Marvel Ultimate Alliance 3 The Black Order Review: un Avengers de sâmbătă dimineața

Marvel Ultimate Alliance 3 The Black Order Review: un Avengers de sâmbătă dimineața
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jocurile cu super eroi se bucură de o adevărată „renaștere”, Spider-Man reușind anul trecut să demonstreze că astfel de titluri, în mâinile unor studiouri talentate, pot aduce experiențe de joc excelente. Seria Marvel Ultimate Alliance este astfel scoasă de la „naftalină” într-o manieră similară, fiind pusă în „custodia” studioului Team Ninja, responsabil pentru serii precum Dead or Alive, Nioh și Ninja Gaiden, și atașată permanent de consola hibrid Switch, fiind unul dintre puținele jocuri „3rd party” publicate de Nintendo. Rezultatul este pe de-o parte familiar și pe de altă parte surprinzător, iar momentul ales pentru lansare nu putea fi mai bun, întrucât pe plan cinematografic, filmele Marvel sunt unele dintre cele mai populare de pe piață.

Marvel Ultimate Alliance 3 este atât o continuare a stilului de joc al celor două titluri lansate în urmă cu mai bine de zece ani, cât și un adevărat „reboot” din punctul de vedere al firului narativ. Team Ninja pare să se fi inspirat foarte mult din cele peste 20 de filme Marvel lansate în ultmii zece ani în cinematografe, folosind majoritatea eroilor importanți care au apărut în acestea, însă punând aceste personaje într-un univers propriu, separat de evenimentele deja cunoscute. În același timp, design-urile personajelor sunt inspirate mai degrabă din benzi desenate, în timp ce vocile încearcă pe cât posibil să le imite pe cele ale actorilor din filme.

Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Sunt incluse foarte puține personaje în joc pe care nu le-am văzut deja în filmele Avengers, X-Men sau Guardians of the Galaxy, însă acesta poate fi un lucru bun pentru fanii celebrului „Cinematic Universe”, care așteaptă de mult un joc video „adevărat”, separat de titlurile pentru platformele mobile, care să includă cât mai mulți dintre acești eroi. Desigur, există și câteva personaje mai puțin cunoscute precum Ms. Marvel sau Elsa Bloodstone.

Povestea este aproape în întregime originală, chiar dacă este inspirată de celebrul „Infinity War”. Da, avem de-a face din nou cu cele șase Infinity Stones, pe care titanul Thanos și le dorește pentru a cuceri universul, însă evenimentele care au loc de-a lungul firului narativ sunt complet noi, iar modul în care toate personajele interacționează și cum ajung în locații celebre, precum închisoarea The Raft, în Wakanda sau în Asgard, este de multe ori surprinzător.

Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

În timp ce povestea este într-adevăr bine pusă la punct, aceasta are o atitudine foarte „destinsă”, fiind mai apropiată de cea a unui desen de sâmbătă dimineața decât de un film realizat de Marvel Studios. Totuși, punctul forte al lui Marvel Ultimate Alliance 3 este gameplay-ul, care te ține lipit de consola Switch, în ciuda simplității sale.

Asemeni titlurilor precedente, jucătorul are la dispoziție un „party” de patru eroi, pe care îi poate alege dintr-o listă cuprinzătoare. Aceștia pot fi folosiți în orice combinație, însă există un sistem de „echipe” care asigură anumite bonusuri. Cu cât mai mulți eroi dintre cei patru fac parte din echipe precum Avengers, Defenders, Guardians of the Galaxy, etc., cu atât poți primi mai multe bonusuri. Desigur, unii fac parte din mai multe echipe, iar bonusurile fiecăreia se adună. Acestea adaugă atribute precum 2% defense, sau 3% attack, însă, mai târziu în joc, bonusurile de acest tip devin foarte importante, mai ales în combinație cu sistemele de progresie pe care le ai la dispoziție.

Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Fiecare personaj în parte are un nivel propriu. Folosind acel personaj în luptă, acesta câștigă experiență, iar atributele sale evoluează în timp. De asemenea, fiecare personaj are acces la patru abilități speciale, acestea fiind deblocate succesiv în funcție de nivel. Abilităție pot de asemenea fi îmbunătățite folosind puncte de skill-uri, asemeni unui RPG obișnuit. Ultima parte de RPG „adevărată” din joc sunt pietrele ISO-8, care pot fi echipate în slot-uri dedicate, oferind bonusuri pasive personajelor. Nu există o mare varietate în evoluția fiecărui personaj, deci realizarea de „build-uri” iese din discuție imediat. Singurele variabile adevărate pot fi ISO-8, însă efectele acestor bonusuri pasive nu sunt atât de mari pe cât par.

Pentru că sistemul de progresie era probabil prea simplu, cei de la Team Ninja au creat și „The Lab”, care permite folosirea de resurse pentru deblocarea unor bonusuri dispuse pe mai multe hexagoane. Acestea sunt la început destul de ieftine și adaugă de asemenea mici bonusuri precum +100 viață, +1% attack sau +2% defense, însă în timp acestea se adună, iar prețul lor crește semnificativ. Aceste bonusuri sunt însă valabile pentru întreaga echipă, indiferente de personajele alese.

Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Chiar dacă mulți numesc jocurile Ultimate Alliance drept RPG-uri cu super eroi, acestea sunt în realitate mai degrabă brawler-e cu elemente de action RPG. Asta pentru că stilul de joc este unul foarte linear, practic întreaga campanie fiind o continuă progresie înainte prin coridoarele repetitive ale unor locații celebre din universul Marvel, fiind necesară eliminarea din când în când a unor inamici. Luptele sunt însă deliciul acestui joc, în ciuda simplității lor. Fiecare personaj are un atac ușor, un atac greu și cele patru abilități amintite anterior, însă toate acestea sunt de ajuns pentru a satisface fantezia unui fan Marvel, care tot ce și-a dorit vreodată este să îi vadă pe Thor, Deadpool, Ghost Rider și Wolverine pe ecran în același timp, colaborând pentru a înfrânge tot felul de monștri, extratereștri, roboți sau zei malefici.

De altfel, întregul joc este centrat în jurul așa-numitelor „sinergii” dintre abilitățile personajelor. În luptă, atunci când personajul pe care îl controlezi este lângă unul controlat de AI (sau de un alt jucător, în co-op), poți verifica dacă abilitățile pe care le ai pot fi folosite în tandem cu cele ale „partenerului”. Dacă acestea pot crea o sinergie, utilizarea lor rezultă într-un atac dublu, cu efectele ambelor abilități folosite și damage mult crescut. O mare parte din plăcerea jocului este identificarea personajelor care pot colabora cât mai bine în luptă.

Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Chiar dacă eroii aleși nu au la dispoziție prea multe abilități „compatibile”, jocul încurajează totuși atacul simultan folosind atacurile „Ultimate”, puterea cea mai mare a personajelor, mai multe astfel de atacuri combinate rezultând într-o explozie de efecte și culori pe ecran, greu de descris în cuvinte. Practic, tot ecranul este o explozie continuă, foarte puțini inamici putând supraviețui unui atac simultan al întregii echipe. Aceste atacuri pot fi folosite strategic pentru înfrângerea unui boss, sau pot fi utilizate drept „o vestă de salvare” în momentele tensionate.

Chiar dacă vorbim despre un joc relativ simplu și destul de „prietenos” cu publicul mai tânăr, dificultatea acestuia a reușit să mă surprindă. Pe nivelul obișnuit de dificultate, Marvel Ultimate Alliance 3 poate da bătăi de cap multor jucători experimentați după jumătatea poveștii. Ba chiar este necesar puțin „grinding”, în încercarea de a „crește” personajele pentru a putea înfrunta anumiți boși. Din fericire, există un alt mod de joc, separat de campania principală, care permite asta și o face într-un mod plăcut.

Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Jocul include o serie de challenge-uri în meniul „Infinity”, acestea fiind un soi de remixuri ale unor confruntări din campanie, cu diverse reguli noi. De exemplu, există challenge-uri în care atacurile normale pot fi aproape inutile, însă abilitățile speciale sunt mult mai puternice decât de obicei, sau altele în care trebuie să supraviețuiești unui număr de inamici. Desigur, există și clasicele lupte cu boși în condiții mai grele, sau chiar lupte cu mai mulți boși în același timp. Pe lângă faptul că progresul din Infinity se transferă în campanie, aici este singurul loc unde poți debloca noi costume pentru personaje, dar și anumiți eroi, care apar drept NPC-uri în campania principală. Chiar am apreciat această componentă din Marvel Ultimate Alliance 3, având în vedere că alte studiouri sau publisheri ar fi preferat să ofere lootbox-uri sau microtanzacții pentru a crește mai repede în nivel sau pentru a debloca skin-uri pentru personaje.

Aș putea merge mai departe și să spun că Infinity este o parte importantă a jocului, care nu ar trebui ignorată. Este un soi de „refugiu” pentru momentele în care ai doar câteva minute la dispoziție și nu vrei să începi un nou capitol al poveștii care ar putea dura mult mai mult. Aici intră în calcul și faptul că Marvel Ultimate Alliance 3 este atât un titlu „de casă”, cât și unul mobil. În timp ce campania ar trebui cu siguranță jucată pe un televizor mare cu Switch-ul în modul docked, componenta Infinity ar putea fi partea pe care o poți juca în modul portabil.

Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Din punct de vedere tehnic, jocul nu este extrem de arătos, dar nici foarte urât. Se vede că este construit în limitele hardware ale platformei, însă stilul artistic cel-shaded păstrează atât aspectul de benzi desenate, dar și ascunde lipsa de poligoane și texturi detaliate. Team Ninja a optat pentru o rezoluție 1080p dinamică la 30 de cadre pe secundă pentru modul docked și 720p dinamic pentru modul portabil. În momentele aglomerate, framerate-ul și rezoluția scad, însă agitația de pe ecran maschează destul de bine neajunsurile în modul docked. În modul portabil este ceva mai sesizabil, însă nu este nici pe departe o problemă atât de mare încât să afecteze experiența de joc. Toate acestea sunt însă cel mai ușor mascate de secvențele cinematice pre-randate, care folosesc stilul artistic al jocului însă cu modele mult mai detaliate.

Din păcate, nu toate elementele tehnice sunt foarte bine puse la punct. De exemplu, camera ar putea să dea bătăi de cap jucătorilor, uneori fiind poziționată foarte ciudat. Alteori, în anumite lupte, aceasta se schimbă dintr-un unghi într-altul, fiind greu de identificat rapid personajul pe ecran după ce preiei controlul. Acest lucru este și mai complicat atunci când joci în modul co-op, fie local fie online. Și da, în cazul în care vă întrebați, jocul funcționează și numai cu Joy-Con-uri, nu doar cu gamepad-uri complete, având acces la majoritatea funcționalității.

Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Marvel Ultimate Alliance 3Marvel Ultimate Alliance 3

Componenta audio este de asemenea de calitate, dar neimpresionantă. Majoritatea personajelor beneficiază de actori care încearcă pe cât posibil să imite vocile actorilor din filmele recente ale universului Marvel, însă există și excepții. Muzica este exact ceea ce te-ai aștepta de la un joc cu super eroi, însă nu am remarcat nicio melodie care să iasă în evidență. Totul este în mare parte „funcțional” la acest capitol.

Marvel Ultimate Alliance 3 nu este nici pe departe un joc de referință pentru Nintendo Switch și nici pentru genul action-RPG sau brawler. Cu toate acestea, acesta este foarte ușor de recomandat, în special celor care sunt familiarizați cu universul Marvel, fie din benzi desenate, fie din desene sau din Marvel Cinematic Universe. Jocul de față pare să fie realizat de o echipă pasionată de această licență și aceste personaje, iar rezultatul este un titlu „ușurel”, dar plăcut, dedicat uneia dintre cele mai populare platforme ale momentului. Nu este un motiv pentru a cumpăra un Switch, însă cu siguranță ar trebui să îl încercați dacă aveți deja unul, sau dacă plănuiți oricum să cumpărați o consolă de la Nintendo în viitorul apropiat. Faptul că poate fi jucat co-op pe aceeași consolă, online sau local între console este de asemenea un „plus”, experiența putând fi mult mai distractivă alături de 2-3 prieteni.

Marvel Ultimate Alliance 3

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…