei poziții în calificări, precum și pilotul ce înregistrează cel mai bun timp în cursă, unele folosesc plecarea de pe loc, în timp ce altele se bazează pe startul lansat (precedat de un tur de formare) și multe alte particularități de acest tip. Bazându-vă pe aceste condiții, dar și pe comportamentul diferit al mașinilor din fiecare clasă, vă veți descoperi rapid disciplinele favorite.

Asta până când veți da, în mod inevitabil, peste sumedenia de bug-uri: în unele curse jocul sare peste calificări, deși acestea sunt activate, în altele ești penalizat fără a ști de ce, iar un drive through penalty (trecere pe la boxe) poate face diferența dintre o poziție pe podium și un loc la coada clasamentului. Ajunsesem la un moment dat să primesc penalizăre și când eram singur pe circuit, neîncâlcând nicio regulă. În alte curse, culmea, atunci când tăiam viraje sau tamponam oponenții în mod voit nu eram penalizat deloc. Posibil ca acest neajuns să fi fost însă corectat de cel mai nou update al jocului, după instalarea acestuia (cam pe la mijlocul campaniei, în sesiunea mea de joc) problemele de acest gen începând să fie din ce în ce mai rare.

Unul dintre atuurile jocului este implementarea condițiilor meteorologice variabile: pe lângă faptul că poți concura pe timp de ploaie sau ninsoare, vremea poate evolua pe parcursul unei curse, de la soare la nori și apoi averse puternice sau invers. Aici producătorii merită atât lăudați, implementând mecanici de joc precum bălțile tridimensionale ce se pot forma pe circuit (prezente și în Forza Motorsport 6), dar și trași de urechi, bug-urile făcându-și simțită prezența și aici. Câteodată, în cadrul aceleiași curse desfășurate pe timp de ploaie, mașina proprie fie devine incontrolabilă, fie oferă un grad de stabilitate mult peste cel al oponenților, care acvaplanează mai ceva ca un delfin hiperactiv. Astfel, fie câștigi întrecerea la o diferență mare (indiferent de nivelul de dificultate ales), fie nu poți sta pe circuit nici măcar o tură. În aceeași cursă, cu aceeași mașină.

Prestația bună în campionatele din modul Carieră deblocheaza și o serie de evenimente de tip „Invitational”, în care ai ocazia de a sta la bordul unor veritabili clasici ai sportului cu motor, fiind nevoit să câștigi curse în condiții ceva mai speciale. De asemenea, comportamentul mulțumitor la volanul mașinilor unei anumite mărci va rezulta în invitația de a deveni ambasador al acelui producător, dacă treci anumite teste. Ambele reprezintă o variațiune bine venită, desfășurarea campionatelor propriu-zise fiind destul de monotonă în rest.

Relativa monotonie este cauzată și de numărul destul de redus de mașini disponibile în fiecare disciplină sportivă. Întregul joc include aproximativ 180 de bolizi licențiați, însă sunt discipline în care nu poți alege decât un singur model de mașina. Și, din păcate, nu mă refer doar la competițiile mono-marcă, cum ar fi Cayman Cup. De asemenea, chiar dacă Project CARS 2 are una dintre cele mai vaste oferte de circuite dintre toate jocurile de acest gen, pe parcursul campaniei parcă se pune prea mult accent pe unele dintre acestea, cum ar fi Imola, Mount Fuji, sau Long Beach, în detrimentul altora.

În ceea ce privește prezentarea, Project CARS 2 variază, din nou, un pic mai mult decât ar fi cazul. Grafic, putem spune că jocul arată mulțumitor, cu unele momente chiar apreciabile, cum ar fi cursele pe ploaie puternică. Totuși, aspectul nu se ridică încă la nivelul concurenței, Project CARS 2 neputându-se compara, spre exemplu, cu demo-ul Gran Turismo Sport (pe care am avut ocazia să-l încerc cam în același timp) Totuși, per total, nivelul grafic este satisfăcător, mașinile fiind modelate decent, cu borduri reproduse în detaliu și cu un model de damage mult peste ce oferă Gran Turismo-ul amintit mai devreme. Circuitele sunt însă urâțele, iar iluminarea nu suferă comparație cu ceea ce oferă concurența, Project CARS 2 fiind net inferior la acest capitol.

Sunetul din timpul cursei este însă la înălțime, motoarele diferitilor bolizi „torcând” exact ca în realitate. Din păcate, și aici sunt elemente care lasă de dorit, cum ar fi discursul despre Ayrton Senna pe care l-am auzit de mult prea multe ori în timpul ecranelor de loading (câteodată mai lungi decât mă așteptam). Optimizarea, în special în ceea ce privește versiunile pentru console ale jocului, beneficiază de îmbunătățiri majore, Project CARS 2 rulând impecabil pe consola noastră de test (PS4 Pro), cu un framerate constant de 60 de cadre pe secundă.

Nu putem încheia acest articol fără să amintim de Photo Mode-ul implementat în Project CARS 2, ceva mai limitat în ceea ce privește setările avansate decât opțiunile similare oferite de jocurile concurenței. Mai grav este însă că jocul are tendința de a se bloca atunci când încerci să realizezi o fotografie prin intermediul acestui Photo Mode, sau comportamentul haotic al camerei, care se scufundă sub nivelul circuitului sau intră prin tot felul de obiecte din decor.

În ciuda tuturor stângăciilor și a multitudinii de bug-uri, Project CARS 2 are momentele sale de excelență, în care nu mai contează nimic în afara propriului bolid și a adversarilor sau a condițiilor meteo ce stau între tine și primul loc al podiumului. Din păcate, restul experienței oferite de jocul celor de la Slightly Mad Studios nu este la fel de reușit, cu meniuri neintuitive, un mod Carieră relativ monoton și o permanentă impresie de tipul „s-ar fi putut mult mai bine de atât”.