Mortal Kombat 11 – toate secretele despre Kitana și D”vorah

Mortal Kombat 11 - toate secretele despre Kitana și D''vorah
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cel mai nou livestream al celor de la NetherRealm Studios s-a concentrat pe prezentarea în detaliu a două personaje jucabile ce-și vor face apariția în Mortal Kombat 11: Kitana (prințesa Edeniei și fiica adoptivă a lui Shao Kahn) și D”vorah (apăruta pentru prima dată în Mortal Kombat X). De altfel, cele două luptătoare se află și în prim planul celui mai nou trailer pentru Mortal Kombat 11, pe care îl puteți viziona în continuare.

De asemenea, înregistrarea de mai jos a transmisiei celor de la NetherRealm Studios conține mai multe secvențe de gameplay, atât cu Kitana și D”vorah, cât și cu debutanta Cetrion, fiind prezentate mișcările lor speciale, precum și câteva dintre fatalitățile acestora.

Nu în ultimul rând, cei de la NetherRealm Studios au publicat și un clip în care câțiva dintre membrii echipei producătoare își prezintă fatalitățile favorite din Mortal Kombat 11, fiind incluse și câteva astfel de mișcări nemaivăzute până acum.

Mortal Kombat 11 va avea o poveste bazată pe manipularea timpului, în centrul căreia se va afla Kronika, primul boss feminin din istoria seriei Mortal Kombat, o zeitate capabilă să controleze scurgerea timpului. Producătorii se laudă cu un nou motor grafic, iar modul Story, atât de apreciat în titlurile precedente ale seriei, va reveni și în MK11, în timp ce jucătorii își vor putea crea propriile variații de personaje, personalizandu-și astfel luptătorii preferați din serie. Evident, la acest capitol, vom avea parte și de personaje clasice din serie, precum Scorpion, Raiden, Liu Kang, Kung Lao, Sonya Blade, Johnny Cage, Jax, Sub-Zero, Baraka, Kitana, Skarlet, Kano, Jade sau Kabal dar și de luptători noi precum Geras, aliat al lui Kronika, capabil, la rândul său, să manipuleze nisipurile timpului.

Mortal Kombat 11 va fi lansat pe 23 aprilie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch și PC.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele