Ni no Kuni II Revenant Kingdom Review: un basm oriental pentru copiii de toate vârstele

Au trecut deja cinci ani de la debutul lui Ni no Kuni: Wrath of the White Witch, un titlu care a devenit un punct de referință atât pentru fanii jocurilor anime, cât și pentru pasionații de JRPG-uri. O mare parte a succesului său s-a datorat stilului artistic tipic dezvoltatorilor din cadrul Studio Ghibli, care reușesc să scoată copilul ascuns în sufletul fiecăruia dintre noi. Astfel, nu este de mirare că Level-5, studioul responsabil pentru continuare, a trebuit să se ridice la un nivel al așteptărilor deosebit de ridicat.

Noii producători au ales însă propria cale și, în loc să continue moștenirea primului episod, au ales să ne prezinte interpretarea lor personală. Astfel, deși Ni no Kuni II: Reventant Kingdom arată foarte bine, este clar diferit de stilul artistic atât de evident al Studio Ghibli, în timp ce aventurile lui Oliver sunt lăsate în urmă, făcând loc peripețiilor lui Evan Pettiswhisker Tildrum, un tânăr conducător ce și-a propus să construiască regatul perfect. Rezultatul este o aventură diferită din punct de vedere vizual, cu un gameplay mai complex, dar la fel de fermecătoare precum jocul original.

Locul unde au loc evenimentele a rămas neschimbat, regatul Ding Dong Dell fiind din nou cadrul ales pentru aventurile ce se desfășoară la 100 de ani după întâmplările din primul Ni no Kuni. Călătoria de formare a tânărului prinț din familia Tildrum este pusă în mișcare de moartea tatălui său, el urmând să fie încoronat ca noul rege al ținutului. Trădarea consilierului regal Mousinger și puciul pus la cale de acesta perturbă însă pacea regatului, viața tânărului prinț fiind salvată de conducătorul lumii civilizate, Roland, care în mod magic este teleportat, din limuzina blindată menită să apere viața președintelui SUA, în palatul regal din Ding Dong Dell. Evitarea asasinilor îl determină pe Evan să ia o decizie radicală: în loc să caute răzbunare și să-și recucerească tronul, el alege să înființeze un nou regat, în care să nu existe războaie și în care toți locuitorii, indiferent de rasă sau sex, să poată trăi în pace.

Intriga dă tonul întregii povești, în care producătorii au încercat să abordeze subiecte mai grele, precum interesele meschine din politică puse la punct pentru atingerea de câștiguri personale, tensiunile dintre diferitele rase și egalitatea dintre sexe, păstrând tot timpul însă abordarea inocentă tipică basmelor pentru copii. Pe parcursul celor 50 de ore de joc necesare pentru finalizarea poveștii principale, jucătorii vor întâmpina misiuni care tratează multe astfel de subiecte mature, fără să ofere însă o concluzie semnificativă.

Personajele vor evolua însă în urma îndeplinirii acestor misiuni, personalitățile lor sau concepțiile asupra lumii fiind adesea schimbate. Evan, de exemplu, deși pare să aibă o abordare naivă în tot ceea ce face, își va păstra inocența de-a lungul întregului joc. Chiar dacă va dobândi înțelepciunea necesară conducerii unui regat, el nu se va transforma într-un adult cu o gândire mai sumbră, ci va rămâne un idealist cum doar copiii pot fi.

Luată în ansamblu, povestea este una mai matură decât cea din primul Ni no Kuni, lucru evidențiat și de necesitatea construirii și populării unui regat care, în cele din urmă, va cuprinde întreaga lume de joc. Dacă în Wrath of the White Witch toată atenția era îndreptată asupra poveștii și aventurii, Revenant Kingdom încearcă să echilibreze povestea și gameplay-ul, făcându-le la fel de importante. Cu alte cuvinte, acum nu te vei scufunda doar în aventurile personajelor principale la fel ca într-un basm, ci, aidoma unui roman care țintește audiențe mai mature, va trebui să fii atent și la alte elemente precum sistemul de luptă desfășurat pe două niveluri, extinderea și administrarea regatului, explorarea hărții și revizitarea unor zone după obținerea de noi abilități.

Sistemul de luptă lent din primul Ni no Kuni a fost înlocuit de o abordare mai dinamică și mai accesibilă. Noile lupte oferă aceeași profunzime tactică, fiind însă mai ușor de înțeles și de însușit: în loc să controleze creaturile invocate de fiecare erou în parte, jucătorii vor controla direct eroii. Companionii pe care îi întâlnește Evan de-a lungul aventurilor sale pot fi organizați într-o echipă de trei eroi, jucătorul având libertatea să aleagă oricând pe care dintre cei trei vrea să-l controleze, ceilalți doi fiind dirijați de AI. Componența echipei poate fi schimbată oricând, pentru a profita de slăbiciunile diferiților oponenți.

Nu au dispărut în totalitate nici minionii pe care îi trimiteam în luptă în primul episod. Locul lor a fost luat de niște spirite higgledy, care sunt asociate cu diferite elemente precum focul sau aerul. Ele participă la lupte sub forma de mici hoarde, care, deși pot fi activate de jucător, după emiterea comenzii de atac sau de vindecare vor acționa în mod independent, urmând un model preprogramat. Cea mai mare provocare, dar și cele mai satisfăcătoare lupte vor fi cele în care trebuie să învingi niște creaturi considerabil mai mari decât aventurierii controlați de tine. Doborârea fiecărui astfel de boss aduce după sine un bine meritat sentiment de împlinire.

Acestor lupte la scară mică li s-a adăugat un nou strat, reprezentat de confruntările dintre armate. Calea spre atingerea visului lui Evan, de a avea un regat în care să nu mai existe războaie, este presărată cu multe confruntări armate, inclusiv cu forțele facțiunilor adverse. Aceste mini-războaie se poartă cu ajutorul trupelor care sunt împărțite în patru categorii, guvernate de o regulă asemănătoare cu jocul în care piatra ciobește foarfeca, foarfeca taie hârtia, iar hârtia învelește piatra. Astfel fiecare tip de unitate are slăbiciunile ei față de o altă unitate, lucru care trebuie luat în calcul de jucător. Bătăliile dintre armate sunt considerate câștigate după ce efectivele adverse sunt reduse la zero. După primele astfel de confruntări relativ simple, lucrurile se complică și jucătorul va trebui să învingă chiar și monștri de mare putere folosind sulițași, arcași sau pedestrași. Astfel, chiar dacă ne gândim la Ni no Kuni II ca la un RPG, confruntările tipice jocurilor de strategie au un rol important în desfășurarea evenimentelor.

Un alt mecanism nou, care conferă o profunzime tactică și mai mare, este așa numitul Tactics Tweaker, care permite jucătorilor să-și personalizeze complet maniera în care abordează luptele. În esență, acest sistem este un instrument de precizie cu ajutorul căruia jucătorul poate să decidă dacă, în urma bătăliilor, preferă să obțină mai multă experiență sau mai multă pradă, dacă preferă să fie mai eficient în luptă împotrivă unor categorii de monștri (fiind automat mai slab împotriva altora), dacă preferă ca atacurile magice să fie mai eficiente, sau poate cele de la distanță. Sistemul este foarte bine echilibrat, iar fiecare avantaj obținut înseamnă și un dezavantaj. De exemplu, dacă vrei mai multe puncte de experiență în urma luptelor, vei primi mai puțin aur, iar dacă vrei să fii mai rezistent la foc, vei fi mai vulnerabil la gheață. Sistemul este dinamic, astfel în orice moment poți alege un stil care să se adapteze provocărilor de care trebuie să treci.

După ce ai teritoriile și ai instaurat pacea atât de necesară prosperității, este momentul să te ocupi și de administrarea regatului în sine. Jocul include peste 150 de specialiști ce pot fi recrutați și mutați în regatul tău, fiecare dintre ei excelând într-un anumit domeniu. Construind și îmbunătățind facilitățile necesare și punându-ți supușii la muncă vei putea obține diferite avantaje economice și militare, care să te ajute și mai mult cu extinderea regatului tău. Acești specialiști sunt presărați însă în întregul joc și accesul la ei este condiționat de îndeplinirea anumitor misiuni. Astfel, producătorii s-au asigurat că utilizatorii care vor să aibă un regat ca de basm și vor să termine tot jocul, nu doar povestea principală, vor fi nevoiți să exploreze fiecare colțișor al lumii de joc, ba chiar de mai multe ori.

Ni no Kuni II își arată cu adevărat fața abia după primele 10-15 ore de joc. Abia în acel moment ne dăm seama că mecanismele de gameplay amintite deja reprezintă doar o parte din ce ne-au pregătit producătorii. Pe lângă varietatea de gameplay implementată de Level-5, surprinzător este și faptul că diferitele elemente se îmbină perfect și funcționează împreună fără cusur. Indiferent că vei explora labirinturi în care trebuie să-ți planifici fiecare pas, că vei înfrunta monștri, că vei căuta ingrediente rare sau că vei alege să dezvolți noi tehnologii, vei simți că toate acestea fac parte din același joc ingenios. Niciun element de gameplay nu lasă de dorit și nu lasă impresia că a fost adăugat doar ca o statistică cu care să se laude echipa de marketing. Durata de peste 50 de ore poate să fie înfricoșătoare, în special pentru generația care caută satisfacție imediată sub forma unor jocuri ce se pot termina într-o după amiază. Pentru gamerii adevărați însă, care sunt dispuși să investească timp și efort într-un joc, Ni no Kuni II se va dovedi a fi un veritabil mărgăritar, care merită parcurs și savurat cap-coadă.